A fost buna si vara aceasta torida, prelungita, cu ploaie doar la alertele meteo primite pe telefon, dar cu naduseala cat cuprinde. Nici nu apucai sa te gandesti bine, sa intri in bucatarie, ca se apropie pranzul sau cina si nu ai apucat sa incropesti nimic. Racoreala din casa disparea instantaneu, la apropierea de aragaz. Vara buna pentru mine in sensul ca m-am orientat, vrand nevrand, spre retete tot mai simple, cu ingrediente putine. Altfel cum sa stai cat mai putin in zapuseala din jurul aragazului ?!
De-ale gospodinei ! Mi-am usurat munca recurgand tot mai des la tigaia gril cu protectie ceramica sau la gril-ul cuptorului electric al aragazului. Am folosit des si plasele de coacere din fibra carbonica, nou achizitionate, drept scule practice, de bucatarie. Mi-am creat un avantaj prin faptul ca noua metoda de frigere/ coacere adoptata, mi-a permis, chiar pentru perioade scurte de timp, sa ies din bucatarie si sa merg in racoarea restului apartamentului. Avantaj, eu si sotia, cei care ne ocupam cu bucatarelile familiei. Doar cate o supica sau o ciorbita, necesare nepotelului nostru, ne-a tinut mai mult timp prin bucatarie. Din pacate, supele si ciorbele nu am descoperit, cum sa se pregateasca la gril ?! Doar le-am reincalzit insa, dupa caz, in cuptorul aragazului electric oprit si ramas cald mult timp.
Din retetarul familiei mele ! Incet, incet, am reusit sa adaptez vechile mele retete, mostenite de la parinti si bunici, la noua mea metoda de gatire. Mititeii si-au asteptat raandul.
Pregateam anterior, mititei la gratar sau mititei la tigaie cu fel de fel de garnituri – mititei campenesti cu carne pregatita in casa, mititei la tigaie si spata de miel la tigaie cu coniac flambat, mititei cu legume in folie, la gratar; mititei la gratar cu ghiveci de legume, mititei la gratar cu cartofi noi inabusiti, mititei, preparat de avarie, nu doar ca gratar la iarba verde; mici cu legume la gratar si bere de Ziua Muncii.

Mititei cu legume la gril-ul cuptorului electric al aragazului.
Ingrediente de trebuinta in reteta: mititei, legume proaspete – vinete. ardei, cartofi; usturoi, mustar, sare grunjoasa, piper boabe, ulei de masline extravirgin, cimbru uscat.
Cumparare ingrediente de trebuinta in reteta.
In reteta se pot folosi orice fel de legume, preferate, care pot fi fripte – vinete, cartofi, dovlecei, radacinoase (morcov, pastarnac, patrunjel, sfecla rosie, gulie, etc.), buchetele de conopida sau brocoli, ceapa intreaga, mica sau taiata in 2/4 bucati, capatana intreaga de usturoi, ardei (capia, gras), gogosari, ardei iute intreg.
Am cumparat vinete lunguiete si cartofi speciali pentru copt, tot lunguieti. Aceste legume se pot felia in lung pentru a se usura frigerea.
Am folosit si ardei mici, viu colorati, intregi, dulci, nu iuti. Am folosit si o ceapa mica, intreaga, o capatana intreaga de usturoi, rosii mici, intregi si un ardei capia.
De mai multa vreme, am descoperit mici proaspeti, refrigerati, din carne de porc si vita/ carne de porc si oaie/ carne de vita si oaie, la o macelarie cu produse din zona Fagaras, de curand deschisa in orasul meu. Alternez ce fel de mici cumpar, cu preferinte spre micii din carne de vita si oaie.

