Gogosari umpluti cu conopida si struguri

Nu am mai pregatit de multi ani retete de muraturi din astea mai sofisticate, pe motiv ca ne-am imputinat noi, cei permanenti la masa, copiii mergand fiecare pe drumul lui, iar bunicii care iarna stateau la noi, au plecat definitiv dintre noi. Parca nici dorinta de ceva deosebit si nici putirinta fizica nu mai sunt aceleasi. Ne-am limitat la muraturile traditionale pe care copii si le doresc cand vin pe acasa.

Am vazut pe la tv cum diversi prezentatori (mai mult sau mai putin bucatari vestiti), pregatesc muraturi in fel si chip, folosind tot felul de ingrediente “la plic”, pe care eu le-am folosit doar de incercare, in urma cu vreo 10 ani, cand au aparut prin market si curiozitatea bucatareasca din mine, m-a impins sa incerc. Cum rezultatul a fost dezastruos, soldat cu aruncarea a 2-3 borcane maricele de muraturi (gust ciudat, aroma ioc, muraturi moi fleasca, desi am respectat intocmai reteta scrisa pe plic), am ramas la retetele mele mostenite de la mama, bunica si de la socrul meu.

Preferam muraturile conservate in saramura, dar anul acesta am hotarat impreuna cu sotia, sa “atacam” si niste gogosari umpluti, conservati in otet.

Secretul secretelor pentru muraturi de calitate ! Legumele trebuie sa fie cat mai proaspete, bine coapte si cumparate de preferinta de la producatori autohtoni, care nu folosesc ingrasaminte chimice. Daca ati gasit un viermisor pitit in vreo radacinoasa sau intr-o pastaie, nu exista niciun dubiu ca legumele sunt romanesti. Din pacate, producatorii autohtoni au renuntat de vreo 3-4 ani la semintele romanesti de leguminoase si cumpara seminte la plic, aduse din import (banuiesc eu, ca tratate de producator prin diverse metode numai de ei stiute), mai productive, obtinand legume aratoase, dar din pacate, nu intotdeauna la fel de aromate ca cele obtinute din semintele romanesti. Ori cat ai cauta prin piata, sa cumperi numai legume obtinute din seminte autohtone, tot esti obligat sa achizitionezi si din cele obtinute din seminte de import, altfel ramai cu camara goala pentru iarna. Folosesc in schimb numai sare grunjoasa, romaneasca (chiar daca o caut 2-3 zile prin magazinele de cartier, verificand sacul din care imi vinde), otet alimentar obtinut din vin de 9 grade (ma uit cu atentie la eticheta), condimente traditionale (piper boabe, mustar boabe, cimbru, hrean, frunze de visin, ceapa uscata, usturoi uscat, frunze de telina, foi de dafin, boabe de coriandru, ardei iute).

In ce conservam muraturile ? Se utilizeaza borcane din sticla, nu recipiente din plastic. Spalatul borcanelor cu apa calduta si detergent, urmata de limpezire sub cateva jeturi de apa rece, este una din conditiile obligatorii pentru a obtine muraturi de calitate. Utilizarea de borcane cu capac etans este de preferat, dar pentru reteta de azi sunt utile borcane mari de 10-15 Kg, cu gura larga. Se gasesc in comert borcane cu capac etans, cu capacitate de maxim 8-10 Kg, cu gura destul de mica si nu suficient de incapatoare. Celofanul de calitate este obligatoriu pentru legarea borcanelor la gura, caci se intinde, atunci cand lichidul de conservare se raceste.

Gogosari umpluti cu conopida si struguri.
Gogosari umpluti cu conopida si struguri.

Ingrediente de trebuinta in reteta: gogosari potriviti ca marime, conopida, struguri albi sau negri, cu bob mare (de culoarea lor va depinde culoarea lichidului de conservare), morcovi si castraveti (cateva bucati pentru umplerea golurilor dintre gogosari, sa nu intre prea mult otet in borcan si gogosarii sa stea asa cum i-ai asezat), otet din vin de 9 grade, sare grunjoasa, zahar tos, piper boabe, mustar boabe, radacina de hrean, ceapa uscata, catei de usturoi, frunze de telina, foi de dafin.

Ingrediente pentru gogosari umpluti cu conopida si struguri.
Ingrediente pentru gogosari umpluti cu conopida si struguri.

Toate legumele se spala cu apa rece si se lasa la scurs. Morcovii se curata sau cine doreste poate doar sa ii spele bine.

Gogosarilor li se scot cotoarele folosind varful unui cutit bine ascutit. Se golesc bine de seminte.

Gogosari curatati de cotoare si seminte pentru gogosari umpluti cu conopida si struguri.
Gogosari curatati de cotoare si seminte pentru gogosari umpluti cu conopida si struguri.

Boabele de struguri se aleg de pe ciorchine. Conopida se desface in buchetele. Ceapa, usturoiul si hreanul se curata.

