Incerc sa scriu, dupa cum am promis anterior, retete de preparate rapide, la indemana tineretului, mereu dornic de distractie care sarbatoreste trecerea dintre ani in cercul de prieteni apropiati. Chiar daca distractia este pe primul loc, tot trebuie pregatit ceva la iuteala – la gratar sau la tigaie, sa mearga, la inceputul petrecerii, o tuica fiarta si apoi sa se continuie cu cateva pahare de vin, nu de altceva, sa se intretina veselia. Cantec, joc si voie buna cat cuprinde, la munte sau la mare (de ce nu ?!), intr-o cabana care asigura doar cazarea sau pe malul marii/ lacului (pentru indraznetii cu cazare la cort, in saci de dormit). Rareori, sarbatoarea se tinea intr-un apartament in care locuiau impreuna mai multi colegi.
Amintiri, amintiri … ! Scriind, deapan amintiri din tinerete cand frigul, ploaia, vantul, gerul, nu ne speriau. Stabileam doar locatia distractiei, se intocmea lista de bunatati si se imparteau sarcinile pentru aprovizionare. Fixam ora intalnirii si a demararii distractiei.
Printre amici, fiecare avea catarea sa, catre o anume reteta de friptura pe care o experimenta an de an si o imbunatatea. Unii, primeau de acasa afumaturile (carne, carnati, toba, caltabosi, slanina, jumari), muraturile taranesti si chiar cozonacul, sarmalele si piftia. Sarsanalele cu bunatati ni le trimiteau parintii pe rata (autobuz) si noi le asteptam in autogara. Este de pomina o ditamai oala de sarmale (fara sa exagerez, au fost vreo 200 de sarmale), primita de un amic pe rata si a fost nevoie, sa defileze 2 amici purtand cratita, prin oras, tinand de manerele acesteia. Nu erau taxiuri sau autobuze prin oras, iar nici unul dintre noi nu aveam masina.
Cei din zona viticola, asigurau damigenele cu vin si cate o butelca cu tuica de prune. Tarie cumparam, se gasea votca ruseasca si votca poloneza sau rom cubanez, la discretie. Cumparam carne proaspata de porc, branzaturi si masline.
Chiar daca nu ne lafaiam in bani, pentru sarbatori tineam suficienti pentru a avea de toate. Sarbatoarea tinea 2-3 zile, pana se termina tot ce aveam pregatit de mancare. Dormeam la gramada care pe unde apuca. Ei, …. de-ale tineretii valuri !?
Prajelile de afumatura (carne si carnati) nu aveau cum sa lipseasca. Cum sa mearga altfel valaurile cu tuica fiarta si daca era ger mare si din cele cu vin fiert ?
Din retetarul familiei mele ! Afumaturile ocupa un loc important in retetarul familiei mele, nu neaparat doar iarna, de sarbatorile religioase. In urma, nu cu multi ani, pregateam porcarele in familie, in propria bucatarie. Varsta ne-a obligat, sa renuntam, a ni le pregati singuri. Acum gasim de toate, gata pregatite, de buna calitate, pe gustul nostru. Un regret avem – nepotelul nostru nu a participat si el la taierea porcului si la pregatirea acestuia. Imi tot fac curaj, sa mai pregatim macar o data, la noi acasa, dintr-o pulpa/ sfert de porc cumparat(a). Sa participe si mititelul nostru, sa-si poata aminti candva, de obiceiurile familiei.
Pregatim porcarele si afumaturi la tigaie – porcarele la tigaie cu mancare de fasole boabe, afumatura de la garnita cu cartofi copti, piept de porc afumat cu pilaf bulgaresc de orez, porcarele cu cartofi prajiti si ou de gasca.
Nu neglijam gratarul – afumatura de la garnita cu legume la gril.
Ruladele pregatite cu porcarele pot fi considerate delicatese culinare – rulada din fleica de porc cu porcarele afumate, rulada din spata de porc, carne tocata de vitel si carnati afumati; rulada din piept de curcan invelit in prosciuto, umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati.

Afumatura de porc (ceafa si carnati) cu cartofi la tigaia gril.
Ingrediente de trebuinta in reteta: ceafa de porc afumata, carnati de porc afumati, cartofi, cartofi dulci, ciuperci, sfecla rosie, usturoi, ulei de masline extravirgin, sare grunjoasa, piper boabe, cimbru uscat, lamaie.
Cumparare sfecla rosie, fierbere si portionare.
Se cumpara din market sfecla rosie, bucati mai mici, care se pot fierbe la iuteala. Sfecla se fierbe in coaja, intr-o oala de fiert. Dupa fierbere, sfecla rosie se curata de coaja.
Pentru fierbere sfecla rosie, am folosit reteta de la sfecla rosie conservata in otet.

