Bunicii nostrii nu-si permiteau sa arunce nimic, indiferent ce animal sau pasare taiau de prin curte. Erau alte vremuri. Fiecare se gospodarea cum putea, dupa ce ingrediente avea la dispozitie, pentru a creste o pasare, un porc. Carne de porc sau de vita, vitel, oaie se aducea uneori la macelarie, de la abatorul din orasel. Cate o pulpa de berbecut sau cate un miel/ied mai aduceau ciobanii. Pasarile si purceii de lapte se cumparau din targul de saptamana.
Noi am trait intr-un orasel de provincie. Aveam casa, o curte mica, o gradinuta de flori, o gradinuta pentru legume si un spatiu mic, cu cotete, destinat cresterii animalelor si pasarilor.
Cresterea animalelor si pasarilor in curte era un lucru destul de greu, in curtea casei, dar bunicii si parintii nu puteau renunta complet la acest lucru. De cumparat nu se gasea mereu si cum eram multe guri de hranit, trebuiau sa creasca ceva si prin curte. Cereale (grau, porumb), malai si paste fainoase cumparau din targ sau de la alimentara, fan aduceau clientii parintilor cu sacul, iarba si urzici aduna bunica de pe izlaz, lucerna se mai facea pe sub cei 2 pruni si 1 cires, plantati in gradina cu legune.
Risipa era un cuvant necunoscut.
Am trait impreuna cu propria familie si inainte de 1989. Am fost nevoit sa ma descurc, mai ales ca disparusera complet – macelaria, piata de zarzavat, alimentara, devenite atunci locuri de pelerinaj sau muzee, pline de afise mobilizatoare, pentru alimentatia sanatoasa cu peste oceanic si cu pelete de creveti, respectiv pline de table cu mercuriale pentru zarzavaturi, fructe si legume, pozate dar lipsind de fapt de pe tarabe. Carnea era pe cartela si cum cozile „cand se baga ceva” erau interminabile, nu mereu mai apucam, cand veneam pe la orele 18-19, de la serviciu. Oricum, indiferent de ora sosirii acasa, dadeam o raita, sa vad ce s-a mai bagat. Sotia care era „supraveghetorul sef al copiilor” testa piata si magazinele dimineata.
Uneori eram norocos, gaseam maruntaie (ficat, rinichi, inima, fudulii, burta). Coada aici era mai mica. Profitam ca lumea nu stia sa le gateasca. Miel se mai gasea, prin zavoaiele de pe marginea raurilor, unde veneau ciobanii, in apropierea Pastelui. Mai cumparam cate o gaina de la vreo precupeata indrazneata, „scapata” de militieni, prin piata.
Nu am dorit sa fac o radiografie a acelor vremuri, dar cum previziunile actuale ale politicienilor nostri scumpi si dragi (adevarate genii ale polemicii de partid) par a ne da oarece fiori, am zis ca nu este rau de amintit. Nici macar nu vreau sa ma gandesc ca ar mai putea fi posibila intoarcerea acelor vremuri. Si eu care credeam ca am uitat. Criza asta actuala se pare ca nu ne lasa sa uitam.
M-am specializat in retete culinare, avand la baza maruntaie de porc si de vita, gustoase si usor de preparat. Am scris si pana acuma mai multe retete plecand de la ficat, limba, pipote, burta, etc. si voi mai scrie, pe masura ce le mai fac.
Astazi – limba cu masline.
Treci pe la macelarie sau prin market si cumperi o limba mare de vita sau 3-4 limbi de porc. Nu te feri sa cumperi o limba de vita cat mai mare, care are si multa carne. Carnea este mai frageda decat limba si oricum le vei fierbe mai intai.
Pune o oala cu apa rece la fiert, adauga un praf de sare. Pana fierbe apa, curata limba si spal-o de sange, cu apa rece. Poti sa lasi limba in apa rece, vreo 30 de minute, sa iasa tot sangele din carne.
Cand apa a dat in fiert, pune limba la fiert, la foc potrivit, cu capacul pus la oala, pentru vreo 1,5 ore. Limba de vita fierbe mai greu decat cea de porc. Te mai uiti prin oala sa nu sece apa. Daca trebuie sa adaugi apa la fiert, trebuie sa fie calda, altfel intrerupi fierberea si va dura mai mult pana se inmoaie limba. Limba este fiarta cand se desprinde usor pielea de pe ea.