Boabe de struguri si buchetele de conopida cu care se umplu gogosarii.
Boabe de struguri si buchetele de conopida cu care se umplu gogosarii.

Gogosarii din care s-au scos cotoarele si semintele, se umplu cu buchetele de conopida si boabe de struguri.

Gogosari carora li s-a scos cotorul si semintele, umpluti cu boabe de struguri si buchetele de conopida.
Gogosari carora li s-a scos cotorul si semintele, umpluti cu boabe de struguri si buchetele de conopida.

Pe fundul borcanelor se pun: bucati de hrean, rondele de ceapa, catei de usturoi, boabe de mustar, boabe de piper, foi de dafin. Gogosarii umpluti cu buchetele de conopida si boabe de struguri se aseaza in straturi, in borcan, cu gaura umpluta in sus. Golurile dintre gogosari se umplu cu castraveti, felii lungi de morcovi, boabe de struguri, buchetele de conopida. Gura borcanului se astupa cu frunze de telina, cu tulpina cu tot.

Ingrediente asezate in borcan pentru gogosari umpluti cu conopida si struguri.
Ingrediente asezate in borcan pentru gogosari umpluti cu conopida si struguri.

Lichidul de conservare se pregateste din otet alimentar de 9 grade si apa rece, in proportie de 1:3. Se adauga 1 lingura rasa de sare grunjoasa si o lingura rasa de zahar tos, pentru fiecare litru de amestec lichid.

Lichidul de conservare pentru gogosari umpluti cu conopida si struguri.
Lichidul de conservare pentru gogosari umpluti cu conopida si struguri.

Lichidul de conservare se fierbe pana da in 3-4 clocote. Lichidul fierbinte se lasa sa se odihneasca 10 minute, apoi se toarna treptat, folosind un polonic mare, peste legumele din borcan, lasand sa se prelinga usor peste legume si pe masura ce creste nivelul de lichid in borcan, sa fie evacuat aerul ramas intre legume.

Nu uita, daca nu vrei sa-ti faci de lucru singur(a) ! Sub borcan se pune lama unui cutit, atunci cand se toarna lichidul fierbinte peste legume.

Lichidul de conservare a fost turnat peste legumele asezate in borcan, pentru gogosari umpluti cu conopida si struguri.
Lichidul de conservare a fost turnat peste legumele asezate in borcan, pentru gogosari umpluti cu conopida si struguri.

Gura borcanului se acopera cu un capac si se asteapta cca.1 ora sa se aseze lichidul in borcan. Bulele de aer se ridica prin borcan, atunci cand misti/ rotesti usor borcanul.

La gura borcanului se aseza 2-3 betisoare, incrucisate, care sa tina gogosarii in lichid, pe toata perioada cat dureaza murarea, stiut fiind ca in timp, lichidul poate patrunde in legume si la gura borcanul poate sa ramana in sec.

Daca este nevoie, in borcan se completeaza cu lichid de conservare, pana se umple borcanul, apoi se leaga la gura cu celofan de calitate (pus in 2-3 straturi), folosind sfoara alimentara, tare (sa nu se rupa atunci cand strangi celofanul pe gura borcanului).

Borcan cu gogosari umpluti cu conopida si struguri, legat la gura, cu celofan.
Borcan cu gogosari umpluti cu conopida si struguri, legat la gura, cu celofan.

Borcanele cu muraturi se lasa sa se raceasca treptat, la temperatura camerei, apoi se depoziteaza la rece (in balcon, camara, beci, povarna, boxa, etc.), atunci cand celofanul s-a intins perfect.

Atentie la depozitarea borcanelor ! Manipularea borcanelor destul de grele, se face cu grija, sa nu se loveasca intre ele, fiind foarte sensibile pe partile laterale. Pentru iernile friguroase, daca depozitarea se face in balcon/ in dulap, care nu este etans si balconul nu este nici el etans/ inchis, borcanele se acopera cu paturi. Prin inghetare-dezghetare (se formeaza pojghite fine de ghiata in lichidul de conservare), muraturile isi pierd din calitati, uneori chiar se moaie.

Friptura de porc sau friptura de oaie sa tot ai la masa peste iarna, pentru a scoate astfel de muraturi. Paharul cu vinul casei rosu din struguri nu poate lipsi de langa farfuria cu muraturi si de langa farfuria cu friptura.

Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Daca ati reusit pana acum, sa va faceti proviziile de muraturi pentru la iarna, este bine. Daca nu ati reusit inca, mai aveti timp, pietele sunt in continuare bine aprovizionate, inca vreo cateva zile, pana da bruma in camp. Apoi veti recurge iarasi la borcanele asezate pe rafturi prin market si cand veti gusta din astfel de muraturi, veti intelege de ce acestea nu au gust bun, iar cele pregatite in bucataria ta de acasa, sunt delicioase.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.