Curcanul de Craciun – reteta preferata a mamei mele

Cumperi un curcan sau o gaina mare si galbena, adica mai grasa. Eu prefer gaina, mai ales daca este proaspata (neanghetata, adica). O cureti bine la interior si o parlesti pe exterior, la flacara aragazului. O ungi bine cu grasime topita, de pasare (ulei), presari sare, piper, boia (atentie mare daca e iute rau) si o masezi bine ca sa devina mai frageda. Pui la interior un mar, o lamaie, un ou fiert, tare, un carnat afumat sau orice alta afumatura. Daca este cazul cosi pasarea. Poti impaturi totul in foi de varza acra (in special daca servesti drept garnitura, varza calita.

Pui pasarea intr-un vas mare de ceramica (tava, vas de Yena) si bagi la cuptor la foc mai mare cca. o jumatate de ora, apoi dai focul potrivit si verifici din cand in cand sa nu se arda. Daca nu-si lasa zeama, trebuie sa pui ceva supa de pasare (apa fiarta si racita la 40-50 grade C). Periodic pui cu polonicul sosul peste pasare.

Cam in 3 ore ar trebui sa fie gata (sa intre usor varful cutitului in parte de sus a pieptului pasarii), rumenita, de culoare maroniu deschis.

Se serveste calda, cu varza calita sau rece, fara garnitura.

Muraturi: castraveti si gogosari in otet cum face sotia mea.

Merge bine un vin alb sec (cu sau fara sifon) si foarte bine (in special la friptura rece) un vin rosu demidulce sau un vin negru, Puterea ursului.

Atentie ! Vasul firbinte arde mainile. Grasimea cazuta pe piele produce arsuri termice. Vinul baut peste masura produce “aburi”. Mancatul in cantitati mari “cere” dicarbocalm.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.