De cate ori scriu vreo reteta in care se pregatesc – creier, maduvioare, maruntaie (ficat, rinichi, inima) sau burta – nu pot sa nu imi amintesc, in treacat doar (intr-un colt al mintii mele fiind inca un mic “depozit” cu astfel de ganduri), de anii “construirii socialismului multilateral dezvoltat”, cand goana permanenta dupa de-ale gurii, pentru asigurarea traiului de zi cu zi al familiei era sport national. Exista un sector, in afara halei (acolo se dadea carne numai pe cartela) unde se comercializau, uneori, maruntaie si mai rar creier/ maduvioare. Coada era imensa, ingramadeala pe masura, injuraturile si furtisagurile, la ele acasa. Nu se infiintasera inca jandarmii si nici politia comunitara, sa tina ordine (sic !? ca si cum ar fi indraznit, chiar daca erau infiintati).

Motive pentru participare la marea inghesuiala erau destule !? Noua ne placeau aceste ingrediente – maruntaiele facute pe gratarul din tuci/ fonta (spre disperarea catorva vecini mai ciudati, ametiti probabil de miros si speriati de fumul gros care iesea pe hornul hotei de la aragaz, care erau convinsi ca o tinem numai in fripturi, pentru ca aducem carne de la tara, cumparata pe sub mana) si creierul/ maduvioarele pregatite pane’, in aluat de clatite, motiv pentru care participam eroic la “provocarea” statului la coada, fara siguranta ca vei apuca ceva. De cele mai multe ori, riscul asumat (aprecierea ochiometrica a cozii formate deja, raportat la ce vedeam in galantar fiind corecta) era incununat cu succes, motiv pentru care cumparam din fiecare sortiment care mai era in galantar. Puneam in lada frigorifica si le utilizam ulterior, congelate.

Cum procedez astazi ? Varsta te invata, ca politetea te ajuta in orice moment. Relatiile amicale cu fetele din spatele galantarelor, cateva glume parintesti si sfaturile aruncate in treacat despre ceva preparate speciale, au un impact nebanuit. Spun ce mi-asi dori sa cumpar (de regula sortimente care nu prea stau prin galantare, la vedere sau care nu se aduc, nefiind puse in vanzare de catre producatori, datorita cererii exprese a restaurantelor care fac diverse sosuri si/ sau garnituri pentru sofisticaniile lor culinare). Dintre aceste sortimente fac parte: maduvioarele, burta de vitel, ficatul de vitel, limba de vitel, afumaturile preparate “ca la mama acasa” (dupa retete traditionale – cu carne adevarata, fara E-uri, cu fum de la rumegus, etc.), crenvusti din carne de vitel, mici trasi cu sau (grasime) de oaie, dupa reteta traditionala, etc. Mi se spune cand se aduce marfa ceruta si la data si ora fixata, ma prezint si cumpar. Chiar daca sunt putin mai scumpe, se merita.

Ingrediente de trebuinta in reteta: maduvioare, oua de gaina (proaspete, cumparate de la precupete din piata), cascaval afumat/ cas afumat (cumparat de la ciobani, din piata), pesmet, sare grunjoasa, piper boabe, unt (proaspat, cumparat de la ciubani, din piata) si lapte dulce si smantana grasa (cumparate de la precupete din piata), faina de grau.

Maduvioarele folosite au fost congelate, fiind aprovizionate anterior. Se scot din congelator si se decongeleaza treptat, in frigider, de seara pana dimineata. Dimineata se scot din frigider si se lasa la temperatura camerei pana la ora prepararii.

Maduvioarele se curata de pielite (se desprind usor, tragand cu unghiile fasiile lungi de pielite), se spala in sita, sub cateva jeturi de apa rece si se fierb 2 minute in apa clocotita, incepand din momentul repornirii fierberii.

In timp ce maduvioarele fierb, se bat ouale de gaina, cu putin lapte dulce, o lingurita de unt si 2 linguri de smantana grasa.

Se asezoneaza cu sare grunjoasa si piper boabe proaspat macinat.

Poate fi un aspect usor diferit al preparatului, dar apreciat cum se cuvine ! Nu este o greseala daca se adauga boia de ardei iute si boia de ardei dulce, care vor colora in rozaliu preparatul si ii vor da un aspect mai crocant. Gurmetii profesionist vor aprecia cum se cuvine acest amanunt culinar.

In ouale batute se inglobeaza 2 linguri de faina de grau, se amesteca pana se formeaza un amestec ca cel de clatite, ceva mai subtire.

Maduvioarele fierte (usor umflate in urma fierberii) se lasa la scurs intr-o sita.

Se unge cu unt proaspat, o tava termorezistenta si se tapeteaza cu pesmet.

Maduvioarele fierte si scurse de apa se adauga in vasul termorezistent, tapetat cu pesmet.

Amestecul de oua batute, cu smantana si unt se toarna peste maduvioare, in vasul termorezistent, avand grija sa se acopere cat mai bine.

Deasupra se presara pesmet.

Pentru un preparat si mai crocant ! Nu este nicio greseala daca in loc de pesmet, se presara cascaval afumat/ cas afumat, dat pe razatoarea mare.

Vasul termorezistent se introduce in cuptorul incins al aragazului, la foc potrivit. Se urmareste prin fereastra cuptorului, ca preparatul sa se coaca uniform si sa capete o culoare placuta, usor maronie.

Preparatul se lasa sa se odihneasca 10 minute, pentru a putea fi taiat si se serveste cald.

O garnitura din ghiveci de legume in stil mediteranian, cu piept de curcan este bine venita.

Pentru a da culoare preparatului, se servesc si cateva felii de sfecla rosie coapta.

Pe farfurie se asambleaza o felie zdravana din maduvioarele preparate la cuptor, o lingura de ghiveci si 2-3 felii de sfecla rosie coapta.

Merge de minune un pahar de vinul casei din smochine.

Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Orice reteta pregatita de fiecare dintre noi, in bucataria voastra de la bloc, este cu siguranta mult mai gustoasa decat semipreparatele si preparatele din marchet, cumparate de la raionul cu vanzare asistata. Incercati si nu veti regreta.

Incheiere altfel ! Tot scriu despre cumparaturile mele facute in piata, de la precupete, de la ciobani, de la adevaratii tarani, cei care trudesc pe ogor. Cum ii recunoastem ? Daca nu suntem nascuti la tara, cu siguranta am vazut prin filmele documentare prezentate de televiziune. Taranii au mainile mari, muncite, pline de bataturi, nu au unghii lacuite. Ciobanii adevarati raspandesc in jurul lor o “adiere” a oaie si degetele de la mainile lor sunt groase, deformate de munca, cu unghiile taiate in carne. Precupetele stau la marginea pietelor (tarabele centrale, din piete, fiind ocupate de comercianti), sunt imbracate curat, dar modest, nu poarta medalioane la gat si inele din aur la degete, iar marfa lor, proaspata insa, nu pare masurata cu rigla sau cu sublerul, avand toata aceleasi dimensiuni.