Cureti limba de piele, cat este calda si o portionezi. Cum faci asta ? O tii intr-o furculita cu o mana si cu cealalta mana, o jupoi de piele, cu cutitul bine ascutit. Acoperi bucatile fierbinti cu un servet de bucatarie, curat.
Pui intr-o cratita niste ulei de masline. Tai 2 cepe albe, mari, sub forma de solzi si le calesti pana devine ceapa sticloasa. Pui peste ceapa, la calit si niste ardei gras, taiat feliute. Daca scoti ardei de la congelator, pune-l nedezghetat la calit. Scoate niste rosii de la congelator, trece-le prin jet de apa rece si decojeste-le. Le tai feliute si le pui si pe ele la calit. Poti folosi si rosii proaspete. Peste legume pui sare si piper, dupa gust.
In legumele calite pui bucatile de limba si lasi la fiert inca 15 minute. Adaugi niste masline, pe care le-ai spalat intai cu apa calduta. Scoti sticla cu suc de rosii (de ala de face nevasta mea, toamna) si pui peste delicatesele din cratita. Poti folosi si rosii in bulion, de la conserva.
Tai feliute de 0,5 cm, o lamaie si o adaugi in cratita. Mai lasi la fiert inca 15 minute, cu capacul pus la cratita, la foc mic.
Presari niste patrunjel verde taiat fin peste mancarea fierbinte si lasi 5 minute cratita cu capacul pus, sa se amestece miasmele cu izul de patrunjel.
Limba cu masline se serveste fierbinte, cu lamaie alaturi. Merge de minune cu mamaliga calda sau cu mamaliga rece si cu muraturi in otet. Nici un pahar de vin alb, demisec, nu este de evitat.
Pofta buna gurmanzi de pretutindeni ! Desi nu cred ca nu ati mancat asa ceva pana acuma, mai stii ? Incercati, nu veti regreta.
Jos palaria pentr articol. L-am descoperit intamplator „bantuind” pe net, intr-o (unica, dar ploioasa) zi de concediu. Sa va povestesc (in 2 vorbe) de ce „bantuiam” pe net – tot nostalgia, bat-o pacatu’. Mi-am amintit ca in copilarie, uneori, unul dintre parinti (oraseni salariati amandoi), reusea sa „prinda” un bilet „prin sindicat” – 12 zile intr-o statiune (nici nu cred ca alegeau, luau ce apucau). Si, daca mult doritul concediu se petrecea in Ardeal (Tusnad, Borsec, etc.), aveam parte, deseori, la masa de seara (in „seria 1-a” sau in „seria a 2-a”) de „carne inabusita” Imi amintesc de culoarea si gustul acestei carni (acolo, cred ca era de vita), insotita de un sos gros si o lingura de piure de cartofi, ca de una dintre trufandalele bucatariei (desi, daca o serveau sindicalistului, probabil ca era ceva foarte ieftin). La fel cum imi amintesc de patratelul de unt, lingurita de gem si cacaoa cu lapte sau ceaiul de care aveai parte fara limite la masa de dimineata. Scriu de parca as fi fost un copil nevoias si lipsit de lucruri elementare acasa (si nu am fost). Dar, ce sa-i faci, nostalgia – alaturi de „Eugenia”, „Mentosan”, marmelada de pere, borsul cumparat (1 leu) de la lipoveanca din colt, „de-un leu Marasesti” a bunicului, pepenele mancat prin spargere pe asfaltul cald, bicicleta „Mifa” (nimeni in cartier nu avea asa ceva, toti aveau „Carpati”), Val Vartej si „Dialog la distanta”.
Va salut si va respect (cu adevarat)
Sorin Krumholtz
P.S. – am parasit Romania la inceputul lui 1984, cant tanara mea sotie (atunci), mama a unui prunc de 6-7 luni, intorcandu-se de la serviciu, a inceput sa stea la cozi 2-3-4 ore la Avicola, fara a sti macar daca in respectiva zi se va aduce marfa.
Acelasi
Dragul meu. Tu nu ai mancat mancare rece din limba cu ceapa si masline asa cum se face si din carne de iepure. Maslinele nu se servesc niciodata calde sau chiar fierte, asa ca lasa-ne. Socrul tau avea ulei de masline inainte de 1989 ce naiba? iar lamaia se stoarce partial si restul se pune feliute reci. Nici vorba de legume. Ce ai facut tu este un soi de tocanita cu limba de vita si atat.
Nu te obliga nimeni sa pregatesti reteta. Poti sa pregatesti cum doresti si sa servesti preparatul la fel, asa cum doresti.