Sarmale din carne de porc, pentru Craciun

Mama mea facea niste sarmale grozave, mari si savuroase, din 3 feluri de carne – porc, vitel, curcan. Mai intai le rula, in foi de varza, separat, pe tipuri de carne, apoi din fiecare tip de carne, punea intr-o singura foaie de varza si asa le fierbea. Cum familia era destul de mare,  iesea de fiecare data, ditamai oloiul cu sarmale, din alea mari. Mereu zicea – am facut doar cateva sarmale, de fapt le punea la socoteala, doar pe cele mari.      😀

Nu ca as vrea sa ma laud, dar sarmalele facute de mine sunt gustoase si satioase, desi imi place sa fac doar dintr-un singur fel de carne, de porc sau de pasare. Mi se pare mie, ca sunt mai bine definite, ca si gust, respectand traditia de sarbatori de iarna, daca faci sarmalele pentru Craciun, dintr-un singur fel de carne, de regula, din carne de porc. De Pasti fac sarmale din carne de pasare. Prefer sa adaug unele ingrediente de „sezon”, pentru a da o mai mare savoare preparatului.      😛

Se cumpara din macelarie, spata de porc, cu putina grasime, bucata intreaga. Cu un zambet trecator, prin coltul gurii si cu ceva cuvinte mestesugite (tine de fiecare data – vreau sa-i fac sotiei o bucurie, sa-i duc carnea, ca si cum ar fi fost tocata, cu barda), convingi fata de la galantar, sa aduca din depozit, sita cea mare, de la masina electrica de tocat carne. Imi toaca carnea aleasa de mine.

Sfat demn de urmat ! Nu cumparati niciodata carne gata tocata. Nu stiti ce mai baga macelarii, la indemnul patronului, in carnea tocata. Nu credeti ? Riscati, dar sa nu uitati, sa va uitati cu atentie prin carnea tocata, dupa oase, crampeie de mate, pielite, etc. Cumparand carnea deja tocata, nu poti controla cantitatea de grasime, din carne. Nu poti sa stii, nici cat atarna apa, la cantar.

Prajesti niste ceapa alba, taiata marunt, in untura de porc. Speli niste orez, cu bobul rotund (se leaga bine, la fiert). Toci marunt niste marar verde.

Se amesteca bine, carnea tocata, ceapa prajita, orezul nefiert, verdeata. Se pune piper boabe proaspat macinat, boia de ardei iute si boia dulce, dupa gust.

Se scoate o varza murata, cu ceva zeama, din butoiul de pe balcon.

Se desprind, cu varful unui cutit ascutit, foi de varza si se taie partea de cotor, de pe fiecare foaie de varza, deoarece este mai tare si nu te va lasa sa rulezi carnea, in foaia de varza.

In fiecare foaie de varza se infasoara, amestecul de carne tocata, ceapa prajita si orez, formandu-se sarmalele.

La fundul oalei de sarmale, se aseaza varza tocata, boabe de piper si foi de dafin, o crenguta de cimbru. Pe mijlocul oalei, se pune un os afumat (sira de porc) sau o scarita (coasta afumata, de porc) sau o bucata de fleica afumata, cu oscioare moi. In jurul osului se aseaza sarmalele, in straturi, cu bucati de carnati afumati, costita afumata si sunca afumata.

Ultimul strat va fi de varza tocata. Se adauga boabe de piper, foi de dafin, o crenguta de cimbru, suc de rosii. Peste sucul de rosii, se aseaza o foaie mare de varza, care are rolul de pastra aburii, in oala de sarmale.

Se toarna un pahar de vin alb, sec si un paharel de tuica de pruna. Se completeaza, la 2 degete sub nivelul oalei de sarmale, cu un amestec de zeama de varza si apa rece, dupa cat de sarata este zeama de varza.

Sarmalele se fierb, la foc potrivit, cu capacul pus pe oala.

Nu uita ! Fierberea dureaza 2-3 ore, dupa cum ati facut sarmalele de pline. Din cand in cand, mai aruncati cate o geana, pe sub capac, sa vedeti daca mai este lichid. Nu asteptati pana se simte miros de ars, ca sa va uitati sub capac.      🙁      Ca lichid de completare se foloseste apa rece, fiarta.

Sarmalele se servesc fierbinti, obligatoriu, cu mamliga calda. Nu ezitati sa puneti in farfurie, zeama in care au fiert sarmalele, chiar daca aceasta este plin de grasime. Nu mancati, in fiecare zi mancaruri grase.     😛

Sarmalele se servesc cu hrean, cu ardei iute, cu smanatana, dupa pofta si obiceiul fiecaruia.

Batranii nostrii, ziceau ca fara piftie de porc, alaturi, parca degeaba ai incalzit sarmalele. Nu uitati de un sprit de vin rosu, demisec. Merge si vin alb, din cel pus in sarmale, la fiert.

Pofta buna frati gurmanzi de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Romanii sunt un popor care tine la traditia sarbatorilor religioase. Nu ratati ocazia de a prepara bucatele traditionale romanesti. Inventati retete trasnite sau inspirati-va de pe unde puteti pentru retete traditionale romanesti. Petreceti in tihna si pace, sarbatorile. Bucurati-va de iarna si de viata !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *