Pulpa de vitel macerata, inabusita in vin

Statul in casa iti induce o foame de lup de zici ca ai revenit de la munca campului, dupa o zi lumina de dat la sapa, timp in care te-a mai batut si soarele in moalele capului.

Ca un facut, stand in casa, toate drumurile trec pe la frigider. Incerci sa pui stavila, reusesti cu mari pareri de rau, dar te uiti la cantar si te sperii.

Tot miscare se numeste ! Am reusit sa ma limitez si greutatea si-a revenit, in jos, la zilele de dinainte de lipsa de miscare pe aleile parcului impreuna cu nepotelul meu.

Cum nepotelul a inceput sa mearga singur, ma tin dupa el, in schimburi cu sotia. Noi obosim mai repede decat micutul care descopera mereu cate ceva, totul fiind nou prin casa pentru el. A inceput cotelitul prin dulapuri si vagi tentative, inca, de a scoate ce este pe acolo si a le intinde prin toata casa. Nimic nu suma mai placut decat capacele de inox aruncate pe parchetul din bucatarie sau pe cimentul din balcon ?!

Despre activitati.

In cautare de activitati noi, pentru nepotel au aparut in casa (noroc ca este apartamentul, mare) un tobogan si o casuta/ cabana in care strangem toate celelalte jucarii. Si aplecatul nostru, al celor varsnici, dupa jucarii, tot la miscare se inregistreaza.

Considerente, din auzite, mai putin din traite ! Setea lucratorului intors de pe camp este pe masura si merge orice pileala. Incepi cu niste paharele de tuica care insotesc slanina cu niste ceapa zdrobita cu pumnul. Continui cu o bere rece pana se incalzeste mancarea cu sos. Te stabilesti la o butelca de vin cu paharul brobonat de receala lichidului, alaturi. Este nevoie de carne si garnituri consistente cand ajungi la butelca cu vin aspru.

Ce si cum mancam si ne hidratam cand stam in casa ?!

Stam in casa pentru ca asa trebuie. Nu ne place, dar nu avem alta solutie. Trebuie totusi sa mancam si sa ne hidratam. Vom vedea ce si cum va fi mai tarziu cand afara se va apropia de 30 de grade C.

Mare noroc avem ca setea contabilizata mai sus nu ne-a podidit. Micul dejun este usor, o banana sau un ou fiert cu paine prajita si unt sau un sandwich cu altceva, de regula branzeturi.

La pranz, reusim sa ne rezumam la cateva feliute de slanina afumata si 2-3 “pupaturi” la sticluta cu tuica de prune, pusa la rece in frigider. Continuam cu o supa/ ciorba, nu neaparat cu carne, doar 2-3 polonice mici. La felul doi, cand merge de minune un pahar cu bere sau un pahar cu vinul casei din smochine servim mancare cu carne si legume/ mancare de legume sau o friptura cu garnitura. Cu desertul am lasat-o mai moale ca pune colacei pe burta.

Seara, chiar daca nu este recomandat de catre nutritionisti, imi place sa mananc cereale cu fructe si lapte sau cu iaurt. Mai rar, doar daca foamea ne impinge de la spate facem 1-2 sandwich-uri cu unt si branza/ cascaval si/ sau cateva feliute din salam de Sibiu. Incheiem cu o cana cu lapte batut sau o cana cu lapte dulce, fierbinte.

Setea zilnica, chiar daca nu este inca, strigatoare (vom vedea la vara cum va fi), o acoperim cu ceai de plante, apa plata si cafea (1 ceasca, numai dimineata, rar si o cescuta cu ness, dupa masa de pranz).

Merele, perele si prunele uscate le servim intre mese, fara a face exces.

In aceasta perioada, pana spre Paste, preferam carnea de vitel/ vita pentru a fi servita la felul doi, la pranz.

Cum pregatim carnea de vitel/ vita ? Retetarul familiei mele este destul de bogat cand se doreste a se prepara carnea de vitel/ vita.

Carnea de vitel o pregatim cel mai des la cuptor – pulpa de vitel inabusita in vin, vrabioara de vitel inabusita cu cartofi zdrobiti, la cuptor; pulpa de vitel in crusta de condimente, buture de vitel in vasul roman, pulpa de vitel in sos de bere cu piure’ de urzici, pulpa de vitel macerata, la cuptor.

Pregatim carne de vitel/ vita si la gratar – antricot maturat de vita cu cartofi zdrobiti, pulpa de vitel la gratar cu ardei copti.

Nu neglijam nici preparatele la tigaie cu carne de vitel/ vita – vrabioara de vitel in tigaie de tuci, cu cartofi.

Rulada din pulpa de vitel este o adevarata delicatesa – rulada din pulpa de vitel cu carne tocata de porc si piept de porc.

Pulpa de vitel macerata inabusita in vin.

