Salata din hering afumat, cu ceapa si maioneza

Pestele considerat candva, pe vremuri, cand lozinca – nico masa fara peste, era simbolul “bunastarii” lui Ceasca, ramane un ingredient care isi gaseste locul in aproape toate bucatariile lumii.

Toti propovaduitorii in ale bucatarelilor se intrec in retete cu peste, care mai de care, mai sofisticate si de ce sa nu recunoastem, mai gustoase. Mi-a venit si mie randul, sa scriu o reteta.

Personal, imi place pestele. Conteaza mai putin daca este prajit, fiert, la cuptor, in salata sau la gratar. Am insa cateva preferinte – sa fie gatit bine, cu har si cu bucurie culinara, atat pentru prieteni cat si pentru defaimatori.      😛

Un prim secret al unui preparat culinar, din peste ! Sa arate bine, cand prezinti ce a iesit.      😀      Deliciul este garantat.

Am reusit sa trezesc interesul ? Adevaratii pofticiosi nu vor renunta, cu siguranta, tentatiei de a citi in continuare.      😀

Alegerea ingredientelor este o conditie de baza, a acestei retete. Heringul afumat se vinde refrigerat (de evitat, uneori este chiar usor inghetat, iar prin dezghetare lasa multa apa, care strica gustul salatei), ambalat in plastic alimentar (bun pentru reteta) si sub forma de batog, “scaldat” in ulei de buna calitate (preferatul retetei). Se poate folosi si hering marinat, dar care, rareori, este si afumat. Oricum, nu se foloseste hering marinat in saramura, ci in ulei. Reteta se poate face si cu conserva de hering, in ulei.

Ingredientele folosite sunt putine: ceapa, marar, patrunjel, ardei gras, cateva masline. Pentru culoare, se foloseste si o legatura cu ceapa verde.

Se toaca ardeiul – fideluta, ceapa – rondele subtiri, verdeturile – marunt. Se amesteca, toate, intr-un bol din sticla.

Curatatul pestelui de oase este o arta, dar si o necesitate ! Pestele afumat se curata de oase si se marunteste cu mana sau se taie felii subtiri, cu un cutit bine ascutit. Cel mai simplu, se despica in lung, pe spinare si se imparte in doua jumatati. Sira si oasele prinse de aceasta, se scot impreuna, apoi se pun ochelarii (pentru cei care au nevoie, este obligatoriu) si se aleg toate oscioarele.

Mare atentie ! Oasele de la pestele afumat, nu sunt macerate. Pericolul inghitirii oaselor nu trebuie ignorat, daca vreti sa scapati de necazuri ulterioare. Sunt macerate, doar oasele de la pestele marinat sau de la cel din conserva. Totusi, atentie si la acestea. Este mai usor si mai simplu sa previi, decat sa indrepti. 

Bun banc ! Stiti care este cea mai frecventa intrebare, pusa de cumparatori, vanzatorilor de peste ? Care peste nu are oase ? Apropo, care peste nu are oase  sau cartilagii osoase ? Chiar si cartilagiile sunt periculoase, daca sunt inghitite.      🙁

Se face maioneza dintr-un ou, un praf de sare grunjoasa si piper boabe, proaspat macinate si ulei de masline.

Secretul secretelor ! Se sparge oul de gaina, proaspat si cu galbenusul portocaliu. Nu folositi oua de gaina, albe. Veti obtine o maioneza inestetica, care seamana cu pap-ul. Nu stiti ce este pap-ul ?      🙁       Faina amestecata cu apa, care o foloseau bunicii cand aveau de lipit o hartie, pe peretele sau pe gardul magaziei afumatorii si nu se inventase inca aracetul.      😀

Peste oul spart se pune sare si piper, doar de gust. Se “porneste” frecarea oului, cu o furculita, prin invarteli circulare, succesive, nu ca si cum ai vrea sa faci oua batute.  Se adauga ulei de masline, cu picatura si se “munceste” in continuare la inglobat oul, in ulei, cat cuprinde.

Alternativa ! Frecatul maionezei este mai simplu de efectuat, cu mixerul, daca aveti maiestria necesara si potriviti cantitatea de ulei, cu viteza mixerului. De ce ? Maioneza se mai si taie, uneori chiar des.     🙁      Cum scapam de necaz ? Se adauga o lingurita de mustar dulce si se continua amestecarea, fara a mai adauga ulei.

Se amesteca legumele taiate, cu pestele si cu maioneza. Se pune zeama de lamaie, dupa gust.

Salata se pune la rece pentru 30 de minute, in frigider. Se serveste ca aperitiv sau ca pranz, pentru cei care tin cura de slabire. O bucata de paine prajita, accentueaza gustul salatei. Un pahar de vin alb, sec, rece, te face sa uiti ca mai ai si altceva de mancare.

Pofta buna frati gurmanzi de pretutindeni, oriunde va veti afla, pe mapamond ! Preparatul se poate servi si in post, in zilele de hart (zile, in calendarul bisericesc, cand este voie la peste), folosind maioneza vegetala (?!), in loc de maioneza facuta din ou. Nu stiu ce este maioneza vegetala si ca sa fiu sincer, nici nu ma pasioneaza. Probabil ceva cu soia, E-uri, etc. Doar am auzit ca maioneza vegetala este de post. Nu am folosit asa ceva si nici nu intentionez.

3 Comments

  1. Minunata reteta! O voi incerca cu siguranta. Multumesc!

  2. Super tare … Specific romanesc …. Vorbim de hering in reteta …. dar in poze produsul finit este cu macrou….

  3. Reteta se poate face cu orice fel de peste afumat – macrou, hering, scrumbie de Dunare, etc.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.