stufat de miel cu ciuperci de plop (11)

Stufat de miel cu ciuperci de plop

Daca tot s-a racorit putin pe afara, am profitat si am facut inventarul congelatorului in ideea de a folosi in retetele care urmeaza, ce am depozitat cu ceva timp in urma. Tot odata, l-am dezghetat complet, desi combina frigorifica este cu dezghetare rapida, permanenta. L-am curatat pentru a incepe cand preturile devin accesibile, campania cu congelari rapide de legume. Cine stie, poate apare si peste romanesc de sezon (salau, scrumbie de Dunare, mreana, avat) care nu se gaseste mereu prin pescarii. Vreo oferta avantajoasa cu carne proaspata de oaie, vreun gascan intreg sau piept de curcan, mai ma poate tenta, ca sa congelez rapid. Acestea sunt carnuri care nu se gasesc mereu prin macelariile din orasul meu. De pe internet (desi uneori sunt oferte tentante), nu cumpar carne si produse din carne, nici peste. Prefer sa vad de aproape ce cumpar.

Am descoperit un pachet cu bucati taiate fin (producatorul parca le-a masurat, dupa ce le-a taiat mecanizat) din coaste cu carne si pulpa de miel, precum si un pachet cu ciuperci de plop oparite si congelate rapid in toamna 2024. Dupa ce m-am miscat prin toata piata, abia am descoperit la o batrana, 3 legaturi cu usturoi verde.

Din retetarul familiei mele ! In familie pregatim reteta clasica de stufat de miel sau stufat de ied, asa cum o regasim in sursele mele culinare de inspiratie, mostenite de la parinti.

Tocanitele cu carne de miel sau cu carne de ied pe care le pregatim in familie sunt preparate asemanatoare cu stufatul, cu ceapa sau praz in loc de usturoi verde – tocana din coaste de miel, tocanita din coaste si pulpa de miel cu praz si suc de rosii. Uneori, fiind vorba de tocanite, punem cartofi.

stufat de miel cu ciuperci de plop (11)

Stufat de miel cu ciuperci de plop.

Ingrediente de trebuinta in reteta: coaste si pulpa de miel, usturoi verde, leurda, ciuperci negre de plop, suc din rosii coapte si ardei capia copti, marar si patrunjel verde, ulei de masline extravirgin, sare grunjoasa, piper boabe, cimbru uscat, vin alb.

stufat de miel cu ciuperci de plop (1)

Ingrediente de trebuinta in reteta.

Pregatire ingrediente in vederea prepararii retetei.

Carnea de miel cumparata de mine a fost gata taiata. Reteta se poate pregati si din coaste de miel si pulpa de miel (bucati intregi) sau numai coaste sau numai din pulpa/ picior, caz in care, carnea se taie in bucati potrivite, os plus carne.

De ce sa folosim in aceasta reteta, carne cu os ? Osul cu carne da o savoare suplimentara preparatului final. Daca pe carne este si putina grasime animala (sau) care in timpul prajirii se topeste, savoarea finala a preparatului va fi si mai pronuntata.

Ciupercile oparite, scurse si apoi congelate rapid, folosite in reteta, nu se decongeleaza anterior prepararii.

Optional, in reteta, se pot folosi ciuperci albe sau brune, de crescatorie sau manatarci (hribi), galbiori, ciuperci albe cu codita scurta, culese din padure (dupa ploaie, in padure, norocosii pot gasi si acum). In acest caz, calirea ciupercilor va fi de durata, pana se evapora apa aproape complet.

Usturoiul verde se toaca bucati de 3-5 cm lungime, partea verde (in functie de grosime) si 1 cm lungime, partea alba.

stufat de miel cu ciuperci de plop (3)

Usturoi verde gata tocat.

Leurda, mararul si patrunjelul verde se toaca fin.

Nu este o greseala, daca in stufat se va adauga si usturoi uscat feliat fin. Este o solutie de avarie cand nu gasesti suficient usturoi verde.

LISTA INGREDIENTELOR PRINCIPALE UTILIZATE IN RETETA.

  • coaste si pulpa/ picior de miel (carne cu os),
  • usturoi verde,
  • ciuperci,
  • leurda,
  • suc din rosii coapte si ardei capia copti,
  • ulei de masline extravirgin.

In reteta, am folosit suc din rosii coapte si ardei capia copti, pregatit in toamna 2024.

In reteta se poate folosi si pasta de rosii sau suc de rosii. Daca acestea sunt mai groase, vor trebui subtiate putin cu apa calduta cand se adauga in preparat.

