Mujdeiul este o adevarata delicatesa in ospetele romanilor. Servit la friptura pregatita la coptor sau la gratar, la legume pane’, la cartofi noi, prajiti in untura de porc, la mititei campenesti, pregatiti pe gratar sau la tigaie, la peste pregatit la gratar, la tigaie sau la cuptor, mujdeiul puternic frematator in narile celor mai sensibili dintre noi, ii lasa pe straini interzisi, pentru moment, in fata preparatelor oferite la orice festin. Intr-un final, chiar cei mai inchistati, asezati rigid in scaun (desi am avut cateva ocazii, nu mi-am permis sa le fac si poze, ramanand numai cu figura lor in minte) si nu numai, doborati de atata poftit la mujdei, sunt imbiati sa moaie in el cu mamaliga calda, aburinda (alta delicatesa traditionala romaneasca pe la mese festive) sau cu paine calda, desi la inceput se uita timid si cu destula neliniste (nu sunt siguri de ce ii asteapta), la romanul plin de el, vecin de masa, care isi moaie tacticos „mustatile”, in pretiosul preparat.
Pe la inceputurile retetelor mele pe acest blog, am scris despre mujdeiul la romani, in care fara a pune poze (la acea data nu aveam in dotare „sculele” necesare), povesteam cate ceva despre aceasta delicatesa traditionala romaneasca.
Ingrediente de trebuinta in reteta: catei de usturoi uscat, usturoi verde, patrunjel si marar verde, iaurt gras, ulei de masline, zeama de lamaie/ otet de mere si miere/ otet balsamic, sare grunjoasa, piper boabe, boia de ardei iute si boia de ardei dulce.
Operatie greu incercata, datorita „sculelor” utilizate ! Usturoiul uscat se piseaza de preferat in piulita de alama a bunicii (de pe care se scoate cocleala, periodic, folosind o carpa muiata in amestec de nisip si otet din vin, clatind apoi cu multa apa rece). Piulita din lemn cumparata de la mestesugarii din piata este mai potrivita, nu lasa urme, doar miros persistent, in lemn, de nu il mai scoti, ori cata apa fiarta ai turna. Clestele special din aluminiu/ inox cu care chinezii ne-au pricopsit prin magazinele de 3,9 lei/ orice articol este scula utilizata la viteza, cand timpul te preseaza. M-am uitat si la clestele din inox masiv, cu manere de plastic, din market. In afara de pretul mult mai umflat si acelasi furnizor (made in China) nu am putut face alte constatari.
Pentru cei/ cele cu degete fine ! Merge sa pisezi usturoiul si daca pui cateii de usturoi necuratati in cleste. Coaja ramane in cleste si trece doar miezul. Ramane ceva miez si in cleste, dar ai scapat de mirosul persistent ce ramane pe degete. S-ar putea folosi manusi subtiri, de bucatarie, dar sa fim seriosi, ce bucatar care se respecta, la el acasa le foloseste, daca nu il filmeaza cumva, cineva, pentru reclama la tv.
Verdeata (patrunjel, marar) si usturoiul verde se toaca marunt. Cateva fire de patrunjel se toaca mai mare pentru decor.
Se amesteca usturoiul uscat, pisat, cu usturoiul verde, tocat marunt.
Amestecul de usturoi uscat, pisat si usturoi verde, tocat marunt, se freaca cu ulei de masline, pana devine o pasta consistenta.
Se asezoneaza, dupa gust, cu sare grunjoasa si piper boabe proaspat macinat.
In timpul adaugarii de sare grunjoasa si piper boabe proaspat macinat se amesteca cu furculita pentru omogenizarea amestecului.
Verdeata tocata marunt se amesteca cu celelalte ingrediente, adaugand daca mai este nevoie, ulei de masline pentru a se mentine consistenta pastei de usturoi.
Adaugarea iaurtului gras se face in etape, pe masura ce se amesteca cu furculita pentru inglobarea amestecului de usturoi, verdeata si ulei de masline in iaurt.
Amestecarea cu furculita este de preferat mixerului, ca doar nu pregatit niste cantitati imense de mujdei, in ideea ca oricum trebuie pregatit proaspat, pentru ca se oxideaza rapid si capata un gust de cocleala. O furculita din plastic ar putea fi utila in bucatarie (personal nu sunt un fan al plasticului, ca scula utila), tocmai in ideea de a nu se insinua gustul coclit al mujdeiului.
Cum se intampla la iarba verde ? Personal, prefer sa fac mujdei putin si des, decat sa folosesc o furculita din plastic. Poate la iarba verde, ar merge, cand micii sfaraie deja pe gratar si in jurul gratarului, nerabdarea pofticiosilor atinge culmi nebanuite.
Se adauga atata iaurt cat sa se formeze o masa omogena si consistenta.
Pentru un gust usor aromat, in mujdei se adauga cateva picaturi de otet balsamic sau zeama de lamaie/ otet de mere si miere, daca se doreste un gust usor acrisor.
Pentru un gust usor iute, preferat de catre cei care iau si o tuica mica din prune, langa preparatul servit cu mujdei de usturoi, se pot adauga in mujdei cateva firisoare de boia de ardei iute si boia de ardei dulce.
In final, mujdeiul se amesteca bine pentru a se ingloba toate ingredientele.
Indiferent de cat timp trece de la prepararea mujdeiului pana la servire, bolul in care se pastreaza mujdeiul se acopera cu o folie din plastic alimentar pentru a nu se oxida. Oxidarea mujdeiului schimba gustul acestuia si influenteaza puternic servirea preparatului principal la care se adauga mujdei.
Servirea mujdeiului la legume pane’ sunt adevarate surprize culinare oferite celor dragi.
Chiftelutele din peste servite cu mujdei ii face fericiti si pe acei care nici nu visau la un festin adevarat.
Pofta buna frati gurmanzi de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Incercati mujdeiul la orice preparat care credeti ca „merita” acest ingredient. Numiti mujdeiul cum doriti – delicatesa, garnitura sau condiment, se va prepara la fel. Adaugati ce alte ingrediente doriti, care credeti ca il face mai savuros si mai apetisant. Incercati cu smantana in loc de iaurt, merita. Stramba cineva din nas ? Nu se pune.