Amintirile ma coplesesc ! Inceputurile mele in ale bucatariei, cu peste 50 de ani in urma, au avut ca baza de pornire un batran resou cu plita (din el a mai ramas doar plita, des utilizata in bucatarelile mele actuale), o tigaie mare, emailata (inca exista, prajeste sotia cafeaua verde obtinuta din productia proprie), o farfurie intinsa din piatra (se pregatesc in ea, galustile din gris frecat cu oua, pentru fierbere in supa), din zestrea bunicii, tacamuri de alpaca (descompletate, rupte) si un cutit (ratacit cu ocazia mutarilor in casa unde locuim in prezent) bine ascutit, din otel (nu era din inox, dar nici nu ruginea) care taia ca briciul de barbierit. Eram in primul an ca tanar stagiar care intr-o garsoniera minuscula (botezata de surorile mele Capsula Apollo) reuseam sa incropeasca la iuteala o cina simpla – ceva prajeala din carne sau peste, de regula cu cartofi prajiti. Uneori prajeam carnati, afumatura, maruntaie de porc (ficat si rinichi). Sambata, de obicei la 2 saptamani, mergeam la parinti si veneam cu de-ale gurii gatite pentru cateva zile pe care le tineam intr-un frigider mic. Pranzul il serveam de cele mai multe ori la cantina fabricii sau pe la cantina alesilor, avand o pila (daca ajungeam mai repede in oras si mai prindeam cate ceva prin tavile cu preparate expuse). Dimineata, in fuga, pe resou, se fierbeau oua in timp ce ma barbieream. Branza, untul si rareori niste parizer sau salam de vara (se gaseau, dar nu eram fan mezeluri) completau micul dejun. Sticlele cu lapte dulce sau sana si borcanele cu iaurt erau nelipsite din frigider. Ca orice gospodar era normal ca painea sa nu lipseasca. Muraturile si legumele proaspete se gaseseau mereu prin frigider. Daca foamea nu imi dadea ghes, seara fierbeam paste fainoase pe care le amestecam cu sos de rosii, inlocuind astfel cartofii prajiti.

Timpul se scurge nemilos ! Impreuna cu cativa amici ne permiteam ca o data pe saptamana sa mergem la restaurant, sa servim cina – o friptura la gratar cu nelipsitii cartofi prajiti, muraturi taranesti si paine calda (o minunatie de chifle cum astazi nu mai gasesti pe nicaieri), o bere sau o baterie de vin. Anii au trecut si casatorit fiind am locuit aproape 1 an de zile in aceeasi garsoniera, mai mult singur, sotia facand naveta saptamanal pana am primit un apartament cu 2 camere cu doar 2 luni inainte de a se naste primul nostru copil. In noua locatie, desi aveam o bucatarie mare nu prea apucam sa bucataresc, avand ca misiune principala plimbarea copilului cand soseam de la serviciu ca sa mai rasufle si sotia care statea acasa cu cel mic. Vorba vine sa rasufle, facea curat in casa, pregatea cina. Cand apartamentul cumparat a fost gata ne-am mutat (am inceput a 2-a zi de Craciun cu caratul muraturilor folosind caruciorul copilului) si in actuala bucatarie imi experimentez preparatele, in special dupa iesirea la pensie. Cat au fost copiii acasa, sarcina mea principala era aprovizionarea, iar strict, in cadrul diviziunii muncii, in bucatarie, de sarbatori, sarcina era sa pregatesc fripturile, iar in zilele obisnuite ciorbele si aperitivele.

Incet, incet, te perfectionezi ! Placerea de a gati am pastrat-o de-alungul timpului. Incercand, insistand si inovand am reusit sa pregatesc retete stramosesti, mostenite de la parinti. Daca stiu ce contine un preparat, cu ceva indemanare (imi place sa cred ca am asa ceva) pot sa reproduc o reteta, chiar mai sofisticata. Fripturile raman indeletnicirile mele de baza din bucatarie. Orice carne este bine venita si din fericire, neavand mofturosi in familie, o preparam la gratar, la cuptor, la tigaie cu tot felul de garnituri si nelipsitele salate sau muraturi. Iepurele este o delicatesa – iepure la cuptor sau iepure in sos de vin. Rata – pulpe de rata cu cartofi copti sau gasca – gasca cu portocale nu sunt uitate. Gaina grasa, crescuta in curte este si ea in retetarul familiei – gaina coapta ca la test. Preparatele din carne de berbec sunt preferatele mele – pulpa de berbec inabusita in vin. Curcanul este bine venit in orice ocazie – piept de curcan umplut cu ciuperci, carnati si cascaval, la cuptor. Vitelul cu carnea sa frageda se prepara destul de repede – buture de vitel in vasul roman. Nici mielul nu este lasat de-o parte in bucataria familiei – pulpa de miel inabusita cu cartofi natur, iar despre oaie ce sa mai vorbim – gat de oaie cu carnati proaspeti, in sos de bere, la cuptor. Iedul daca este mai mare are o carne delicata – cotlet de ied cu cartofi la cuptor. Puiul intreg sau portionat – pui la cuptor cu orez in sosul de la pui ca si porcul pregatit in toate felurile – cotlet de porc invelit in condimente, la cuptor nu pot lipsi din retetarul familiei.

