Ficatei de pasare, pene’ dupa reteta proprie

Cumperi niste ficatei de pasare (pui, gaina, curcan, rata, gasca), refrigerati. Cel mai des gasesti prin market, ficatei de pui. Cu ficatul congelat si apoi decongelat (pentru a-l mai curata de te miri ce mai lasa comerciantii sa atarne la cantar), reteta iese mai putin gustoasa, existand si riscul de a se rupe bucatile. Daca ai noroc si ai cumparat ficatei de pui, mai mari, 3 bucati de persoana sunt suficiente, mai ales ca trebuie si o garnitura.

Cureti bine ficatul de pielite. Te uiti cu atentie sa nu fi ramas fierea legata de vreo bucata de ficat si o indepartezi cu grija, sa nu se sparga si sa amarasti si ficatul. Speli bucatile intregi de ficat si le pui la scurs intr-o strecuratoare.

Pana se scurge ficatul de apa, nu stai degeaba. Spargi 2-3 oua de gaina, le bati bine cu furculita si presari in ploaie niste faina de grau, pentru a face un aluat mai gros, ca cel pentru clatite. Diluezi aluatul cu niste bere proaspata (de preferat bere neagra), dintr-o sticla atunci desfacuta. Daca folosesti bere de la cutie, risti sa o pui degeaba in aluat, aceasta fiind de regula destul de veche. Drojdia din bere face sa creasca aluatul si sa devina mai pufos. Pui in aluat sare si piper, dupa gust, proaspat macinate.

Incingi niste ulei de masline, intr-o tigaie mai inalta. Nu te zgarci la ulei. Pune si 2-3 feliute de ardei iute.  Da savoare. Este nevoie ca ficatul sa fie prajit in ulei fierbinte, la foc iute.

Dai ficatul prin aluat, il scurgi usor pe marginea vasului si il pui la prajit, introducand intai un colt de ficat si apoi dandu-i treptat drumul in uleiul incins, cand uleiul incepe sa sfaraie. Fii atent, protejeaza-ti degetele, sa nu te arzi ! Daca procedezi asa si ai pus suficient ulei in tigaie, ficatul nu se prinde de tigaie si se rumeneste pane-ul repede. Ficatul nu trebuie fript prea tare, el trebuie sa ramana mustos, nu in sange. Cui ii place ficatul in sange, acesta nu se gateste prin prajire ci pe gratar. Prajirea ficatului dureaza 2-3 minute pe fiecare parte.

ficatei-de-pui-pane

Secret ! Ficatul pane este deosebit de gustos, daca il prajesti in untura de porc sau in untura de pasare. Risti sa se prinda de tigaie, dar merita. Sosul ramas dupa prajire este delicios (Nu se pune la colesterol !? Doar nu mananci in fiecare zi ficat prajit in untura de porc). Ficatul de gaina si ficatul de rata, fiind mai slab, se prajesc de regula, in untura.

Ficatul pane se serveste fierbinte cu garnitura de piure de cartofi si o bucata mare de cas proaspat de oaie sau de vaca. Merge si cu paste fainoase facute cu rosii sau cu cartofi prajiti sau cu sote de mazare si morcovi sau sote de fasole verde.

O salata de verdeturi este bine venita. Un pahar de vin rosu nu poate lipsi. Merge si cu bere, ca tot ai desfacut sticla, sa pui in aluat.

Pofta buna, mai frati gurmanzi ! Fiecare popor are gurmanzii pe care ii merita. Noi romanii, nu ducem lipsa de gurmanzi. Si ce daca, sanatosi sa fim. 🙂

3 Comments

  1. SA SE BREZEZE INAINTE DE A SE BAGA LA PREPARATUL CU SOS DE VIN .

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.