Sa filozofam oleaca

Un vrajitor al aromelor si gusturilor, al carui nume nu l-am retinut (un italian bine inteles), este fidel ideii ca retetele din bucatarie trebuie povestite, ca lumea miraculoasa din farfurie trebuie prezentata cu cat mai multe detalii, desi un gurmand este influentat nu in primul rand de prezentare, ci de miroasele si de gustul consumatiei.

La concursurile de retete culinare se urmaresc de catre juriu multe alte aspecte – profunzimea fierberii/ prajelii, aspectul uniform al prezentarii, culoarea farfuriei si a halatului bucatarului, inaltimea si/ sau forma tichiei pe care o poarta bucatarul, etc. 😛

Bucuria simturilor si a mirosurilor fac parte din traditia populara a unei natiuni, mestesugul in ale bucatarelilor este propriu fiecarui practicant (ma refer aici nu neaparat la bucatari profesionisti), inventivitatea si bunul gust in ale potrivelilor din bucatarie sunt specifice unei anumite zone, puterea de a inova si experimenta noi retete culinare depinde numai de individ si de aplecarea sa catre nou, fara a fi prea inchistat in anumite reguli specifice ale bucatariei.

Cand ma refer la reguli inteleg combinatia intre sarat – dulce – acru – amar, cu combinatii de condimente specifice fiecarei natiuni, cu adaosuri de verdeturi, legume, fructe, vinuri, etc. din cele mai surprinzatoare, indiferent de taramul pe care bucatarul experimenteaza retete, are o afacere si castiga bani din aceasta sau pur si simplu gateste de placere pentru el si familia sa. Restul retetei tine de ceea ce iti place sa mananci, respectiv de ceea ce doreste clientul pentru care gatesti.

Exista un prag intre teorie si practic, in bucatarie ? Majoritatea bucatarilor profesionisti considera ca exista acest prag, ca numai dupa multi ani de practica ai impresia ca acest prag poate fi desfiintat.  Or fi stiind ei ceva, ca doar nu degeaba sunt scoliti pe la bucatari celebrii. Bucatarii de ocazie (ca mine), din placere, nu inteleg de ce este nevoie de acest prag. Eu ma gandesc ce doresc sa mananc, ma aprovizionez cu ce imi este necesar pentru a bucatari si trec la treaba. Restul tine de pricepere, de indemanare, de indrazneala si de inovare. Este adevarat ca am in urma vreo 40 de ani, de cand mi-am luat inima in dinti si am hotarat ca trebuie sa gatesc tot ce poftesc. Am citit si am privit, nu am dat inapoi, am experimentat si am progresat.

Gurmanderia este reprezentata de sclavii poftelor culinare. Cine sunt ei ? Femei si barbati, indiferent daca sunt grasi sau slabi, inalti sau scunzi, bogati sau saraci, batrani si tineri laolalta, toti sunt pofticiosi incurabili, toti respecta mesele ca pe ceva tabu, toti au un adevarat cult al mancarii. Este o calitate ? Este un defect ? Inca se mai cerceteaza. 🙂

Un secret al bucatarilor tine de “povestirile la gura sobei”, de secretele pastrate din tata in fiu, de patanii auzite sau al caror protagonist a fost, de atentii acordate unor amanunte semnificative pentru fiecare in parte.

Unii filozofeaza, altii scriu carti de bucate, altii fac emisiuni televizate, altii lasa prin testament secrete bine pastrate.

Eu scriu pe blog, spun toate secretele pe care le cunosc (sau lasa ca stim noi :D), atentionez pe cei mai putini experimentati sa se pazeasca de “relele” din bucatarie.

Fiecare bucatar, profesionist sau amator, incepator sau cu vechime, are nevoie de ustensile, pentru a se simti bine in pielea sa. Despre ustensile, insa, alta data.

2 Comments

  1. A nu se confunda miasmele cu miresmele, cautati in DEX si va veti convinge ca au intelesuri contrare!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.