Rasol de stiuca

Pestele este un ingredient sanatos pe care nutritionistii il recomanda a fi consumat de 2-3 ori pe saptamana. Este adevarat ca recomandarea specialistilor in nutritie este mai veche, dar ramane actuala chiar daca preturile de astazi din galantarele magazinelor si chiar din pescarii, per Kg de peste, au luat-o razna.

Pestele este un ingredient des utilizat in retetarul familiei mele. Pregatim peste ori de cate ori avem pofta de peste, nu numai in postul sarbatorilor crestinesti. Servim peste (as putea spune chiar obligatoriu) in zilele de post cand in calendarul bisericesc este dezlegare la peste, fara a ne putea considera credinciosi practicanti. Incercam sa tinem post cateva zile inainte de marile sarbatori religioase.

Pentru masa aniversara din ziua de Florii, pestele pregatit in fel si chip este vedeta culinara care se pune pe masa de sarbatoare. Pe la inceputurile acestui blog am prezentat cateva preparate din peste pe care le pregatim in familie – preparate din peste pentru masa de Florii.

Din retetarul familiei mele ! Ca in fiecare an, am respectat traditia si am pregatit pentru masa de Florii o reteta pe baza de peste, un rasol din stiuca. Rasolul din peste este un preparat care se poate pregati oricand, nu numai la sarbatorile crestinesti. Ca in orice reteta exista un ingredient (mai mult sau mai putin secret), pe langa cel principal, care da savoare preparatului final.

In familia mea pentru rasol din peste folosim salau – rasol din salau, somn – rasol din cap de somn, rasol de somn, stiuca – rasol din stiuca cu maioneza, rasol de stiuca cu hrean si smantana, biban/ lin – rasol din peste proaspat.

Un preparat apropiat de rasolul din peste este aspicul din peste in care initial, partea lichida a preparatului este mult mai concentrata in gelatina. Dupa racire se obtine un preparat care se poate felia si servi ca aperitiv rece pe un platou cu alte racituri din carne sau ca aperitiv pe un platou impreuna cu alte sandvis-uri pe baza de icre, sau salata de peste – salata din scrumbie de Dunare marinata, salata din scrumbie de Dunare marinata, cu maioneza; salata din scrumbie de Dunare afumata.

Pregatim in familie si aspic din stiuca, somn.

Rasol de stiuca.

Ingrediente de trebuinta in reteta: o stiuca la 1,3-1,5 Kg, cartofi, morcovi, ceapa, usturoi, lamaie, verdeata (patrunjel si marar), ulei de masline extravirgin, sare grunjoasa, piper boabe, foi de dafin, cimbru uscat, cimbrisor uscat, ardei iute.

Cumparare peste si pregatire ingrediente pentru rasol.

Cum verificam ceea ce cumparam ? Ne dorim sa cumparam peste proaspat, motiv pentru care ne uitam cu atentie la ceea ce cumparam. Pestele trebuie sa aiba ochii limpezi, nu albiciosi/ opaci, solzii sa fie fermi, branhiile sa fie de un rosu aprins. Punem vanzatoarea sa ne arate branhiile si ochii, sa apese cu degetul pe peste (carnea pestelui sa revina imediat, la incetarea apasarii).

Cand cumparam o stiuca pe care o vedem cum inoata in bazin, nu este nevoie de verificare, doar o alegem. Daca pestele este eviscerat, o verificare suplimentara a branhiilor si ochilor nu strica. De regula, se eviscereaza pestele prins cu 1-2 zile anterior datei punerii in vanzare.

Cumparam numai ceea ce ne place ! Se cumpara o stiuca de marime potrivita, la 1,3-1,5 Kg, de preferat neeviscerata. Norocosii pot prinde o stiuca cu icre, caz in care s-au scos la pret. De aceasta data, norocul nu mi-a suras, nefiind totusi sezon de stiuca cu icre. Stiuca depune icre pe la sfarsitul lui februarie-inceputul lui martie. In aprilie, stiuca abia incepe sa-si formeze alte icre sau lapti. Am gasit doar niste lapti mici. Buni si acestia, se pun la fiert odata cu stiuca.

Stiuca se curata de solzi si la interior.

