Cine sunt eu ?
In urma cu 7 ani, cand copii mi-au oferit oportunitatea de a-mi exprima ganduri pe vechiul blog, de a prezenta fapte si lucruri traite asa cum ma pricep eu, de a le asocia cu oportunitatile oferite de intrarea in UE, poate chiar de a sfatui pe cei interesati (daca nu sunt prea pretentios), m-am caracterizat singur astfel: „Optimist din fire, insistent prin formarea profesionala, de multe ori agasant prin repetarea la nesfarsit a unor lucruri care ma incita, desi incerc sa nu deranjez prea tare, fara a ma putea impaca cu jumatatile de masura sau cu simulantii aproape perfecti, des intalniti in trecut, azi si probabil mult timp de acum inainte, continui sa cred ca pot fi folositor, ca experienta mea poate fi bine venita intr-un domeniu in care pe piata sunt inca prea putine surse de inspiratie.”
Cand pe blog au aparut „bucatareli”, categorie ceruta de o oarecare pricepere in domeniu, in ideea ca si aici as avea ceva de spus, la inceput timid si apoi din ce in ce mai vizibil, a crescut numarul de curiosi, interesati de ceea ce pot eu scrie. Mai tarziu cand am intrat in posesia unor „scule” pentru meseriasi, pozele au ocupat un spatiu din ce in ce mai larg, pentru a exprima pe larg „mersul” retetelor mele.
A venit si timpul cand, la insistenta copiilor, in urma cu cca. 2 ani, am decis, sa transfer bucatarelile de pe vechiul blog si sa continui sa scriu retete numai pe acest blog.
Ce imi doresc in continuare ?
Am totusi un hoby pasnic. Imi place sa bucataresc. Surprinde pe cineva ? Fara a fi exclusivist, cred ca am ceva de zis in domeniul vast al bucatariei traditionale romanesti, de care m-am folosit pentru a inventa diferite retete (sunt cam pretentios, dar daca este adevarat ?).

Cum se impaca cele doua domenii pe care le abordez ? Pentru mine este firesc. Plec de la o idee a mea, destul de veche de altfel, ca poti munci bine doar daca si mananci bine, neaparat delicios, nu obligatoriu mult si consistent. O tuica de pruna, de-a noastra, romaneasca, un vin bun, productie proprie, o bere chiar, trebuie asociate obligatoriu. Par cumva un gurmand ?

Am sperat intotdeauna ca scriind retele mele, mostenite din batrani si multe dintre acestea completate sau inventate, de ce nu, precum si comentarii personale legate de aceste retete, din amintirile mele, din lucrurile traite sau doar gandite, voi trezi si in semenii mei sentimente, trairi, bucurii, legate de ei si de cei dragi lor.