Sfecle rosii gata fierte.
Important ! Dupa racire, apa de fierbere se poate folosi la udatul florilor din casa. Nu se pune sare grunjoasa in apa de fierbere, sarea nu le place la flori !
Optional ! Sfecla cruda se feliaza rondele groase de 1 cm. Rondelele de sfecla rosie se pot frige si ele pe tigaia gril, alaturi de feliile de cartofi si jumatatile de ciuperci sau separat.
LISTA INGREDIENTELOR DE TREBUINTA IN RETETA.
- felii din ceafa de porc afumat,
- carnati afumati din carne de porc,
- cartofi,
- cartofi dulci,
- sfecla rosie,
- palarii de ciuperci.
Cumparare si pregatire cartofi pentru frigere.
Se cumpara din market, cartofi speciali pentru prajit si cartofi dulci.
Cartofii se curata de coaja si se spala sub jet de apa rece. Se lasa la scurs intr-o sita si se tamponeaza cu hartie absorbanta.
Cartofii se taie felii groase de 1 cm.
Optional ! Nu este o greseala, daca se pun cartofii intr-un amestec de ulei de masline extravirgin, sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat, cimbru uscat, catei de usturoi, picaturi din zeama de lamaie si se lasa la macerat o jumatate de ora, inainte de frigere.

Felii de cartofi care se macereaza.
Daca nu se macereaza anterior, feliile de cartofi se vor unge cu amestecul respectiv in timpul frigerii, pe tigaia gril.
Ciuperci folosite in reteta.
In reteta se pot folosi ciuperci albe sau brune, intregi sau pe jumatate, de cultura sau adunate (numai cine le cunoaste) din padure.

Ciuperci culese din padure.
Ciupercile din poza sunt culese de mine pe la sfarsitul lui noiembrie. Le-am pastrat in frigider, necuratate de miceliu (doar pamantul scuturat) si nespalate.
Ciuperccile se curata (daca este cazul) numai inainte de folosire si se spala sub jet de apa rece. Se scurg si se tamponeaza cu hartie absorbanta. Se taie jumatati in vederea frigerii pe tigaia gril.
Jumatatile de ciuperci se pot macera impreuna cu cartofii.
LISTA OPERATIILOR CULINARALE CARE SE DESFASOARA IN BUCATARIE.
- Cumparare sfecla rosie, fierbere si portionare.
- Cumparare si pregatire cartofi pentru frigere.
- Ciuperci folosite in reteta.
- Frigere afumaturi, jumatati de ciuperci si cartofi felii pe tigaia gril.
- Montarea si servirea preparatului.
Frigere afumaturi, jumatati de ciuperci si cartofi felii pe tigaia gril.
In reteta folosim felii din ceafa de porc afumata, groase de 1,0-1,5 cm.
Carnati afumati din carne de porc se taie bucati potrivite si se cresteaza folosind un cutit bine ascutit.
Tigaia gril se incinge pe flacara mare a aragazului, sa dogore palma asezata deasupra tigaii.
Tigaia se unge cu putin ulei de masline extravirgin.
Carnea, carnatii, jumatatile de ciuperci si feliile de cartofi se pun pe tigaia gril bine incinsa.

Carnea, carnatii si feliile de cartofi se frig pe tigaia gril.
Frigerea va fi rapida, focul sub tigaia gril este mare. Carnea, cartofii si ciupercile se intorc in tigaie folosind un cleste de bucatarie.

Afumatura, cartofii si ciupercile sunt gata fripte.
Montarea si servirea preparatului.
Preparatul se monteaza si se serveste pe farfurii intinse, fierbinti.

Afumatura de porc (carne si carnati) cu cartofi si ciuperci la tigaia gril – preparatul este gata servit.
La acest preparat se pot servi muraturi taranesti, in special, daca sfecla a fost fripta cruda, pe tigaia gril.

Muraturi taranesti.
De la acest festin gastronomic nu poate lipsi un pahar cu vin negru.

Vin negru, puterea ursului.
Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Dupa obiceiul stramosesc, sarbatorile religioase si aniversarile se sarbatoresc in familie, in masura in care este posibil. Nu mereu este posibil, din pacate. Legaturile telefonice ne permit astazi, sa comunicam rapid intre noi, indiferent de distanta si unde se afla fiecare dintre noi. Ne uram, ne bucuram impreuna si ne amintim de cei plecati dintre noi.