Cum loboda tanara este pe sfarsite, prin piata, m-am gandit sa mai fac o ciorbita, ultima (sau cine poate sti) pe anul acesta. In gradina de la tara (vorba vine, ca e in buricul targului), loboda crestea in valuri (rasarea primavara, diferentiat, din semintele cazute anul anterior, din plantele ajunse la maturitate, ca de aruncat seminte pe pamant, nu s-au aruncat in ultimii ani) si puteam face ciorbita, toata vara. Anul acesta a dat o grindina cat oul de gaina, care a distrus toata gradina si vita de vie. Au ramas numai joardele de la vita de vie si tulpinile la flori. 🙁
De cele mai multe ori, prin retete simple, in afara de faptul ca se fac rapid, se obtin gusturi deosebite, mai ales daca inventezi/ experimentezi, adaugand ingrediente „ciudate” sau pur si simplu, pe care le adori, in bucataria ta. 😀
Mie imi place macrisul. Cand eram copil, mergeam cu bunica pe izlazul comunal, prin locuri mai umede, unde macrisul crestea salbatic, pe langa rau si il culegeam. Imi placea sa-l mananc crud, datorita gustului acrisor, desi era si usor astringent (facea gura, punga 🙁 ).
Se caleste intr-o oala, in untura de pasare, ceapa verde si ceapa uscata, taiata solzisori, radacini de morcov, telina si pastarnac, date pe razatoarea mare. Se pun si cateva firisoare de ardei gras.
Se presara, dupa gust, sare grunjoasa si piper, prospat macinate.
Se spala loboda si macrisul, in cateva jeturi, de apa rece. Se lasa la scurs.
Loboda neoparita (pentru a pastra vitaminele) se caleste impreuna cu legumele, dupa ce acestea s-au muiat pe jumatate.
Daca se doreste, loboda se poate opari intai, in apa clocotita, cca. 5 minute. Se lasa la scurs intr-o sita si se adauga peste legumele deja calite.
Se pune in oala, apa rece, in functie de cate legume ai calit, cata loboda ai cumparat si cate zile esti dispus sa servesti la pranz, cioba de loboda. 😛 Se lasa la fiert.
Cand ciorba este aproape gata (loboda este deja fiarta si se „maseaza” usor intre degete) se adauga macrisul oparit un minut, in apa fiarta (cat sa se moaie si sa nu apuce sa-si schimbe culoarea, de la verde crud spre maroniu).
Secretel ! Cand pui macrisul la oparit, adauga si niste zeama de lamaie. Zeama de lamaie, „incurajeaza” macrisul sa ramana verde. 😛
De ce nu ? Poti pune macrisul si neoparit, dar ciorba va iesi mai acra.Va trebui sa fierbi ciorba in continuare, pana se moaie si macrisul. Parca si gustul de zarzavat proaspat se altereaza usor.
Cand ciorba este gata, opresti focul si lasi sa se linistesca lichidul. Intre timp bati 1-2 oua de gaina, din acelea cu galbenusul portocaliu, cumparate de la tarani (adica oua eco, cum ar veni vorba, in limbajul nutritionistului de serviciu).
Secretul bucatarului ! Daca vrei ca ouale batute sa nu se transforme in zdrente, inainte de a le adauga in ciorba, mai verifica daca ai stins focul sub oala cu ciorba.
Ar mai fi niste secrete de-ale bucatarului ! Cand bati ouale, adauga si un praf de sare. In ouale batute pune leustean verde, tocat marunt. Inainte de a turna ouale batute in oala cu ciorba, pune 1-2 polonice cu zeama fierbinte, peste ouale batute, amesteca bine si apoi toarna in ciorba. 8)
Ciorba se serveste fierbinte, cu smantana si leustean verde tocat fin, presarat deasupra. Cine doreste ciorba mai acra, poate adauga zeama de lamaie.
Mie imi place ciorba de loboda rece sau calaie, in special cand este facuta cu ulei de floarea soarelui, in loc de untura de pasare. Daca am niste mamaliga rece si un ardei iute, sevesc doua farfurii cu ciorba si nici nu-mi mai doresc felul doi. 😛
Atentie ! Ardeiul iute face bine la digestie, dar si creaza disconfort, daca este consumat in exces.
Chiar daca este cald afara, un gat (o jumatate de cescuta) de tuica de pruna este de bun augur, deschide apetitul pentru ciorba de loboda si taie avantul catre felul doi. Orice rau (caldurile care te apuca si transpiratia) este spre bine (renunti la felul doi). Iti poti mentine, astfel, silueta. 😕
Pofta buna frati gurmanzi de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Ciorbele sunt o adevarata binefacere pentru stomac, iar cele de zarzavaturi sunt bine venite oricand, mai ales vara. Sunt racoritoare si creaza mai mereu, buna dispozitie.