Toamna s-a instalatat deja in aceasta saptamana, chiar daca temperaturile sunt in crestere usoara. Buna si ploaia de saptamana trecuta, cresc ciupercile si lansez campania de toamna pentru cules. De dimineata, am vazut o roua groasa pe geamurile de la masina si am crezut, la prima vedere, ca este bruma. M-am linistit insa repede pentru ca am stiut ca temperatura noaptea trecuta a fost peste 10 grade C. Nu de altceva dar nu am populat pana in prezent camara cu muraturi taranesti si gogosari in otet cum face sotia mea. Bruma ar fi terminat definitiv legumele noastre, romanesti, aflate inca in camp. De la comerciantii din piata evit sa cumpar legumele pe care intentionez sa le pun pentru iarna (tot de pe la turci sunt aduse, cultivate in sere), iar din market nici atat (nefiind nici pe departe mereu proaspete si majoritatea sortimentelor tot de la turci sunt aduse). Mai sunt prin urbe cateva magazine ale unor intreprinzatori locali, dar marfa din rafturi lasa de dorit cand se pune problema calitatii (din pacate, cred ca nu stiu sa o depoziteze si/ sau nu au spatii corespunzatoare si sigur nu este rentabil sa aduca cu cosul la magazin).
De ce aceasta reteta ? Mi-am adus aminte de o reteta pentru gogosari in otet pe care o faceau mama si bunica, dupa reteta originala promovata in fabricile de conserve, unde borcanele cu gogosari/ castraveti in otet se sterilizeaza in marmite mari, incalzite cu abur. Bunica si mama avand camara mare, langa bucataria din curte, puneau gogosarii intregi, in borcane mari, de 3-5 litri, acoperite cu celofan (mult mai tarziu in borcane capacite; nu aparusera inca pe piata borcanele cu capac din tabla, iar de borcanele cu capac etans, nu se auzise inca), pe care le sterilizau in cazanul din fonta, captusit cu paie (abia il miscau 2 oameni zdraveni), pus pe pirostrii, in curtea casei, cazan in care se facea, in fiecare primavara, sapunul de casa (folosind grasimea de la porcii crescuti in curte, utilizata la porcarele pentru iarna si tot ceea ce ramanea ca grasime de la gatit).

Cum alegem gogosarii ? Gogosarii pentru conservat la otet trebuie sa fie bine copti, de un rosu aprins, nu neaparat mari si sa nu fie crescuti cu ingrasaminte cu azot/ amoniac. Cu alte cuvinte trebuie cumparati din piata, direct de la producatori (cunoscuti si verificati in timp de fiecare gospodina) care folosesc doar ingrasamant natural. Fiecare gospodina are dreptul sa se pacaleasca doar o singura data cand cumpara gogosari. Riscul cumpararii de gogosari care nu sunt de calitate, nepotriviti deci pentru conservare, este ca se vor flescai pe timpul iernii in borcane.

Pastrarea conservelor in otet ! Dupa aceasta reteta, gogosarii se pastreaza, in balconul de la bloc (neinchis cu termopan), in dulap inchis, minim 2-3 ani, trecand prin cateva perioade de rece-cald.
Ingrediente de trebuinta in reteta: gogosari, hrean, ceapa, sare grunjoasa, zahar, piper boabe, mustar boabe, foi de dafin, otet alimentar, din vin (de preferat alb), de 9 grade.
Exclus ! In niciun caz nu se va folosi pentru conservarea muraturilor in otet, otet fabricat din acid acetic, obtinut din titei. Legumele conservate cu acest otet, nu tin peste iarna si nici nu au gust bun. Am incercat candva, experimental, amestecul gel-fix pentru muraturi, vandut la plic. Am avut ce arunca in acel an.
Ceapa se taie rondele subtiri. Hreanul (cantitate consistenta) se taie in bucati mai mari.

Gogosarii spalati bine cu apa rece, se curata de cotorul cu seminte si se taie in bucati potrivite ca marime (in functie de borcanele folosite).