Ingrediente de trebuinta in reteta: o bucata de pulpa de vitel, cartofi noi, ingrediente pentru macerarea carnii (ulei de masline extravirgin, otet din orez, ceapa verde, usturoi verde, patrunjel verde, cimbru uscat, sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat, pasta de mustar, fulgi de ardei iute), lamaie, vin alb, sare grunjoasa, piper boabe, mustar boabe, foi de dafin, crengute de cimbru, crengute de rozmarin.

Pregatire pulpa de vitel pentru macerare.

Cumparam o bucata intreaga din muchie de pulpa de vitel. Carnea se curata de pielita subtire, folosind un cutit bine ascutit. Curatam carnea de pielita pentru a nu se increti in timpul macerarii.

Bucata din muchie de pulpa de vitel.

Carnea se spala sub jet de apa rece si se tamponeaza cu hartie absorbanta.

Macerare carne de vitel. Bucata din muchie de pulpa de vitel se pune intr-o punga din plastic alimentar.

In punga se adauga ingredientele de macerare – ulei de masline extravirgin, otet din orez, verdeata tocata mai mare (ceapa verde, usturoi verde, patrunjel verde), cimbru uscat, sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat, pasta de mustar, fulgi de ardei iute, coaja de lamaie, zeama de lamaie, cativa stropi de vin alb, sec.

Pulpa de vitel pusa la macerat.

Punga din plastic, legata la gura (nu prea strans, cat sa iasa aerul) se palpeaza pentru o amestecare cat mai omogena si se pune la rece, in frigider, cateva ore (de preferat de seara pana a 2-a zi).

Ingredients

  • muchie din pulpa de vitel,
  • cartofi noi,
  • otet din orez,
  • verdeturi (ceapa, usturoi, patrunjel),
  • lamaie,
  • vin alb, sec
  • fulgi de ardei iute.

In timpul macerarii, punga se mai palpeaza de cateva ori pentru omogenizarea gusturilor condimentelor de macerare si patrunderea in carne.

Inabusire pulpa de vitel macerata, in vin.

In timpul macerarii, carnea isi schimba usor culoarea din roz aprins in roz pal si se imbogateste cu miroaznele condimentelor.

Pulpa de vitel, bucata intreaga sau portionata (mai usor de manevrat) dupa macerare in 2-3 bucati mai mici se pune, impreuna cu tot ceea ce a fost in punga de macerare, intr-o cratita de copt.

In cratita se adauga crengute de cimbru, crengute de rozmarin, foi de dafin, boabe de piper, boabe de mustar, vin alb cat sa acopere carnea.

Pulpa de vitel macerata pregatita pentru inabusire.

Se porneste focul mare sub cratita. Cand lichidul incepe sa fiarba, cratita se acopera cu capacul si se reduce focul sub cratita la potrivit.

Inabusire pulpa de vitel in vin alb.

Inabusirea carnii la foc potrivit, chiar mic, se face timp de 2-3 ore. Lichidul in cratita scade semnificativ si se ingroasa.

Directions

  1. Macerare pulpa de vitel.
  2. Inabusire pulpa de vitel macerata.
  3. Fierbere cartofi noi.
  4. Pulpa de vitel gata ianbusita se lasa sa se odihneasca, apoi se poate felia.
  5. Asamblare si servire preparat.

Fierbere cartofi noi. Cartofii noi curatati de coaja subtire cu buretele de bucatarie, spalati si scursi intr-o sita se pun la fiert, separat, intr-o oala cu apa rece si un praf de sare grunjoasa.

Cartofi noi pusi la fiert in apa rece cu sare grunjoasa.

In oala se adauga 2-3 catei de usturoi pentru un gust deosebit al cartofilor fierti.

Alternativele gospodinei. Cand cartofii s-au fiert pe jumatate pot fi pusi langa pulpa de vitel care se inabuse pentru a se fierbe complet.

Se poate scoate carnea de vitel inabusita deja si pune cartofii la fiert in lichidul din cratita.

Pulpa de vitel inabusita in vin este gata pregatita.

Carnea de vitel este gata inabusita atunci cand este moale, suculenta si poate fi taiata usor fara a se franjura.

Pulpa de vitel macerata, inabusita in vin, gata pregatita.

Carnea de vitel se scoate din cratita pe o farfurie si se lasa sa se odihneasca, acoperita cu hartie de copt, 10-15 minute, timp in care carnea va redeveni mustoasa si se poate felia.

Servire preparat.

Preparatul se serveste pe farfurii imtinse, cu sos cald picurat deasupra.

Preparatul este gata servit.

La acest preparat se pot servi rosii proaspete. Merg de minune si muraturi in otet.

Castraveti in otet.

Nu poate lipsi un pahar cu vinul casei rosu din struguri.

Pulpa de vitel macerata si inabusita in vin poate fi servita si cu alte garnituri, de sezon.

Am folosit fasole galbena congelata rapid pentru a pregati mancarea de fasole verde.

Pulpa de vitel macerata, inabusita in vin, cu mancare de fasole verde.

Pofta buna voi frti gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond. Daca tot stati in casa este un moment potrivit sa experimentati fel de fel de retete noi, chiar dintre cele mai elaborate. Tot aveti timp suficient care trebuie umplut cumva.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.