Rumenire bucati de carne cu os, urmata de inabusire impreuna cu ciupercile de plop.

Carnea cu os se spala bine sub jet de apa calduta, se lasa la scurs intr-o sita si se tamponeaza cu hartie absorbanta.

Intr-o cratita cu margini inalte, se incinge putin ulei de masline extravirgin.

In uleiul incins (sa dogore palma asezata deasupra cratitei), se adauga bucatile de carne cu os.

stufat de miel cu ciuperci de plop (2)

In cratita cu margini inalte s-au adaugat bucatile de carne cu os.

In cratita, se amesteca cu o lingura din lemn. Ne dorim rumenirea usoara a carnii pe toate partile.

Cand bucatile de carne s-au rumenit, in cratita se adauga ciupercile negre de plop, congelate. Se amesteca in cratita cu lingura de lemn.

stufat de miel cu ciuperci de plop (4)

In cratita cu carne cu os s-au adaugat ciupercile de plop inghetate.

Ne dorim dezghetarea progresiva a ciupercilor. O data cu dezghetarea ciupercilor, apa va dezlipi toate urmele de carne ramase pe fundul cratitei.

Se aseaza capacul pe cratita pentru inabusirea carnii cu os si a ciupercilor.

stufat de miel cu ciuperci de plop (5)

Carnea de miel cu os si ciupercile se inabuse sub capac.

In timpul inabusirii, se asezoneaza cu sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat si cimbru uscat. Se picura vin alb, sec.

Periodic, se amesteca in cratita cu lingura din lemn. Se urmareste carnea, sa se moaie. Carnea este facuta cand se desprinde usor de pe os.

In atentia gospodinei ! Timpul de inabusire este de cca. 30 minute. Carnea de miel este frageda, iar ciupercile au fost oparite/ fierte cca. 20 minute inainte de congelare.

LISTA OPERATIILOR CULINARE CARE SE DESFASOARA IN BUCATARIE.

  • Pregatire ingrediente in vederea prepararii retetei.
  • Rumenire bucati de carne cu os, urmata de inabusire impreuna cu ciupercile de plop.
  • Pregatire stufat de miel cu ciuperci de plop.
  • Montarea si servirea preparatului.

Pregatire stufat de miel cu ciuperci de plop.

In cratita cu carne de miel cu os si ciuperci se adauga usturoiul verde, tocat.

stufat de miel cu ciuperci de plop (6)

In cratita s-a adaugat usturoiul verde, tocat.

Se amesteca in cratita cu lingura din lemn pana se moaie usturoiul. Fiind crud, usturoiul se moaie in cca. 10 minute si de la verde isi schimba culoarea in maroniu.

Este momentul ca in cratita sa se adauge sucul din rosii coapte si ardei capia copti.

stufat de miel cu ciuperci de plop (7)

In cratita s-a adaugat sucul din rosii coapte si ardei capia copti.

Se amesteca in cratita cu limgura din lemn pentru omogenizare si se mai inabusa cratita cu capacul pentru 5 minute. Ne dorim omogenizarea gusturilor.

In cratita se adauga verdeata (leurda, marar si patrunjel verde) tocata marunt.

stufat de miel cu ciuperci de plop (8)

In cratita s-a adaugat verdeata tocata marunt.

Montarea si servirea preparatului.

Inainte de servire, in cratita se amesteca cu lingura din lemn.

stufat de miel cu ciuperci de plop (9)

Stufat de miel cu ciuperci de plop – preparatul este gata.

Preparatul se serveste cald, pe farfurii intinse, preincalzite. Nu ne dorim ca preparatul nostru, sa se sleiasca pe farfurie.

stufat de miel cu ciuperci de plop (10)

Stufat de miel cu ciuperci de plop – preparatul este gata servit.

La acest preparat se serveste mamaliga calda.

mamaliga ciobaneasca cu tate si ou de gasca (9)

Mamaliga calda.

Se poate servi o salata de sezon sau castraveti conservati in otet.

De la un asa festin, nu poate lipsi un pahar cu vinul casei rosu din struguri.

Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Imi este greu, sa cred, ca pot fi mofturosi la prepartele din carne de miel sau din carne de oaie. Nici nu stiu ce pierd. Pregatiti aceasta reteta si mofturosii familiei isi pot schimba parerea. Savoarea unui bot de mamaliga muiat in sosul deosebit nu poate fi explicata in cuvinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *