Intotdeauna, am plecat de la ideea ca nimeni nu s-a nascut invatat. Asa am fost educat in copilarie de parintii si bunicii mei. Cine doreste, cauta surse de inspiratie, incearca si insista pana reuseste, poate sa invete aproape orice. Este adevarat, o oarecare catare catre dorinta este nu numai utila, poate fi chiar determinanta. Talentul, cu siguranta, atarna greu. Indiferenta proprie, influenta nefasta a celor din jur si lipsa unor directii clare despre ceea ca doresti sa realizezi in/ cu viata ta, au si acestea rolul lor.
Astazi, internetul iti ofera nenumarate surse de inspiratie care iti pot educa indiferenta, dar numai cu conditia de a elimina constient, toate sursele nefaste, prin incercarea ta de a te autoinstrui. Talentul nu se capata in timp, cu el te nasti. Indemanarea poate fi insa, capatata, nu imediat, doar cu insistenta perpetua.
De ce acest articol ? Cineva, pe internet, s-a gandit, sa stranga retete vechi de la bucatari amatori, in ideea ca ar fi mare pacat, sa se piarda. La indemnul copiilor mei, am adunat toate sursele mele de inspiratie din bucatareli si ne-am gandit sa le facem publice pe site-ul respectiv. Nu au cum sa apara chiar tot ceea ce am pus la dispozitie, dar retetele mostenite de la parintii mei si de la parintii sotiei, vreau sa cred ca vor aparea.
Despre sursele mele de inspiratie se regasesc cateva articole pe acest blog – de ce acest blog, am pus pagina de about, noi surse de inspiratie, tot despre sursele culinare de inspiratie.
Au fost necesare poze noi, dar si o introducere prin care sa se explice de ce, cum si ce, despre sursele culinare de inspiratie care urmau a fi prezentate.
Anii inceputului in propria meserie, dar si in bucatareli ! In urma cu foarte multi ani, in perioada burlaciei mele (am copilarit pana dupa 30 de ani), salariul nu avea cum sa-mi ajunga de la o luna la alta, chiar daca a-si fi servit cel mult, masa de pranz, la un restaurant. Dimineata si seara puteam incropi cate ceva cu mezeluri si branzeturi. Cantina fabricii unde lucram a intrat in functiune mult mai tarziu. Ajutorul parintilor si bunicilor cu de-ale gurii, mancare gatita, a contat enorm. In aceste conditii, frigiderul Fram, de inceputuri ale acelor vremuri era obligatoriu, sa fie mereu in priza.
Nevoia te invata. In garsoniera unde locuiam, bucataria era o improvizatie proprie, pe holul de la intrarea in casa. Initial, doar incalzeam mancarea primita de acasa, faceam un ceai sau fierbeam lapte dulce. In bucataria improvizata, am inceput sa gatesc pentru inceput, destul de firav, ochiuri/ omleta la o tigaie emailata, pusa pe batranul resou electric cu plita sau oua fierte la ibric. Indrazneala mea in ale bucatariei a continuat cu cartofi prajiti si carne prajita, apoi cu peste prajit. Am inceput sa complic, bucatareste vorbind, omletele, cu carnati/ carne, ceapa si usturoi verde, telemea data pe razatoare.
Primii ani de casnicie ! A venit si vremea casatoriei. Pana sa primesc un apartament de la fabrica, a trecut aproape un an de zile, timp in care sotia facea naveta saptamanal, sambata si duminica) din localitatea unde era titulara la resedinta noastra. Am continuat sa gatim pe resoul cu plita, sotia incercand cateva retete invatate in ucenicia ei pe langa soacra mea. In acea perioada, destul de rar, am servit masa la restaurant. De altfel, timpul petrecut impreuna era destul de scurt si trenul nu astepta in gara.
In ultimele luni pana la nasterea primului copil, dupa ce am primit apartament de la fabrica, in sfarsit, cu bucatarie, am trecut la adevaratele experimente culinare, in familie. Ne puteam misca in voie, in bucataria in forma de trapez (de altfel destul de mare), amplasata pe un colt de bloc, la etajul 6. Sotia mea a inceput, sa pregateasca retete mai simple, scrise de ea pe caiete, in perioada cand ucenicea pe langa mama ei. In acea perioada, in bucatarie, eu participam doar cu idei proprii (mai mult sau mai putin utile), amintindu-mi ce continea felul de mancare pe care ne propuneam sa-l pregatim.
Ca in orice tanara casnicie, ne-am facut planuri de viitor ! Inca de la inceputul casniciei, ne-am dorit sa avem copii. Tatal meu, in perioada burlaciei mele prelungite, amintea de cate ori avea ocazia, ca neamul nostru (se referea la el si la mine) are datoria sa duca numele lui mos Patroi (tatal lui) mai departe. Domnul ne-a binecuvantat cu 2 baieti. Neamul merge mai departe, avem prin voia Domnului si un nepotel.
Ne-am propus sa ne dam copiii la scoli superioare, dar si sa ne chivernisim, asa cum vom putea si sa gatim in familie. Prima ocazie sa ne incercam puterile in ale gatitului a fost iarna ’80 care se apropia. Am facut muraturi taranesti si castraveti conservati in otet. Niciunul din noi nu stia cum se pregatesc. Mi-am amintit de cartile de bucate cumparate de mine, in burlacie.
Sa avem casa noastra, a fost un obiectiv bine stabilit, motiv pentru care am facut imprumut la CEC inca din 1978 pentru a ne cumpara apartament. In primii ani, ratele la casa nu au fost chiar mici, dar am reusit sa le platim si sa nu ramanem datori. In plus, in 1991, sotia a achitat ultimele 5-6 rate la o lichidare de-a mea; oricum datorita inflatiei galopante din acea vreme, ratele neplatite la casa puteau fi considerate ca avand o valoare modica.
Citind si respectand pas cu pas retetele scrise, am inceput sa pregatim si noi, in familie, fel de fel de preparate. Primele incercari au fost muraturile taranesti, in toamna ’79-’80.
In continuare, multi ani la rand, cartile acestea au fost inspiratiile noastre culinare.
Cum sa nu ai idei daca stii ce ai mancat ?! Fara falsa modestie, am constatat ca manuiesc destul de bine cutitul, ca nu imi sclintesc mana cand tin tigaia, ca nu ma ard cu sos fierbinte pe maini daca amestec cu lingura intr-o cratita. Ce a urmat – am indraznit tot mai des si mai complicat, sa pregatesc anumite retete. Au aparut si ideile proprii pe care le-am incercat. Nu toate propriile mele idei au gasit aplicare sau nu mi-au iesit din prima. Am continuat.
Ne-am mutat in propria noastra casa ! In decembrie ’80 ne-am mutat in propria casa. A 2-a zi de Craciun caram borcanele de 10 Kg cu muraturile pregatite, cu carutul copilului, la noua noastra casa. Ne-am bucurat ca bucataria era maricica si reusisem sa o dotam cu aragaz, frigider si mobila. Erau asigurate conditiile pentru a ne continua aventura (erau multe semnale, ca nu mai era chiar aventura) culinara, de data aceasta in propria bucatarie.
Almanahul literar gastronomic din anii de inceput ’80 (pandit zilnic, sa apara si cu greu procurat de la chioscul de ziare) a fost o sursa magica de povesti pentru copiii mei, micuti fiind, carora sotia le citea comentariile scrise cu mult haz, la multe din retete. Cu ocazia cititului pentru copii, sotia se documenta si cu prepararea retetei, pe care urma sa o incercam impreuna/ sa o pregatim, duminica (singura mea zi libera, de la serviciu, dar nu mereu, din saptamana).
Televizorul color cumparat in ’93 ne-a adus in fata retetele gatite, povestite si comentate, de catre regretatul Radu Anton Roman, in fiecare duminica.
Literatura de specialitate culinara are astazi o etalare consistenta pe tarabe si in librarii.
In anii care au urmat, in timp, au aparut in casa noastra, noi caiete cu taieturi din ziare, cu file de calendar, cu retete din reviste de profil, toate lipite de sotia mea pe file din agende, pe categorii de preparate.
Agende avem multe, dar acest lucru nu ne impiedica sa ne intrebam – dar noi ce mai gatim pentru maine ?
Ultimul cuvant in alegerea preparatului ce urmeaza a fi pregatit ! Sotia rasfoieste agendele, se mai uita prin cartile de bucate moderne, cumparate si intr-un final, dupa dezbateri inutile, ajungem tot la retetele noastre traditionale, ale familiei, mostenite de la parinti.