Ce borcane folosim ? De regula, folosim borcanele pe care le avem, dar este bine sa tinem cont de cat se consuma la o masa (nu are rost sa mai pastram prin frigider borcane desfacute). Eu folosesc borcane din sticla, cu capac etans, de 0,8 – 2 Kg. Trebuie avut in vedere si spatiul de depozitare de care dispunem.
Borcanele si capacele (in special daca sunt refolosite) se spala bine cu detergent si apa calduta, apoi se clatesc sub jet de apa rece si se pun la scurs. Nu este o greseala daca se usuca in cuptorul cald al aragazului, pentru sterilizare.
In borcane se pun rondele de ceapa, bucati de hrean, boabe de piper, boabe de mustar si foi de dafin.

Feliile de gogosari se aseaza in borcane, unele peste altele, astfel incat sa fie completate cat mai bine golurile dintre felii.

In fiecare borcan de 0,8 Kg se pune: o lingurita rasa, de sare grunjoasa, o lingurita cu varf, de zahar tos, 5 linguri cu otet alimentar, din vin, de 9 grade.
Atentie ! Pentru borcane mai mari, se calculeaza cantitatile de sare, zahar, otet.

Borcanele se completeaza cu apa rece si se capacesc.
Este bine de stiut ! Nu se vor folosi borcane ciobite sau capace refolosite avand taieturi sau pete de rugina, zgarieturi pe foita de etansare, cu sistemul de strangere/ etansare deteriorat. In timpul sterilizarii se pot sparge borcanele si/ sau se poate improsca cu otet fierbinte in zona. Gogosarii isi pot schimba gustul in timpul depozitarii daca s-au folosit capace rele, chiar daca s-a reusit etansarea si sterilizarea borcanelor.

Borcanele inchise cu capac etans se aseza in vase pentru sterilizare/ fierbere. Pe fundul vasului si pe borcane se aseaza carpe groase, umezite. Vasul se umple cu apa calduta.

Pentru o fierbere constanta se acopera vasul cu un capac si se aprinde focul mare, la aragaz.

Sterilizarea borcanelor dureaza 15-20 de minute din momentul in care apa fierbe in vas.
Racirea borcanelor cu gogosari in otet trebuie sa fie lenta ! Se opreste focul la aragaz si se lasa borcanele cu gogosari in otet, in vasul acoperit cu capac, sa se raceasca lent, cel putin pana a 2-a zi. Dupa racirea borcanelor, capacele vor fi supte si vor etansa perfect.

Etansarea borcanelor se pastreaza minim 2-3 ani, borcanele fiind depozitate in balcon.

Minunatia din borcane se mentine in aceasi stare timp de 2-3 ani. Gogosarii in otet se servesc la fripturi grase, de porc/ oaie si nu numai.

Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Nu ezitati sa va pregatiti singuri muraturile pentru iarna. Veti fi multumiti de realizarea voastra. Chiar si o economie la bugetul familiei este bine venita, luand in calcul preturile din market. Despre gust nu are rost sa comentam. Gogosarii vostri vor avea gust, neputand spune acelasi lucru despre cei din comert.
Buna ziua ! Intr-un an am fiert borcanele cu castravetii in otet timp de 20 de minute dupa ce apa a dat in clocot si au iesit cam moi. Inseamna ca i-am fiert cam mult ? :/ Cum procedam daca nu s-au retras capacele la toate borcanele ? Este un semn ca se v-a altera continutul acestora ? Care sunt timpii corecti de fierbere a borcanelor ? Multumesc anticipat pentru un eventula raspuns !
Daca ati respectat intocmai modul de sterilizare, borcanele au fost cufundate in apa pana la capac, carpele au fost puse la fundul borcanelor si carpe umede peste borcane, iar racirea s-a fact lent, sugerea capacelor pana se racesc borcanele este obligatorie, cu conditia ca si capacele sa fie noi, bine inchise, ermetic, pe buza borcanului.
Daca nu s-au supt capacele nu este obligatoriu sa se altereze continutul, dar aceste borcane trebuie scoase primele la consum.