Traditia cozonacului de Craciun impinge gospodinele, sa framante in casa aluaturi dupa retete mostenite de la parinti si bunici, chiar daca oferta de cozonaci pe piata este generoasa. Tot mai gustosi sunt cozonacii framantati in casa, cu miroasele lor inconfundabile, care ne gadila narile si ne indeamna, sa dam tarcoale pe langa cuptorul incins, cand se coc cozonacii. Cu siguranta, gurmetii profesionisti vor sti, la ce ma refer.
In copilarie, cand mama si bunica coceau tavile cu cozonac pentru Craciun si Anul Nou, toate drumurile noastre, ale copiilor, treceau in goana, prin bucatarie, pentru a vedea „stadiul” si a nu pierde cumva aparitia primilor cozonaci calzi, chiar daca afara saniusul era in toi si glasurile amicilor de joaca ne chemau cu insistenta.
Orice gospodina care se respecta, face cozonac din minim 1 Kg de faina. Daca mai sunt si alte dulciuri prin preajma, mai „scapa” cate un cozonac neatacat de catre micii pofticiosi, cat timp este cald/ proaspat si se intareste, uitat in punga alimentara din camara. Aceasta reteta are in vedere tocmai cozonacul invechit, ramas neconsumat de la sarbatorile de iarna.

Ingrediente de trebuinta in reteta: felii de cozonac intarit, oua de gaina, proaspete, lapte dulce, miroase (cele preferate – rom, vanilie, scortisoara, etc.), smantana grasa/ frisca, stafide, curmale, caise, smochine, dulceata de visine/ cirese/ struguri.

Se pregateste un amestec de lapte dulce, caldut, in care se pun cateva oua de gaina, din cele cu galbenusul portocaliu, cumparate de la precupete din piata.

Putin alcool nu strica ! Stafidele se hidrateaza in rom. Curmalele, smochinele, caisele, se taie marunt.
In lapte se adauga un praf de scortisoara si esentele preferate.
Feliile de cozonac se aseaza intr-un bol termorezistent, tapetand peretii vasului si completand spatiile cat mai strans.

Se pot adauga orice fel de fructe confiate/ uscate, dupa preferinta si gusturile mesenilor ! Micii pofticiosi sunt cei care trebuie intrebati atunci cand se pun fructele.
Fructele hidratate si fructele feliate se adauga peste feliile de cozonac.

Laptele incalzit, ouale si miroasele se amesteca cu mixerul pana se obtine un amestec omogen, care se toarna peste feliile de cozonac si fructe.

Se asteapta cateva minute pana cozonacul se imbiba bine cu amestecul de lapte si oua.
Vasul de copt se introduce in cuptorul incins al aragazului, la foc potrivit.

Tortul este gata cand preparatul s-a rumenit usor la suprafata si feliile de cozonac se desprind usor de marginile vasului.
Se bate cu mixerul niste smantana grasa pana devine frisca.

Tortul se lasa, sa se raceasca si se taie felii, pe care se adauga frisca si boabe de dulceata de visine/ cirese/ struguri.

Doar pentru eternii carcotasi ! Preparatul nu arata el prea grozav, dar gustul este deosebit, racoritor si plin de miroase imbietoare.
Frisca se pune in strat gros peste tortul din felii de cozonac.

Nu este nicio greseala ! Combinatia de fructe este alegerea gospodinei. La fel si dulceata, care poate fi chiar optionala.
Ca la orice preparat de cofetarie exista si mici „chichite” ale patiserului ! Daca ne referim la cantitati de ingrediente, exacte/ cantarite, nu este cazul, sa spunem cateva secrete. Sa zicem, ca ar fi vorba de alegerea combinatiei de fructe (uscate si/ sau confiate), de batutul smantanii pana se face frisca (alegerea materiei prime conteaza), marimea oualor de gaina si prospetimea lor, iarasi conteaza, combinatia de miroase si nu in ultimul rand cantitatea de lapte, raportat la volumul preparatului final (cu cat „umflarea” feliilor de cozonac este mai spectaculoasa, cu atat volumul preparatului este mai mare) poate fi de luat in seama.
La acest desert se poate servi un lichior de portocale sau chiar un lichior de oua/ lichior de cafea. Despre lichioruri, insa, cu alta ocazie. Sunt doar la inceputul acestor spirtoase, am deja ingrediente si inca experimentez.
Chiar daca, deja, suntem in plin „sezon” de sarbatori de iarna, mai fac si eu o urare: „Sarbatori fericite tuturor gurmanzilor si gurmetilor de pretutindeni, oriunde s-ar afla pe mapamond !”