Varza cu carne de berbec crescut la stana

Pentru mine carnea de berbec este o delicatesa. Preparata bine, rivalizeaza cu cele mai pofticioase fripturi din carne de porc, vita, pasare. Cei care nu mananca berbec, nici nu stiu ce pierd.

Gustul ciobanesc al carnii de oaie, seul de oaie (grasimea carnii), folosite cu indemanare, dau delicatese culinare, de neimaginat.

Daca ai noroc si gasesti la macelarie, cumpara o pulpa de berbecut, de 4-5 Kg, cu grasime pe carne (nu cu sau gros). Nu-ti face probleme ca este prea multa carne, sta foarte bine la congelator, pentru alta data, cand vrei sa faci berbecut la cuptor. Daca ciobanul nu-ti da pulpa fara o bucata si din sira, nu te supara, ia-o, o sa faci o ciorba cu carne de berbec, o minunatie.

Cand intri in bucatarie, primul lucru pe care il faci dupa ce te-ai dezbracat si echipat de bucatarit, sorteaza carnea pe care ai cumparat-o. Taie niste bucati de carne macra, cu ceva grasime, pune osul pulpei cu multa carne, intr-un pachet separat, oasele de la sira si cu ceva carne macra, separat.

Opresti pentru azi bucati de carne macra, mai grasa, restul pachetelor le bagi la congelator.

Din piata cumperi o varza mare, de asta noua. Te uiti sa fie mai coapta (de un verde galbui). Iei si niste marar verde si niste cimbru verde, ardei iute verde. Daca tot esti prin piata, pui in cosnita si niste ceapa verde (capatani mai mari), 2 ardei grasi si ceva rosii proaspete. Treci pe la sectorul de lactate si iei si un borcan de smantana, de aia groasa, care nu curge din borcan. Nu lua smantana fara sa o gusti (pe caldaura asta poate fi amara sau acra).

Pui o oala de apa la fiert. Cand clocoteste, oparesti bucatile de carne macra. Scoti bucatile de carne si le treci prin jet de apa rece. Le lasi la scurs. Apa o arunci.

Prajesti bucatile de carne in ulei de masline, pe toate partile, la foc iute, pana se face o crusta fina, de culoare aurie.

Tai varza fin, o pui intr-un castron si dai sare dupa gust. Amesteci varza si o lasi sa-si depuna apa. O storci si o pui pe o farfurie intinsa.

Intr-o cratita pui ulei de masline, in care calesti ceapa verde taiata solzi si ardeiul gras taiat feliute. Pui si ceva ardei iute taiat fin. Cand ceapa este aurie, adaugi varza stoarsa. Amesteci mereu, pana se caleste varza.

In cratita cu varza adaugi carnea prajita. Pui niste marar si busuioc (crengute). Amesteci totul. Adaugii rosiile taiate feliute. Pui capacul la oala si lasi la fiert, la foc potrivit, pentru cca. 1 ora si 30 minute. Te mai uiti pe sub capac, sa nu sece varza si sa se prinda de cratita. Mai amesteci cu o lingura de lemn. Mai bagi o furculita in carne, sa vezi daca s-a fiert carnea.

Cand miroasele invadeaza bucatarie, adaugi marar taiat fin. Amesteci totul. Inchizi focul si lasi sa se odihneasca bucatele cam 15 minute, cu capacul pus la cratita. Numai bine, nu pierzi timpul, faci o mamaliga (apa fiarta, cu sare, malai si rabdare sa amesteci cu o lingura de lemn, pana se face o mamaliga mai moale, care sa fii atent sa se si coaca).

Mancarea se serveste cu mamaliga calda, ardei iute si smantana (nu este obligatorie). Castraveti acri, de astia murati, de vara, sunt bine veniti, mai ales daca i-ai tinut la frigider, la rece, vreo 2 ore.

Merge un vin alb demisec. Varza, de fapt, merge bine cu tuica rece, dar pe caldurile astea nu prea este indicat. Indraznetii pot incerca, deliciul este garantat.

Pofta buna !

2 Comments

  1. cu exceptia faptului ca mi-ai stricat pofta folosind un termen neadecvat “miasme” sa zicem ca nu-i rea retzeta :).miasmele sunt emanatzii nedorite, duhori, iar in antichitate erau considerate pe buna dreptate aducatoare de boli grave…sunt asociate cu descompunerea organica si raspunzatoare de acele emanatii sunt substantze precum cadaverina ,putrescina etc.

  2. Pentru ca nu vreau sa-ti stric pofta, am corectat termenul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.