sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 5

Sosuri pentru preparate din carne, peste, legume, paste fainoase

In retetele mele incerc de fiecare data sa folosesc pentru sosuri, legume de sezon, proaspete, mai rar refrigerate sau congelate, de preferinta romanesti. Sosurile, rareori lipsesc la preparatele mele din carne sau din peste.

Sosurile pot fi o asociere cu efect gustativ pronuntat la paste fainoase, dar si la legume pane’, la chiftele din legume sau la legume trase in unt, la tigaie.

In unele sosuri delicioase, gospodinele folosesc de multe ori pe langa legume si ciuperci. Daca ciupercile sunt de padure, proaspat culese, succesul gospodinei va fi garantat.

Verdeata (marar, patrunjel, frunze de busuioc, menta, salvie, ceapa si usturoi, etc.), crengute de cimbru si crengute de rozmarin, verde sau uscat, sarea grunjoasa, usturoi si ceapa uscate, praz, condimentele (piper boabe proaspat macinat, boia de ardei iute sau boia ardei dulce, boia afumata de ardei, curcuma, etc.) sunt ingrediente care nu pot lipsi din sosuri.

Zeama de lamaie, zeama de portocale, otetul din orez, vinul alb, sec sunt alte ingrediente ce pot fi utilizate in sosuri.

Sos de praz cu ciuperci si smantana.

Un sos delicat care da o savoare deosebita preparatelor din carne, dar si pastelor fainoase se prepara, in special, in sezonul rece, din ciuperci, praz si smantana grasa.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 5

Sos de praz, ghebe si smantana grasa servit la carnati de porc si muschiulet de porc, la cuptor, cu cartofi copti si varza calita.

Ingrediente de trebuinta in sos: ghebe proaspete, oparite, praz, smantana grasa, unt proaspat, ulei de masline extravirgin, usturoi, marar si patrunjel verde, sare grunjoasa, piper boabe, verdeata (marar si patrunjel), zeama de lamaie, zeama de portocale, vin alb, sec.

Prazul (parte alba si parte verde) se taie oblic, in rondele subtiri de 0,5 cm.

Cateii de usturoi se feliaza subtire.

Rondelele de praz si feliile de usturoi se calesc intr-o tigaie cu margini inalte, in amestec de unt proaspat si ulei de masline extravirgin pana se moaie rondelele albe de praz. Pentru a nu se arde rondelele de praz, se amesteca in tigaie cu o lingura din lemn.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 1

Rondele de praz care se calesc in amestec de unt proaspat si ulei de masline extravirgin.

Ghebele proaspete, bine spalate si scurse, se oparesc timp de 30 de minute in apa clocotita cu un praf de sare grunjoasa. Ghebele oparite se trec sub jet de apa rece si se scurg intr-o sita.

Ghebele oparite se adauga in tigaia cu rondele de praz trase in unt.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 2

In tigaia cu rondele de praz usor calite, se amesteca cu lingura din lemn pentru omogenizare ingrediente.

Cand amestecul este omogen, in tigaia de inox se adauga 2-3 limguri de smantana grasa.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 3

In tigaia cu ghebe si praz calit s-a adaugat smantana grasa.

Pentru omogenizarea preparatului se amesteca cu lingura din lemn.

Sosul se asezoneaza cu sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat si boia de ardei, apoi se dichiseste cu zeama de lamaie si zeama de portocala si/ sau vin alb sec.

Se presara verdeata (marar, patrunjel) tocata marunt, cimbru uscat.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 4

In tigaia de inox s-a adaugat verdeata tocata marunt, zeama de lamaie/ portocala, unt proaspat.

Pentru fatuiala (sa luceasca preparatul final) se adauga 2-3 linguri de unt proaspat. Se amesteca cu lingura din lemn pentru omogenizarea sosului.

In final se obtine un sos mai mult pasta care poate fi considerat si ca o alta garnitura la preparatul din carne.

Optional ! La servirea preparatului, nu este o greseala daca pe sos se presara putin parmezan dat pe razatoarea mica.

Secretul gospodinei ! Daca se doreste ca acest sosul sa fie mai lichid, in ingrediente se va adauga doar putina smantana grasa, iar calirea ingredientelor se va face doar in ulei de masline extravirgin, fara unt proaspat.

Nu este o optiune recomandata ! Pentru a obtine un sos mai gros, nu faceti greseala de a pune in sos, faina sau amidon.

In timpul prepararii sosului, in cuptorul aragazului, intr-o taava emailata se pregatesc felii din ceafa de porc/ muschiulet de porc si carnati proaspeti de porc.

sosuri pentru preparate din carne peste legume 12

In cuptorul electric al aragazului s-au pregatit felii din ceafa de porc, piept de pui si carnati proaspeti din carne de porc.

Acest sos minunat se serveste fierbinte, adaugat pe bucatile de carne si carnat, fierbinti la randul lor, gata pregatite la cuptor.

Sos din castraveti proaspeti, usturoi pisat, iaurt gras.

Acest sos merge de minune servit la legume pane’ (felii de vinete, dovlecei, tuchini, varza, ceapa, buchetele de conopida, brocoli, tavalite prin faina, ou batut, pesmet, ou batut) sau la chiftelute din legume (dovlecei, varza, morcov, telina, ceapa, ou), pregatite in cuptorul electric al aragazului, in tavi, pe hartie de copt unsa cu ulei de rapita.

Optional ! Pane’-urile din legume pot fi pregatite la cuptor sau trase la tigaie, in amestec de unt proaspat si ulei de masline extravirgin.

legume prajite 7

Legume pane’ servite cu sos de castraveti proaspeti, usturoi, iaurt gras, verdeata.

Ingrediente de trebuinta in sos: castraveti proaspeti, iaurt gras/ smantana grasa, usturoi, verdeata (marar si patrunjel), ulei de masline extravirgin, sare grunjoasa, piper boabe, zeama de lamaie/ zeama de portocale.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 6

Ingrediente de trebuinta in sosul de castraveti, iaurt gras, usturoi pisat, verdeata.

Castravetii proaspeti se curata de coaja (optional si de seminte) si se taie in cubulete.

Secretul gospodinei ! Cubuletele de castravete se storc in pumni pentru a se inlatura surplusul de apa.

Cateii de usturoi se piseaza cu scula speciala de pisat sau in piulita din lemn a bunicii. La pisarea usturoiului se adauga in piulita un praf de sare grunjoasa.

Verdeata (marar si patrunjel) se spala sub jet de apa rece, se scurge si se toaca marunt.

Intr-un bol de ceramica se pun castravetii taiati rondele, usturoiul pisat, verdeata tocata marunt, iaurt gras/ smantana grasa, sare grunjoasa si piper boabe proaspat macinat (dupa gust), ulei de masline extravirgin. Se picura zeama de lamaie si/ sau zeama de portocale.

Optional ! In sos se poate adauga si boia afumata de ardei, curcuma.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 7

Ingrediente folosite in sosul de castraveti, usturoi pisat, iaurt si verdeata.

Ingredientele se amesteca folosind o lingurita de bucatarie pana se omogenizeaza si se obtine o pasta consistenta.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 8

Sos de castraveti, usturoi pisat, iaurt gras si verdeata.

Acest sos se poate servi proaspat sau se poate pastra cateva zile, la rece, in frigider, intr-un borcan cu capac etans.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 9

Sos de castraveti, usturoi pisat, iaurt gras si verdeata pastrat intr-un borcan cu capac etans.

In timpul pregatirii sosului, in cuptorul aragazului se pregatesc felii de vinete si/ sau dovlecei, pregatite pane’.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 10

Pane’ de vinete si dovlecei pregatite la cuptor.

Oarece secret culinar ! In timpul coacerii, pe pane’-urile de legume se pot adauga felii subtiri de mozarella.

Sos de rosii, ardei, ceapa si usturoi.

Acest sos special se serveste pofticiosilor la paste fainoase. Nepotelul meu este un mare amator de paste fainoase imbogatite cu cas afumat dat pe razatoarea mare si servite cu acest sos minunat.

paste panzerotti umplute cu crab in sos de rosii 9

Paste panzerotti umplute cu crab in sos de rosii.

Pentru iarna, acest sos se pregateste cu pasta de ardei si rosii. In fiecare toamna facem suficiente borcane si sticle cu aceasta pasta, dar si cu suc de rosii, pentru a nu avea surprize ca se termina prea repede.

Ingrediente de trebuinta in reteta: rosii proaspete, ardei capia/ ardei gras, ceapa, usturoi, ulei de masline extravirgin, sare grunjoasa, piper boabe, verdeata (marar, patrunjel, frunze de busuioc), zeama de lamaie/ zeama de portocale.

Rosiile (rosii si galbene) se taie rondele.

Ardeii capia/ ardeiul gras rosu/ galben, se taie fasii subtiri.

Ceapa se taie rondele.

Cateii de usturoi se feliaza subtire.

Intr-o cratita de inox se calesc usor toate ingredientele, in ulei de masline extravirgin. Se amesteca folosind o lingura din lemn.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 1 1

In cratita de inox se calesc felii de rosii, rondele de ceapa, cubulete de ardei capia si felii subtiri de usturoi, in ulei de masline extravirgin.

Ingredientele amestecate se inabusa sub capacul pus pe cratita.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 2 1

Legumele se inabuse sub capacul pus pe cratita.

Legumele inabusite se asezoneaza cu sare grunjoasa si piper boabe proaspat macinat.

Pentru formarea sosului, legumele se mixeaza.

Se picura zeama de lamaie si/ sau zeama de portocale, otet de orez.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 3 1

Sos de rosii gata mixat.

In sosul format se adauga verdeata (marar, patrunjel, frunze de busuioc) tocata marunt.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 4 1

In sosul de rosii si ardei s-a adaugat verdeata.

Sosul de rosii si ardei se poate utiliza proaspat sau poate fi pastrat cateva zile la rece, in frigider, intr-un borcan cu capac etans.

sosuri pentru preparate din carne peste legume paste fainoase 5 1

Sos de rosii si ardei pastrat cateva zile la rece, in frigider, in borcan cu capac etans.

In timpul pregatirii sosului de rosii si ardei este suficient timp sa se fiarba niste paste fainoase.

paste panzerotti umplute cu crab in sos de praz ciuperci si smantana 5

Paste panzerotti umplute cu crab care se fierb in apa clocotita cu un praf de sare grunjoasa.

Intr-o tigaie cu margini inalte, in acest sos minunat se adauga pastele fainoase fierte si se amesteca.

Pastele panzerotti umplute cu crab, gata fierte, se servesc fierbinti, in sos de rosii, decorate cu verdeata.

Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Nu ocoliti sosurile pregatite in casa, doar din legume sau din legume si ciuperci. Sunt sanatoase, satioase si savuroase. Vreau sa cred ca pregatind aceste retete de sosuri, pofticiosii familiei voastre vor fi multumiti si gospodina va fi primita cu ovatii si pupaturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *