Ciorba de rosii pentru “detoxifiere”

Ca sa poti face fata la mancarurile grele din perioada sarbatorilor de ierna, intre Craciun si Anul Nou este necesar sa “speli” stomacul. Cum reusim ? Ciorba de rosii cu zeama de varza este potrivita acestui scop.

Se curata ceapa, morcov, patrunjel, telina, pastarnac si se da pe razatoare. Se scoate din congelator ardei gras, taiat felii si rosii intregi, puse de cu toamna.

Se incinge intr-o oala niste grasime de pasare sau ulei de floarea soarelui. Se calesc legumele (fara rosii). Ardeiul gras se caleste, inghetat. Se pune sare, piper, ardei iute taiat feliute (din sticluta in care l-ai pus de cu toamna, cu sare).

Cand legumele s-au calit (ceapa devine sticloasa), se adauga apa rece. Se fierbe amestecul, la foc potrivit, cam 45 minute, cu capacul pus pe oala.

Rosiile se decojesc (le treci intai, inghetate, prin jet de apa calduta) de pielite. Se taie cat mai fin si se adauga in ciorba clocotinda. Atentie ! Pune-le cu grija, sa nu te stropesti pe maini si/sau pe fata.

Fierbi separat niste orez (putin cantitativ, doar pentru a “colora” zeama, cu ceva alb) si il pui in ciorba.

Scoti niste zeama de varza din butoiul cu varza, pusa de cu toamna la murat. O fierbi, culegi spuma, strecori zeama de varza si o pui peste ciorba. Lasi ciorba sa dea in cateva clocote.

Maruntesti in maini niste leustean uscat (tinut in camara, de cu toamna) si il presari peste ciorba in clocot. Opresti focul, pui capacul la oala si lasi sa se patrunda miasmele.

Ciorba de rosii, pregatita pentru “a te drege” se serveste fierbinte, cu mamaliga rece sau fara. Fiind in “pregatirea” stomacului pentru viitoarele lupte culinare, nu se bea nimic (sau mai stii ?) si nu se mai mananca preparate din porc.

Pofta buna mahmuri de pretutindeni !

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*