Constatare proprie. Nu este nicio rusine sa te inspiri de undeva atunci cand doresti sa gatesti. Totul este sa doresti, sa o faci. Daca se intampla sa ai idei proprii si indrazneala ca sa le aplici, se poate spune ca ai venit cu ceva nou in bucatarie, chiar daca este vorba numai de propria ta bucatarie.
Imi place sa urmaresc (este adevarat, din ce in ce mai rar, gatitul numai pentru 2 persoane fiind in plan secundar) emisiuni de profil. Prioritar este gatitul pentru nepotelul nostru, atunci cand este la noi, in special pentru masa de pranz. Acum, nepotelul a crescut si putem sa incercam si retete mai complexe.
Urmarind la tv, bucatari care gatesc, de cele mai multe ori, in stilul nostru, romanesc, uneori imi fac adnotari, numai de mine intelese, pentru preparate pe care doresc sa le experimentez, bine inteles avand deja idei proprii.
Nu cred sa reusesc, ca sa epuizez, tot ceea ce mi-am notat si propus a experimenta.
Surse de inspiratie cu retete vechi, multe din acestea traditionale ! Indrazneala mea culinara a trecut la un alt nivel, in sensul de a incerca, sa pregatesc, retete facute de mama mea si de catre soacra mea. Prin anii ’90 mama i-a facut cadou sotiei mele un sul de hartii scrise, cu retete. Am scris despre sursele mele de inspiratie si la inceputul articolului – noi surse de inspiratie, tot despre sursele culinare de inspiratie, cu cateva poze adecvate.
Prin anii ’70-’80 puteam sa intru in posesia unor tratate culinare, de la un unchi al meu, sef bucatar, pe la multe restaurante cu staif din Bucuresti. La fel, prin anii ’90, o matusa a sotiei detinea carti de bucate scrise de domnia sa, pe care nu le-am luat din casa batraneasca a socrului meu. In timp, au disparut, nu stiu cine le-a luat si nu recunoaste. Am ratat aceste ocazii, din pacate. Nu se instalase inca hoby-ul meu cu bucatarelile (ca ce altceva poate fi ?!).
Studiul sulului cu hartii scrise de mama mea, de catre mine, a inceput in momentul in care am decis, sa scriu mai multe retete, doar dintre cele in care am folosit retetele mamei mele. Mi-am dorit sa scriu si din cele pregatite de soacra mea, dar hartiile scrise de domnia sa, nu sunt inca in posesia mea, desi insist de multi ani sa fie scanate si trimise mie de catre o sora a sotiei mele, care le detine.
Mama mea a fost o bucatareasa inascuta, fara a avea vreo pregatire in domeniu. A fost ucenica bunicii inca de mica, bunica dorind sa o invete tot ceea ce stia si ea. Mama a dorit mereu, sa experimenteze retete noi, in special pentru prajituri.
Pentru prajituri mama avea un adevarat talent, era unica. Prajiturile ei erau cele mai cautate pe la diverse aniversari care se tineau la scoala, atunci cand noi, copiii, terminam vreun ciclu de invatamant. In familie, nu putem, sa nu ne amintim de acele deserturi ale mamei.
In fiecare an, mama era nevoita sa mearga la bai pentru tratament balnear. Acolo statea in camera cu alta doamna. Din vorba in vorba, ajungeau sa schimbe retete culinare. Mama le scria pe caiete sau pe orice altceva avea la indemana. Se infiripau prietenii care durau ani de zile. Periodic, de regula la sarbatori, mama primea si raspundea la scrisori. In multe din scrisori erau retete noi, scrise de ambele parti.
In familie, serveam masa toti ai casei, de regula cina. Preparatele culinare pregatite de mama si bunica erau servite intotdeauna, ca si cum ar fi fost o sarbatoare. Aniversarile din familie erau tinute de fiecare data. Se serveau preparate traditionale, dar si macar, cu un preparat surpriza.
Cand noi copiii am plecat fiecare la casa lui, mama a incercat, pe cat posibil, sa mentina traditia sarbatorilor in familie. De multe ori s-a reusit, pana cand bunicii si parintii au plecat dintre noi.
Dupa casatorie, cand socrii s-au mutat in oras cu noi, am instituit servirea mesei in familie, duminica si la sarbatorile religioase. Am reusit sa respectam traditia multi ani, pana cand socrii au plecat dintre noi.
In familia mea incerc sa mentin vie traditia de a sarbatori impreuna, cu toti ai casei.