Legumele folosite in reteta (cartofi, morcovi, ceapa, usturoi) se curata de coaja/ foi. Legumele se lasa intregi daca sunt mai mici sau se taie in bucati mai mari.

Ingrediente

  • o stiuca de marime potrivita,
    cartofi,
    morcovi,
    ceapa uscata,
    catei de usturoi,
    ardei iute,
    ulei de masline extravirgin,
    marar si patrunjel verde.

Pregatire rasol de stiuca.

Intr-o tava cu margini inalte (este bine sa folosim o anume tava doar pentru astfel de fierturi) se pune apa rece, legume – cartofi, morcovi, ceapa, usturoi, condimente (piper boabe, foi de dafin, crengute de cimbru, crengute de cimbrisor, fulgi de ardei iute), sare grunjoasa, ulei de masline extravirgin.

Tava de copt in care s-au pus legume, condimente si apa rece.

Tava de copt se aseaza pe flacara mare a aragazului si se da lichidul in fiert. Se fierb legumele pe jumatate.

Tava de copt se da in clocot si se fierb legumele pe jumatate.

Cand legumele sunt aproape fierte, in tava de copt se adauga stiuca intreaga.

Stiuca intreaga aflata in tava de copt impreuna cu legumele aproape fierte.

Preparatul se fierbe in continuare pe flacara mare a aragazului.

De avut in vedere ! Pe cat posibil, vom intoarce stiuca in tava de copt cu mare atentie folosind doua spumiere/ doi clesti mari (de preferat din lemn) de bucatarie, fara sa o rupem.

Stiuca intreaga aflata in tava de copt care se fierbe la foc mare impreuna cu legumele.

Fierberea pestelui dureaza 35-40 de minute (dupa marimea pestelui), la foc mare.

OPERATII CARE SE DESFASOARA IN BUCATARIE, IN ORDINEA ABORDARII ACESTORA.

  • Cumparare peste proaspat, viu sau tinut in galantar, in cuburi de gheata.
  • Curatare peste si legume, necesare pentru preparare reteta.
  • Fierbere legume pe jumatate, in apa rece cu condimente (boabe de piper, foi de dafin, cimbru, cimbrisor, ardei iute), ulei de masline extravirgin, sare grunjoasa.
  • Stiuca se adauga in apa care fierbe impreuna cu celelalte ingrediente din reteta.
  • Fierbere stiuca impreuna cu legumele, la foc mare, direct pe flacara aragazului.
  • In preparat se adauga zeama de lamaie si verdeata (marar si patrunjel) tocata marunt.
  • Montarea si servirea preparatului.

Cand pestele este gata fiert, se adauga zeama de lamaie si verdeata (marar si patrunjel) tocata marunt.

Stiuca este fiarta. S-a presarat verdeata pe preparat.

Montarea si servirea preparatului.

Preparatul se aduce la masa in tava de copt sau asezat pe un platou special pentru peste.

Atentie mare la trecerea pestelui din tava pe platou (poate fi fiert mai mult). Pestele se poate rupe si stricam fasonul prezentarii. Pestele se portioneaza in fata pofticiosilor.

Rasol de stiuca – preparatul este gata servit.

Preparatul se serveste caldut, taiat in bucati mai mari sau mai mici dupa dorinta ferm exprimata a poftciosilor asezati in jurul mesei.

La indemana, pe masa, se pune mujdei de usturoi si lamaie.

Alternativa de servire ! Felii de lamaie se pot servi pe fiecare farfurie in parte pentru a da direct, o tenta acrisoara lichidului de fierbere picurat langa si pe bucata de peste. Pestele se poate tavali de catre fiecare pofticios, prin lichidul acrisor, inaintre de servire. Nu este o greseala daca pe masa se regaseste si un clondir cu otet din prune, pentru orice eventualitate.

Pofticiosii familiei pot cere ardei iute si de ce nu, mamaliga calda ?! Mamaliga se tavaleste si ea prin lichidul acrisor.

Merge, chiar si in post, un pahar cu vin alb, sec.

Pofta buna voi frati gurmeti si voi frati gurmanzi de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Vreau sa cred ca de aceasta data am scris si cateva retete, special pentru credinciosii practicanti. Oricare din ultimele mele retete scrise poate fi pregatita nu numai in post, ci si atunci cand pofta o cere sau cand gospodina se afla in criza de inspiratie culinara.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*