Vreau ca „incursiunile” mele culinare sau cum le-am zis pana acuma, generalizand – bucatareli, sa se desfasoare printre oale, cratite, tingiri, valauri, borcane si damigene, sa se petreaca in bucaria mea de la bloc, dar si la iarba verde, langa gratarul fumegand.
Cui ma adresez ?
Blogul se adreseaza gurmanzilor adevarati, gurmetilor profesionisti ai bunului gust si al preparatelor delicate si nu numai. Sunt bine veniti, cu comentarii decente, toti cei care doresc sa se inspire din retetele mele, sa le incerce si daca reusita lor ii multumeste, sa revina si sa comenteze.
Sunt deschis la idei. Permanent inovez si ma documentez, incerc si perfectionez pana sunt multumit de ceea ce reusesc.
Cugetari de-ale mele, de la coada tigaii si manerele de ebonita ale cratitei.
Nu ma supar daca le completeaza cineva cu ale lui/ ale ei.
-Ce fel de bucatar este acela care se lauda ca nu a dat rateuri niciodata ?
-Insistenta ta de bucatar si ingaduinta celor pentru care gatesti stau la aceeasi masa.
-Incearca, insista, inoveaza – sunt cei trei „I” din bucataria personala. Daca nu incerci, nu ai caderea sa te pronunti asupra unei retete. Daca nu insisti, inseamna ca ti-a iesit reteta din prima si le-a placut celor care au servit-o la masa. Cu inovarea este ceva mai greu, trebuie indeplinite mai multe conditii in prealabil: tu bucatarul, te-ai plictisit deja sa faci intocmai aceiasi pasi; ai impresia ca ceva nu se mai potriveste cu gusturile celorlalti (nu te mai lauda ca in trecut, desi mananca in continuare cu placere); tie personal incepe sa nu-ti mai placa vechea reteta si atunci inovezi, la inceput cate ceva si in final schimbi total reteta, pastrand doar ingredientul principal (sa zicem carnea).
-Cand esti in dubiu asupra unui preparat, trebuie sa iei o decizie care de multe ori nu este in spiritul bucatariei traditionale. Exemplificand, sa zicem ca pregatesti cozonac. De vreo 3-4 ori, desi ai respectat intocmai reteta bunicii (a nu se uita – folosind ingrediente cumparate la data prepararii, nu de aceeasi calitate cu cele folosite de bunica), ai obtinut niste cozonaci mici, necrescuti suficient, dar foarte gustosi. Intr-un final (in zilele actuale, cand ingredientele au inceput sa fie si de calitate), ai reusit sa faci niste cozonaci uriasi, cat tava si crescuti sa dea pe dinafara (adica bine crescuti), aratosi si destul de dulci. Parerea unanima: erau mai buni cozonacii aia de ii faceai tu cand eram noi mici. Mai am un exemplu: de ce galustele tale de acuma sunt asa de moi si se rup usor, cu lingura. Alea mari si tari puteai sa le tai cu cutitul.
Orice reteta facuta in bucataria ta, trebuie povestita ? Un vrajitor al aromelor si gusturilor, al carui nume nu l-am retinut (un italian bine inteles), este fidel ideii ca retetele din bucatarie trebuie povestite, ca lumea miraculoasa din farfurie trebuie prezentata cu cat mai multe detalii, desi un gurmand este influentat nu in primul rand de prezentare, ci de mirosul si de gustul preparatului din farfurie.
La concursurile de retete culinare se urmaresc de catre juriu multe alte aspecte – profunzimea fierberii/ prajelii, aspectul uniform al prezentarii, culoarea farfuriei si a halatului bucatarului, inaltimea si/ sau forma tichiei/ bonetei pe care o poarta bucatarul, eleganta cu care bucatarul arata tava cu meniul care va fi servit, etc.
Bucuria simturilor si a mirosurilor fac parte din traditia populara a unei natiuni, mestesugul in ale bucatarelilor este propriu fiecarui practicant (ma refer aici nu neaparat la bucatari profesionisti), inventivitatea si bunul gust in ale potrivelilor din bucatarie sunt specifice unei anumite zone, puterea de a inova si experimenta noi retete culinare depinde insa, numai de fiecare individ in parte si de aplecarea sa catre nou, fara a fi prea inchistat in anumite reguli specifice bucatariei.
Cand ma refer la reguli inteleg combinatia intre sarat – dulce – acru – amar, cu combinatii de condimente specifice fiecarei natiuni, cu adausuri de verdeturi, legume, fructe, vinuri, etc. din cele mai surprinzatoare, indiferent de taramul pe care bucatarul experimenteaza retete, are o afacere si castiga bani din aceasta sau pur si simplu gateste de placere pentru el si familia sa. Restul retetei tine de ceea ce iti place sa mananci, respectiv de ceea ce doreste clientul pentru care gatesti.
Exista un prag intre teorie si practic, in bucatarie ? Majoritatea bucatarilor profesionisti considera ca exista acest prag, ca numai dupa multi ani de practica ai impresia ca acest prag poate fi desfiintat. Or fi stiind ei ceva, ca doar nu degeaba sunt scoliti pe la bucatari celebrii. Bucatarii de ocazie (ca mine), din placere, nu inteleg de ce este nevoie de acest prag. Eu ma gandesc ce doresc sa mananc, ma aprovizionez cu ce imi este necesar pentru a bucatari si trec la treaba. Restul tine de pricepere, de indemanare, de indrazneala si de inovare. Este adevarat ca am in urma vreo 40 de ani, de cand mi-am luat inima in dinti si am hotarat ca trebuie sa gatesc tot ce poftesc. Am citit si am privit, nu am dat inapoi, am experimentat si am progresat.
Gurmanderia este reprezentata de sclavii poftelor culinare ? Cine sunt ei ? Femei si barbati, indiferent daca sunt grasi sau slabi, inalti sau scunzi, bogati sau saraci, batrani si tineri laolalta, toti sunt pofticiosi incurabili, toti respecta mesele ca pe ceva tabu, toti au un adevarat cult al mancarii. Este o calitate ? Este un defect ? Inca se mai cerceteaza.
Un secret al bucatarilor tine de „povestirile la gura sobei”, de secretele pastrate din tata in fiu, de patanii auzite sau al caror protagonist a fost, de atentii acordate unor amanunte semnificative pentru fiecare in parte.
Unii filozofeaza, altii scriu carti de bucate, altii fac emisiuni televizate, altii lasa prin testament secrete bine pastrate.
Eu scriu pe blog, spun toate secretele pe care le cunosc (sau lasa ca stim noi mai bine), atentionez pe cei mai putini experimentati sa se pazeasca de „relele” din bucatarie.
Fiecare bucatar, profesionist sau amator, incepator sau cu vechime, are nevoie de ustensile, pentru a se simti bine in pielea sa. Despre ustensile, insa, alta data.
MULTA PASIUNE IN CEEA CE FACETI FELICITARI NE SUNT DE MARE AJUTOR SFATURILE SI GANDURILE D-VST PENTRU UNII DINTRE NOI
Frumos blog!Scris natural,cu haz,fara”sofisticari” si pretentii si………….bucatarit cu dragoste si bucurie! Sa fii sanatos si sa ne expui cat mai multe feluri,obisnuite,fara”fite”pt oameni normali si reali!
util si interesant.multumiri!
FELICITARI Pentru blog, este asa…un blog foarte natural prezentat si povestit, un blog al unui om normal care sta la bloc :).Chiar mi-a facut o mare placere sa il citesc si o sa il urmaresc pe viitor.Este aici si un talent de a scrie si a prezenta.
Numai bine.
Este foarte interesant ce gasim la dvs. pe blog asa ca va vom urmarii!! Felicitari!!!
Bravo pentru initiativa 🙂 si multumiri pentru reteta de sfecla pentru iarna, este fantastica 😀