Ce mai vedem prin galantarele din market ? Frumos ambalate, sub vid, in vitrinele cu preparate refrigerate iti fac cu ochiul pachetele (250-300 grame) cu carne de vita marmorata cu putina grasime, maturata 11 zile – pulpa sau antricot. Gatesc si carne de vita, de regula inabusita sau ca tocana – tocana zut intr-un documentar la tv, un japonez gatind carne de vita la o ferma de vaci. Vitele erau crescute liber, de un fermier la vreo 85 de ani (in putere si plin de viata), pe pasune, iar carnea spre comercializare era prezentata ca o adevarata religie. Poate, daca nu vedeam, nu as fi indraznit sa cumpar un antricot, la o oferta promotionala, chiar si asa la un pret destul de piperat. Am fost curios sa vad daca voi reusi sa prepar asa ca japonezul sau macar pe aproape. Rezultatul a fost mai mult decat promitator, motiv pentru care, din cand in cand, voi mai pregati astfel de antricoate sau bucati din pulpa de vita. Voim incerca si cu carne de vita romaneasca, folosind acceasi reteta, cand carnea prezentata in galantare va semana cat de cat cu cea maturata. Urmaresc deja un galantar. Cu o garnitura alaturi, portia este suficienta pentru 2-4 persoane la un pranz ca felul 2 sau la o cina.

Ingrediente de trebuinta in reteta: antricot/ pulpa maturat(a) de vita, cartofi rosii, bacon afumat/ prosciuto crudo, malai, untura de pasare, sare grunjoasa, piper boabe, boia afumata.

Antricotul ambalat sub vid se pastreaza in frigider pana la preparate. Cu 30 de minute inainte de preparare, antricotul se scoate din frigider si se tine la temperatura camerei.

Cartofii rosii (de preferat celor albi care sunt pufosi), mai mici, bine spalati, se pun la fiert in apa rece cu sare grunjoasa.

Cativa cartofi fierti, curatati de coaja, se invelesc in feliile subtiri de bacon afumat/ prosciuto crudo.

Restul cartofilor fierti, curatati calzi de coaja, se zdrobesc grosier folosind o furculita. Pe o tava de copt, acoperita cu hartie de copt se pun cartofii fierti si zdrobiti. Cartofii se presara cu sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat, malai si boia afumata. Se picura untura de pasare (de preferat de gasca sau de rata) topita.

Pe aceeasi tava de copt, cu cartofi fierti, zdrobiti si asezonati se adauga cartofi fierti inveliti in bacon.

Tava de copt se introduce in cuptorul aragazului, la foc potrivit, pana se rumenesc omogen cartofii si baconul/ prosciuto.

Antricotul de vita, maturat, se scoate din ambalaj si se pune pe gratarul de fonta bine incins. Carnea trebuie sa sfaraie cand se adauga pe gratar.

Se urmareste cu atentie coacerea antricotului pe marginea feliei si se intoarce carnea, folosind un cleste de bucatarie cand albul carnii fripte ajunge la jumatatea feliei.

Miroaznele tainice invadeaza bucataria si nu numai. Gurmetii se aduna prin preajma ! Antricotul de vita este fript suficient atunci cand prin apasare cu degetul carnea este moale, musteste, dar nu mai sangereaza si revine imediat ce inceteaza apasarea.

Se lasa carnea sa se odihneasca 5 minute, timp in care mustul revine in carne. Carnea fripta se feliaza oblic, in felii de 1-2 cm grosime, folosind un cutit bine ascutit.

Se scot muraturi taranesti, asortate, din borcan.

Pe o farfurie intinsa se monteaza cartofi zdrobiti, felii de carne fripta, cartofi inveliti in bacon si felii de muraturi taranesti.

Un pahar cu negru, sec nu poate lipsi de la un asa festin.

Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Indrazniti sa pregatiti aceasta reteta, o adevarata bogatie de gusturi, cu miroazne tainice de nebanuit. Nu veti regreta.