rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 15

Rulada din piept de curcan invelit in prosciutto, umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati

Dupa cum aminteam daunezi, sfarsitul lui decembrie din anul care tocmai se duce si inceputul lui ianuarie din noul an prilejuiesc in familia mea, pe langa sarbatorile crestinesti si alte motive de sarbatoare – mai multe aniversari ale numelui si ale zilelor de nastere. Ca la orice sarbatoare in familie, ne dorim sa pregatim diverse feluri de mancare, majoritatea bucate preferate de-ale copiilor inca de cand erau mici, dar si cateva surprize. Surprizele culinare sunt de cele mai multe ori, preparate ceva mai sofisticate. Un loc de frunte in aceste surprize culinare il ocupa ruladele, preparate in straturi, cu ingredient de baza carne macra, plus te miri ce combinatii.

Din retetarul familiei mele ! Ruladele familiei mele sunt preparate care pot inlocui oricand mezelurile cumparate din market. In ultima vreme au aparut pe piata, firme care respecta vechile retete de mezeluri (recunoastem gustul mezelurilor aflate in galantare anterior anilor ’80). Mai exista o urma de indoiala legata de condimentele folosite si de unele gaselnite actuale, ale producatorilor, ca aceste mezeluri sa arate atat de bine.

Ruladele au un avantaj ce nu poate fi neglijat – se pot servi calde sau reci, picurate cu putin sos, din cel in care s-au pregatit, alaturi cu o garnitura din legume, ca felul doi. Pot fi servite ca sandvis – felii reci, subtiri, ca orice mezel (intre doua felii subtiri de paine neagra, proaspata sau prajita) asociat, dupa preferinte cu alte ingrediente (foi de salata verde, mustar, feliute de muraturi taranesti, bastonase/ rondele din legume proaspete – ardei gras, ardei capia, morcov sau salata de varza alba si/ sau varza rosie, etc.).

Rulada preferata in familia mea este cea cu ingredient principal – piept de pasare.

In rulade folosim cel mai des, piept de curcan bine condimentat – rulada din piept de curcan cu paste, ciuperci si masline; rulada din piept de curcan umplut cu cascaval, invelit in prosciuto; rulada din piept de curcan umplut cu ciuperci si mozarella, piept de curcan umplut cu ciuperci, carnati si cascaval, la cuptor; rulada din piept de curcan cu spanac, rulada din piept de curcan umplut cu muschiulet de porc.

Nu ocolim ruladele cu imbracaminte din piept de pui – rulada din piept de pui umplut cu ciuperci si cascaval afumat, rulada din piept de pui perpelita la cuptor.

Pregatim rulade cu imbracaminte din piept de gaina – rulada din piept de gaina cu piept de porc si cascaval afumat.

De ce sa pregatim rulade ? Combinatiile din rulade – carnuri proaspete, porcarele, legume, ciuperci, chiar fructe de mare, etc. si de multe ori, modul de preparare (la cuptor, pe gratar, in tigaie) confera un ansamblu de gusturi si miroazne tainice. Aspectul preparatului final bucura ochii si starneste pofta de a fi servit. Diversitatea garniturilor, atunci cand sunt servite ca felul 2, fac din rulade, preparate unice in felul lor.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 15
Rulada din piept de curcan invelit in prosciutto, umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati.

Ingrediente de trebuinta in reteta: piept de curcan, muschiulet de porc, carnati afumati din carne de porc/ vita/ oaie, prosciutto cruda/ afumata, untura de porc mangalita, condimente (piper boabe, cimbru, rozmarin), sare grunjoasa.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 1
Ingrediente de trebuinta in reteta.

Pregatire piept de curcan care ulterior se ruleaza.

Pieptul de curcan se taie din aproape in aproape pentru a se forma o foaie. Se foloseste un cutit bine ascutit.

rulada din piept de curcan cu spanac 3
Piept de curcan astfel taiat pentru a capata forma de foaie.

Secretul gospodinei ! Este necesara o anume indemanare la folosirea cutitului pentru a nu franjura carnea. Nimeni nu s-a nascut invatat. Prin insistenta si repetare, indemanarea se capata.

Foaia din piept de curcan se acopera cu o folie din plastic alimentar si se bate cu ciocanul de carne pentru omogenizarea grosimii carnii si usurarea rularii ulterioare. Nu ne dorim sa distrugem fibra carnii, motiv pentru care, carnea se bate cu mila.

rulada din piept de curcan cu spanac 4
Foaia din piept de curcan se bate cu ciocanul de carne pentru omogenizarea grosimii.

Ingrediente

  • piept de curcan, de 1,5-1,8 Kg/ bucata intreaga,

  • muschiulet de porc de 0,6-0,8 Kg/ bucata intreaga,

  • carnati afumati de porc/ oaie/ vita,

  • prosciutto cruda/ afumata,

  • untura de porc mangalita,

  • cimbru uscat,

  • rozmarin uscat.

Rumenire muschiulet de porc, parte a umpluturii ruladei.

Muschiuletul de porc se despica in 3-4 fasii, fara a se desprinde in totalitate. Ne dorim sa rumenim carnea de porc cat mai bine, inainte de a o folosi in rulada. Se foloseste un cutit bine ascutit.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 4
Muschiulet de porc despicat.