Mici din carne de vita si oaie, refrigerati, folositi in reteta.
Pregatire mujdei de usturoi, foarte iute.
Cand eram mai tineri si mujdeiul de usturoi era nelipsit de la fripturi, peste sau legume, pregateam un mujdei special, iute, numai din catei de usturoi, sare grunjoasa si cateva picaturi de ulei de floarea soarelui.
Uleiul de masline l-am folosit in mujdei mai tarziu, prin anii ’90 cand a aparut frecvent, prin galantare.
Cateii de usturoi (cat mai mari si mai iuti) i-am zdrobit in clestele special pentru usturoi. In vechea reteta, usturoiul il zdrobeam in piulita din lemn. Tot acolo, il frecam cu sare grunjoasa folosind ciocanelul piulitei pana se facea o pasta consistenta in care se picura ulei de floarea soarelui.
Am zdrobit cateii mari de usturoi in clestele presa, cat de fin s-a putut. Usturoiul pisat l-am frecat cu o furculita impreuna cu sare grunjoasa intr-un bol. Cand s-a format sucul usturoiului, am picurat ulei de masline si am continuat frecarea cu furculita, pana am obtinut o pasta fina, iute, mirositoare de te da pe spate (sa tot faci in ciuda simandicosilor care nu consuma usturoi – auzi dom’le ce idee, miroase ?!).

Mujdei de usturoi, foarte iute.
Ingrediente
mici proaspeti, refrigerati,
usturoi uscat,
legumele preferate, care s e pot frige,
ulei de masline extravirgin,
cimbru uscat.
Pregatire legume la gril-ul cuptorului electric al aragazului.
Intr-o tava de copt se intind pe hartie de copt, legumele pregatite pentru frigere. Legumele mari feliate si legumele mici intregi, se ung cu ulei de masline extravirgin folosind o pensula de bucatarie. Legumele se asezoneaza cu sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat si cimbru uscat.

Legume asezonate, intinse pe hartie de copt asezata in tava de copt a aragazului electric.
Tava de copt se introduce in cuptorul electric al aragazului pe treapta a 2-a a cuptorului. Se fixeaza programul gril, fara ventilatie si temperatura de 220 grade C.
Coacerea legumelor va dura 15-20 de minute. La jumatatea timpului de frigere, legumele se intorc in tava folosind un cleste de bucatarie. Se urmareste frigerea legumelor prin geamul din usa cuptorului.
La nevoie, la intoarcerea legumelor in tava, se picura ulei de masline extravirgin folosind pipeta de bucatarie.

Legumele sunt gata fripte.
Pielitele de pe ardei se desprind cu usurinta. Legumele se scot intr-un castron. Pe legumele fripte din castron se poate adauga mujdeiul de usturoi.
LISTA OPERATIILOR CULINARE CARE SE DESFASOARA IN BUCATARIE.
- Cumparare ingrediente de trebuinta in reteta.
- Pregatire mujdei de usturoi, foarte iute.
- Pregatire legume la gril-ul cuptorului electric al aragazului.
- Frigerea micilor la gril-ul din cuptorul aragazului electric.
- Montarea si servirea preparatului.
Frigerea micilor la gril-ul din cuptorul aragazului electric.
Micii se pun in sita de fript, din fibra de carbon. Sita se aseaza pe hartia de copt din tava de copt, dupa ce s-au scos legumele.
Se mentine programul de frigere – gril, fara ventilator. Temperatura de frigere se reduce la 180 de grade C. Ne dorim ca micii sa se friga omogen, sa se patrunda, fara a se arde.
Cand s-au rumenit, micii se intorc in sita de fript, folosind un cleste de bucatarie. Timpul de frigere este in functie de marimea micilor, maxim 10 minute pe o parte.

Mici din carne de vita si carne de oaie, gata fripti.
Montarea si servirea preparatului.
Preparatul se monteaza si se serveste pe farfurii intinse, preincalzite. Grasimea de oaie (saul) din mici se poate slei pe farfurie daca aceasta este rece.

Mititei cu legume la gril-ul cuptorului electric al aragazului – preparatul este gata servit.
La acest preparat se serveste mujdeiul de usturoi pus pe legumele fripte si mustar dulce pentru mici, sa mai stimpere din iuteala mujdeiului.

Mujdei de usturoi foarte iute si mustar dulce care se servesc la preparat.
O felie de paine calda (chiar daca sunt si cartofi in farfurie) pentru muiat in sosul micilor, nu poate fi refuzat de pofticiosii familiei.
De la un asa festin nu poate lipsi un pahar cu bere rece.

Pahar cu bere rece servit la preparatul nostru.
Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Vreau sa cred ca ultimele mele retete cu preparate rapide, la tigaia gril si la gril-ul cuptorului electric al aragazului va folosi tinerelor gospodine si nu numai. Zilele se deapana rapid, timpul trece si orice timp liber, cu totii ne dorim, sa il folosim si pentru sufletul nostru.