Cartofi gratinati altfel

Cartofii, varza si fasolea boabe sunt legumele cel mai des intalnite in retetele traditionale romanesti. In gospodariile romanilor, in proviziile facute de cu toamna pentru zilele friguroase, aceste legume sunt nelipsite. La munca campului, in traista lucratorului plecat dis de dimineata din batatura casei, nu lipseste painea, slana si ceapa, langa o litra de tuica din prune, iar pe la 12 cand se aduce mancarea calda la camp, tot aceste legume sunt de baza.

Amintiri, amintiri …. ! Cu multi ani in urma, cand am facut eu armata, aceleasi legume le gaseam in marmitele aburinde, cu mancare calda adusa pe campul de instructie, iar in cazarma erau nelipsite din farfurie, in special la pranz. In vremea studentiei mele, aceleasi legume le gaseam mai mereu prin farfurie, in retete usor evoluate fata de cele din armata. In familia mea, aceleasi legume sunt la mare cautare, doar cartofii parca s-au mai rarit, in special cartofii prajiti in untura de porc (de 2-3 ori pe an mai recidivam) pentru zambetul din coltul gurii al gurmetilor profesionisti care inteleg de ce si totusi nu pot rezista acestei adevarate ispite culinare.

Ce retete pregatim doar cu cartofi sau impreuna cu alte legume drept garnituri ? Pregatim cartofi noi gratinati, cartofi noi ci ciuperci umplute la cuptor, tocana de berbec cu cartofi noi, ghiveci de legume, mancare de cartofi, ciorba de cartofi. Garniturile din cartofi – cartofi copti, cartofi noi inabusiti, sufleu de cartofi sunt bine primite si apreciate de mai toti gurmanzii. Salatele orientale – salata orientala cu ton si oua de prepelita, salate de tot felul si care mai de care, se prepara la iuteala si sunt retete care te scot de la ananghie cand nu ai timp sa gatesti. Din multe delicatese culinare nu pot lipsi cartofii – hamburgheri de vitel cu cartofi impanati, la cuptor. Omletele se fac la repezeala –omleta nemteasca era preferata de copiii mei, in diminetile reci de iarna, iar omleta cu creier, cartofi noi si cascaval este o adevarata delicatesa culinara. Cartofii noi sau cartofii vechi impreuna cu alte legume sunt bine veniti drept garnitura la carne – pulpa de miel inabusita, cu cartofi natur, fleica de porc la gratar cu cartofi prajiti sau drept garnitura la peste – rasol de somn, platica cu legume la cuptor.

Cartofi gratinati altfel.
Cartofi gratinati altfel.

Ingrediente de trebuinta in reteta: cartofi (de preferat cartofi noi), rosii, ardei gras, usturoi, ceapa, piept de pui (ramas de la un pranz anterior – pui intreg la rotisor), oua de gaina, smantana grasa, unt proaspat, cascaval afumat/ parmezan, verdeata (ceapa verde, leurda, patrunjel, marar, busuioc), pesmet, sare grunjoasa, piper boabe.

Ingrediente de trebuinta pentru cartofi gratinati altfel.
Ingrediente de trebuinta pentru cartofi gratinati altfel.

Ingrediente

  • cartofi,
  • rosii,
  • ardei gras/ ardei capia,
  • piept de pui pregatit anterior,
  • smantana grasa,
  • oua de gaina.

Cartofii decojiti si taiati felii se fierb in apa cu sare grunjoasa.

Fierbere cartofi taiati felii in apa cu sare grunjoasa,
Fierbere cartofi taiati felii in apa cu sare grunjoasa.

Este vremea sa verificam prin congelator daca mai exista ceva legume puse in pungi din plastic, de toamna trecuta ?! Combina frigorifica trebuie pregatita pentru toamna care se apropie, motiv pentru care ultimele rosii si felii de ardei congelate pot fi utilizate in aceasta reteta, chiar daca piata este plina de legume proaspete.

Rosiile intregi si feliile de ardei gras/ ardei capia/ gogosar, impreuna cu o ceapa rosie tocata rondele si felii de usturoi se pun la calit in putin ulei de masline extravirgin.

Calire rosii intregi si felii de ardei in putin ulei de masline.
Calire rosii intregi si felii de ardei in putin ulei de masline.

Nu este obligatoriu ! Pentru a obtine legume calite ceva mai fin, rosiile inghetate pot fi puse sub jet de apa calduta si decojite, folosind varful unui cutit.

Se pune capacul pe cratita si se amesteca periodic cu o lingura din lemn pana se formeaza un sos grosier. Se asezoneaza cu sare grunjoasa si piper boabe proaspat macinat.

Sos de rosii si ardei gata pregatit.
Sos de rosii si ardei gata pregatit.

Se unge un vas de copt cu unt proaspat si se tapeteaza cu pesmet.

Reteta pas cu pas

  1. Fierbere cartofi taiati rondele.
  2. Pregatire sos din rosii, ardei gras/ capia/ gogosar.
  3. Pregatire piure’ de cartofi amestecand cartofi fierti zdrobiti, smantana, oua de gaina, verdeata.
  4. Asezare intr-un vas de copt, un strat de piure’ de cartofi, un strat de sos de rosii si bucati din piept de pui gata copt, alt strat de piure’ de cartofi.
  5. Coacere preparat in cuptorul incins al aragazului, la foc potrivit.
  6. Servire preparat cald cu/ fara smantana deasupra, cu/ fara parmezan ras, deasupra.

Pregatire vas de copt, uns cu unt si presarat cu pesmet.
Pregatire vas de copt, uns cu unt si presarat cu pesmet.

Smantana grasa se amesteca cu ouale de gaina si se omogenizeaza folosind o furculita.

Amestecare smantana grasa cu oua de gaina.
Amestecare smantana grasa cu oua de gaina.

Pieptul de pui gata copt se taie bucatele. Verdeata se toaca marunt.

Bucatele de piept de pui si verdeata tocata marunt.
Bucatele de piept de pui si verdeata tocata marunt.

Cartofii fierti si scursi de apa, se zdrobesc grosier si se amesteca cu smantana amestecata cu oua de gaina.

Zdrobire cartofi fierti care se amesteca cu verdeata si cu smantana amestecata cu oua de gaina.
Zdrobire cartofi fierti care se amesteca cu verdeata si cu smantana amestecata cu oua de gaina.

Verdeata se adauga in amestec si se omogenizeaza bine pana se obtine o pasta ceva mai groasa, dar unsuroasa. La nevoie se mai adauga unt proaspat si sau smantana grasa.

Se asezoneaza, dupa gust, cu sare grunjoasa si piper boabe proaspat macinat.

Amestec omogen din cartofi fierti, smantana grasa, oua de gaina si verdeta.
Amestec omogen din cartofi fierti, smantana grasa, oua de gaina si verdeta.

In vasul de copt, uns cu unt proaspat si tapetat cu pesmet se adauga jumatate din cantitatea de piure de cartofi.

Strat de piure de cartofi amestecat cu verdeata, pus in vasul de copt.
Strat de piure de cartofi amestecat cu verdeata, pus in vasul de copt.

In vasul de copt se adauga bucatile de piept de pui gata copt care se inglobeaza in sosul de rosii si ardei, formand un nou strat.

Strat format din bucatele din piept de pui gata copt si sos de rosii si ardei, adaugat in vasul de copt.
Strat format din bucatele din piept de pui gata copt si sos de rosii si ardei, adaugat in vasul de copt.

Ultimul strat din vasul de copt va fi format din piure’-ul de cartofi ramas.

Nu este obligatoriu sau in loc de cateva secrete ale bucatarului ! Daca se doreste un preparat mai unsuros, deasupra stratului de piure’ se adauga cascaval dat pe razatoarea mare/ parmezan ras. Daca piure-ul din ultimul strat este cam tare se poate adauga niste unt proaspat sub forma de bucatele. Daca se doreste un preparat ceva mai crocant, peste ultimul strat de piure se presara pesmet.

Amestecul pentru gratinat este pregatit pentru a introduce vasul de copt in cuptorul incins al aragazului.
Amestecul pentru gratinat este pregatit pentru a introduce vasul de copt in cuptorul incins al aragazului.

Vasul de copt se introduce in cuptorul incins al aragazului la foc potrivit pana cand preparatul se rumeneste deasupra si incep sa se desprinda marginele preparatului de vasul de copt.

Cartofi gratinati altfel - preparatul este gata copt.
Cartofi gratinati altfel – preparatul este gata copt.

Vasul de copt se scoate din cuptorul aragazului si se lasa sa „rasufle” 5-10 minute, timp in care lichidul gros, eventual format in vasul de copt, se incorporeaza in preparat.

Preparatul se serveste cald.

Cartofi gratinati altfel - preparatul poate fi servit.
Cartofi gratinati altfel – preparatul poate fi servit.

Doritorii pot presara deasupra preparatului servit in farfurie, parmezan si/ sau smantana.

Impreuna cu acest preparat se poate servi o salata de sezon – rosii, castraveti, ardei, ceapa, verdeata.

Cartofi gratinati altfel - preparatul este gata de servit.
Cartofi gratinati altfel – preparatul este gata de servit.

Preparatul se poate servi si drept garnitura la o friptura de vitel la cuptor.

Merge de minune un pahar de vin alb, rece, sec.

Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Nu s-a inventat inca alimentarea organismului cu cele necesare vietii, precum ar putea fi hranitul la priza. Nici glogoazele deshidratate si uscate, sarate din belsug, ambalate la pungi vidate, nu par a fi o solutie. Deocamdata, nu avem cum ocoli bucataria si implicarea noastra in pregatirea celor necesare pentru a supravietui.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*