Muschiuletul de porc se rumeneste intr-o tigaie cu margini inalte, la foc mare. Ne dorim ca mustul carnii sa ramana in interiorul bucatii de carne, motiv pentru care se face o prajire superficiala/ rumenire rapida a carnii. In tigaie se pune putina untura de porc mangalita.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 5
Muschiuletul de porc se rumeneste in untura de porc, intr-o tigaie cu margini inalte.

Pentru intoarcerea muschiuletului de porc pe toate partile in vederea rumenirii se foloseste un cleste de bucatarie.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 6
Muschiuletul de porc se rumeneste in untura de porc, intr-o tigaie cu margini inalte.

LISTA CU ORDINEA OPERATIILOR CARE SE DESFASOARA IN BUCATARIE.

  • Pregatire piept de curcan care ulterior se ruleaza.
  • Rumenire muschiulet de porc, parte a umpluturii ruladei.
  • Prajire carnati afumati, parte a umpluturii ruladei.
  • Pregatire rulada in vederea coacerii.
  • Coacerea ruladei.
  • Montarea si servirea preparatului.

Prajire carnati afumati, parte a umpluturii ruladei.

Carnatii afumati se prajesc la foc iute intr-o tigaie cu margini inalte. Nu ne dorim carnati arsi, nici complet prajiti.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 8
Carnati afumati de porc care se prajesc in untura de porc mangalita.

Carnatii se intorc pe toate partile pentru rumenire omogena folosind un cleste de bucatarie.

Pregatire rulada in vederea coacerii.

O tava de copt se tapeteaza cu fasii de prosciuto cruda/ afumata.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 2
Tava de copt tapetata cu fasii de prosciuto cruda.

Pe fasiile de prosciutto se intinde pieptul de curcan. Pieptul de curcan se asezoneaza cu sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat, cimbru uscat, rozmarin uscat, maruntit fin.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 3
Pieptul de curcan intins pe fasiile de prosciutto se asezoneaza cu sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat, cimbru uscat, rozmarin uscat, maruntit fin.

Pe pieptul de curcan se intinde muschiuletul de porc care se asezoneaza cu sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat, cimbru uscat, rozmarin uscat, maruntit fin.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 7
Muschiuletul de porc se aseaza pe pieptul de curcan si se asezoneaza cu sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat, cimbru uscat, rozmarin uscat, maruntit fin.

In muschiuletul de porc se pun carnatii afumati usor rumeniti.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 9
Carnatii de porc usor prajiti se pun in muschiuletul de porc.

Indemanare nene, nu joaca de copii. Ingredientele astfel asezate se ruleaza cat mai strans posibil, astfel incat, la exterior sa se petreaca fasiile de prosciutto, unele peste altele, la capete. Mai usor se poate rula totul asezand initial, straturile, pe o foaie din hartie de copt. Rularea incepe de la capatul liber al hartiei de copt si se inainteaza din aproape in aproape, prin rulare treptata.

Hartia de copt se inchide la capete si rulada invelita in hartie de copt se reaseaza in tava de copt, in vederea coacerii.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 10
Preparatul nostru este gata rulat si asezat in tava de copt.

Coacerea ruladei.

Tava de copt se introduce in cuptorul electric al aragazului, gata incalzit, la program cu incalzire sus-jos, cu ventilator, pe prima treapta a cuptorului, initial la 250 de grade C pentru 15 minute, apoi se reduce temperatura la 180 de grade C pentru 40-50 de minute (in functie de marimea ruladei).

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 11
Tava de copt cu rulada s-a introdus in cuptorul elecric al aragazului.

Periodic, se verifica coacerea ruladei prin infigerea unui bat pentru frigurui in rulada. La finalul coacerii, nu mai iese suc din carnuri in urma inciziei.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 12
Rulada din pipet de curcan invelit in prosciutto, umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati – gata coapta.

Montarea si servirea preparatului.

Rulada gata coapta se lasa sa se odihneasca 10-15 minute inainte de a fi feliata.

Pentru feliere se foloseste un cutit bine ascutit, cu lama subtire. La nevoie, poate fi folosit pentru feliere, cutitul de paine.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 13
Rulada din pipet de curcan invelit in prosciutto, umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati feliata.

Preparatul poate fi servit cald, pe farfurii preincalzite, cu garnitura de varza murata calita.

rulada din piept de curcan invelit in prosciuto umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati 14
Rulada din pipet de curcan invelit in prosciutto, umplut cu muschiulet de porc dichisit cu carnati afumati servita cu garnitura din varza murata calita si muraturi conservate in otet.

La acest preparat se poate servi mujdei de usturoi verde cu iaurt, muraturi conservate in otet si mamaliga calda.

De la un asa festin, nu poate lipsi un pahar cu vinul casei rosu din struguri.

Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Criticii preparatelor grele pentru organism vor sari in sus – ce atata carnarie, prea multa grasime si acreala. Pofticiosii isi vor vedea de treaba, adica vor savura acest preparat asa cum se cuvine. De altfel, nu in fiecare zi servesti asa ceva. Prepararea ruladei necesita timp (3-4 ore) si nu in ultimul rand, o minima indemanare in manuirea cutitului, tehnica prajelii si rularea ingredientelor. Totul se invata, numai sa fii dispus sa insisti, sa te perfectionezi mereu, sa nu renunti niciodata. Mai este ceva – sa-ti cumperi sculele necesare in bucatarie, nu multe, dar de calitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *