Mancare de vinete cu tartite de curcan

Cumperi din market vinete negre (nu roscate) lunguiete si subtiri (au seminte putine) si tartite de curcan refrigerate.  

Cureti tartitele de curcan, le parlesti, le speli si le lasi la scurs intr-o sita. Sa nu uiti sa scoti glanda de grasime (motul ala sub care este punga de grasime) din fiecare tartita, altfel aceasta va fi amara. Le sarezi, le piperezi si le dai prin ulei amestecat cu cimbru. Se baga in cuptorul incins, intr-o tava termorezistenta, la foc potrivit, pana se coc si se rumenesc (intra furculita usor in ele). Spre sfarsitul coacerii pui o frunza de dafin si le stropesti cu niste vin alb.

Atentie ! Sar picaturi fierbinti de grasime, care inrosesc pielea. Se toarna vinul cu atentie, pe tartite, nu direct in tava si cu tava scoasa din cuptor. Picaturile se pot aprinde de la focul din cuptor si te poti alege si cu ceva arsuri termice. Oricum, daca ai patit-o, bagi repede mainile sub jet de apa rece si te spray-ezi cu bioxiteracor. Nu ai luat inca bioxiteracor, merge sa te ungi si cu niste ulei comestibil.

Speli vinetele si le tai in felii lungi de 10 cm si groase de 1 cm. Le sarezi si le lasi la scurs intr-o sita, pentru o jumatate de ora. Feliile stoarse se prajesc in ulei incins si se lasa apoi la scurs pe o farfurie.

Toci ceapa solzi, ardei gras divers colorat, in bucati late de 1 cm. Calesti totul in ulei. Sarezi, piperezi. Pui rosii taiate si lasi sa scada la fiert, apoi adaugi vinetele prajite si uleiul scurs pe farfurie.

Daca nu ai vinete proaspete, poti folosi vinete coapte de cu toamna si tinute la congelator. Atentie ! Nu uita sa lasi vinetele coapte, sa se dezghete de seara si sa le storci inainte de a le pune in cratita. Nestoarse sunt amare.

Cand legumele sunt aproape fierte, adaugi tartitele coapte si mai lasi 10 minute, sa se patrunda miroasele. Adaugi patrunjel verde, tocat marunt.

Mancarea se serveste fierbinte, cu salata verde, de asta de iarna sau cu muraturi taranesti.

Nu uita un vin alb demisec.

Pofta buna !  

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*