Am citit de curand cateva “mesaje medicale” primite de la niste amici interesati de sanatatea lor, dar si de a celorlalti (ca doar de aceea trimit aceste mesaje mobilizatoare, nu ?).
Daca pierd ceva si nu stiu !? Ficateii de pasare erau la mare cautare, fiind recomandati prin mesajele primite pentru o urgenta completare a lipsei de fier din organism. M-am executat imediat, preventiv (daca avem eu sau sotia, cumva, lipsa de fier si eu nu stiu precis ?), am achizitionat niste ficatei de pui, proaspeti si am purces de graba la o reteta rapida.
Ingrediente de trebuinta in reteta: ficatei de pasare (pui, curcan, rata), cartofi, ceapa uscata si ceapa verde, catei de usturoi, patrunjel verde, untura de pasare sau ulei de masline, sare grunjoasa, piper boabe, cimbru uscat, rosii congelate sau proaspete (merge si cu putina pasta de rosii, suc de rosii sau rosii deshidratate conservate in ulei), unt proaspat, smantana, vin alb sec.
Ficateii se curata de pielite si se spala in cateva ape reci. Se lasa la scurs intr-o sita si se tamponeaza cu hartie absorbanta.
Intr-o tigaie cu margini inalte se incinge untura de pasare/ ulei de masline si se caleste ceapa uscata taiata rondele, pana se moaie usor.
Ficateii se adauga peste ceapa calita, impreuna cu felii subtiri de usturoi. Se continua prajirea la foc potrivit. Se intorc ficateii pe cealalta parte.
Secretul retetei ! Ficateii trebuie sa ramana mustosi, cum ar zice mesterii bucatari – “in sange”, altfel devin tari si atosi.
Ficateii se stropesc cu cateva picaturi d evin alb, sec. Se asezoneaza cu sare grunjoasa si piper boabe proaspat macinat pentru o aroma intensa.
Cine doreste poate sa presare un amestec de boia iute si boia dulce.
Se adauga 2-3 linguri de pasta de rosii sau cateva rosii deshidratate, conservate in ulei, tocate marunt sau suc de rosii cum face sotia mea (doar cat sa coloreze usor sosul preparatului), pentru a se forma un sos in care ficateii sa fiarba nu mai mult de 3-4 minute, pentru a nu se intari.
Mici secrete de-ale bucatarilor ! Cand preparatul este gata, se adauga o lingura de unt proaspat, pentru un plus de savoare si pentru a da luciu ficateilor.
Se presara patrunjel verde, tocat mai mare.
Se ia tigaia de pe foc si se acopera cu un capac, pentru ca preparatul sa se mentina cald.
Cartofii curatati de coaja si feliati, se pun la fiert in apa rece cu sare grunjoasa, o crenguta de cimbru uscat si o lingura de unt proaspat.
Cand cartofii au fiert, se presara patrunjel verde, tocat marunt si ceapa verde tocata fin.
In loc de ficatei de pui, se pot folosi ficatei de curcan sau de rata, care vor fi mai tari in urma prajirii in untura de pasare/ fierberii in suc de rosii.
Exista si aici mici secrete in bucatarie ! Ficateii de curcan/ rata se tin 2-3 ore in lapte dulce, rece, pentru fragezire suplimentara, inainte de prelucrare. Daca pentru prajire se foloseste ulei de masline si putina sunca de porc, afumata/ bacon/ costita de porc, afumata, taiata in cuburi mici, ficateii de curcan sau de rata vor fi fragezi si deliciosi.
Drept garnitura, in loc de cartofi natur, la ficateii de pasare in sos de rosii, se poate folosi piure de cartofi sau pilaf de orez sau varza calita.
Ficateii cu garnitura se servesc calzi.
Nu poate lipsi un pahar de vin alb sau rosu.
Muraturi in otet (castarveti in otet cum fac eu, gogosari in otet cum face sotia mea) vor fi puse pe masa, pentru deliciul tuturor mesenilor.
Pofta buna frati gurmanzi de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Daca in toamna ati fost prevazatori si ati “populat” camara, acuma, iarna, sunteti scutiti de drumuri prin ploaie si zapada, spre market, dupa muraturi sau suc de rosii. Ca se ne laudam putin, nu putem face abstractie sau sa ne facem ca uitam nici de gustul delicios al preparatelor noastre pentru iarna, comparativ cu al celor din rafturile magazinelor.