De cele mai multe ori, micul dejun reprezinta punerea la cale a stomacului oricaruia dintre noi, dupa cerintele muncii noastre legat de efortul fizic/ efortul intelectual, pentru lucrul cu un echipament tehnic mai mult sau mai putin sofisticat, pentru orele de serviciu la birou, care vor urma, pentru munca prelungita la camp, pentru un drum lung cu trenul, plecand de la ideea greu de contestat ca o minte sanatoasa se poate regasi numai intr-un corp sanatos.
Amintiri, amintiri …. ! Cand inca lucram, au existat perioade destul de lungi de timp, cand programul de lucru nu era tocmai fix, adica mai precis, ora de terminare a programului nu era fixa, de multe ori neexistand nicio limita orara, in schimb scularea era la ora fixa, dis de dimineata. Alte perioade de timp au fost cu delegatii lungi si dese care ma obligau sa plec de acasa inainte de a se lumina de ziua. Nu plecam niciodata de acasa fara a servi un mic dejun consistent, indiferent de ora de trezire. Si nu am procedat gresit, stomacul se mentine sanatos. La serviciu fiind, pranzul era greu de servit la o ora cat de cat aceeasi, de cele mai multe ori fiind servit la iuteala, din pachetelul de acasa, rareori reusind sa ajung la cantina firmei. Ramanea cina care o serveam la ore diferite, dupa cum ajungeam acasa de la serviciu, de multe ori spre miezul noptii. Nu cred sa fi scris vreo noutate pentru lucratorii de azi in ceea ce priveste cele 3 mese care se presupune a fi sanatos sa le servim zilnic.
Micul dejun, o masa servita asa cum se cuvine ! Unele dintre preparatele mele pot fi servite si ca aperitiv la mesele mai copioase de la pranz sau la mesele festive/ aniversare. Altele dintre preparate pot fi servite si seara, la repezeala, daca ti se face foame. Cand esti tanar, cu greu poti trece peste foamea ce apare din senin, chiar inainte de culcare si nu are rost sa visezi urat. In retetele mele, chiar daca unele sunt destul de laborioase, cu multe operatiuni, fara a necesita insa per total, un timp indelungat, acord o mare atentie micului dejun, plecand de la ideea exprimata mai sus – minte sanatoasa in corp sanatos. Ingredientele folosite sunt diferite, pentru preparate calde – ciuperci umplute cu legume, la cuptor sau ciuperci cu ou si cascaval la cuptor, pentru preparate reci – ardei capia copti, pane‘ sau tartine rapide cu peste, pentru preparate care pot fi pregatite din timp si servite la nevoie – racituri de porc sau ciolan si urechi de porc, afumate, fierte in zeama de varza, pentru preparate pregatite la iuteala – gratineuri la cuptor sau paine prajita cu carnati picanti si oua de prepelita. Bine venite sunt pateurile, cu branza/ carne/ ciuperci care pot fi pregatite din timp si tin mai multe zile, dar care pot fi luate si in pachetel la serviciu.
Omletele noastre cele de toate zilele ! Omletele sunt bine venite atat la micul dejun, cat si la un pranz ceva mai frugal. Nici seara, la cina, omletele nu sunt de evitat. Am in retetar, o intreaga varietate de omlete – cu porcarele, cu creier si ciuperci, cu ficat de gasca, cu carnati si ciuperci sau omleta nemteasca. Marele avantaj al omletelor este ca se pregatesc rapid, iar dimineata, in fuga dupa autobuz/ tramvai, conteaza.

Ingrediente de trebuinta in reteta: oua proaspete, mozarella, unt proaspat, cascaval afumat/ telemea de capra, sunca presata/ sunca de Praga, ciuperci, creier de porc/ maduvioare de vita, ceapa si usturoi verde, verdeata (marar, patrunjel, busuioc), sare grunjoasa, piper boabe, rosii, castraveti, ridichi de luna.
[ingredients title=”Ingrediente”]
- oua de gaina,
- mozarella,
- unt proaspat,
- cascaval afumat/ telemea de capra,
- sunca presata/ sunca de Praga/ piept de porc, fiert,
- ciuperci proaspete,
- creier de porc/ maduvioare de vita.
[/ingredients]
Creierul de porc se fierbe in apa cu sare si se curata de pielite.

Vasele de copt, termorezistente, se ung cu unt proaspat, nesarat.

In vasele de copt se aseaza in straturi: felii de mozarella, felii de sunca presata/ sunca de Praga, bucati de creier fiert.

Urmatoarele straturi sunt din felii de ciuperci si ceapa verde tocata marunt.
Nu este nicio greseala ! Pentru un gust deosebit, se poate adauga o data cu ceapa verde si putin marar si patrunjel verde, tocate foarte marunt.

Deasupra ingredientelor se pune un strat gros de cascaval afumat (atentie, poate fi sarat) dat pe razatoarea mare si se sparge un ou proapspat, deasupra.

[directions title=”Reteta pas cu pas”]
- Pregatire vase de copt, termorezistente, pentru coacere, prin ungere cu unt proaspat.
- Asezare felii subtiri de mozarella pe fundul vasului de copt.
- Asezare straturi de sunca presata/ sunca de Praga pe feliile de mozarella, apoi bucati de creier de porc, fiert.
- Adaugare straturi de ciuperci proaspete, feliate si ceapa verde tocata marunt.
- Adaugare un strat gros de cascaval afumat, dat pe razatoarea mare.
- Deasupra ingredientelor se sparge un ou care se asezoneaza cu sare grunjoasa si piper boabe, proaspat macinat.
- Introducere vase de copt in cuptorul incins al aragazului, la foc potrivit, pentru coacerea oului si topirea branzeturilor.
- Feliere legume – rosii, ridichi de luna, castraveti.
- Montarea preparatului pe o farfurie intinsa.
- Servirea preparatui cald, cu paine calda.
[/directions]
Oul se asezoneaza cu sare grunjoasa si piper boabe proaspat macinat.
Oarece secret culinar ! Cu cat oul este mai mare cu atat ospatul este mai consistent si mesenii mai fericiti. Merita sa pregatesti acest preparat cu ou de gasca, ou de curca sau ou de rata.

Vasele de copt se introduc in cuptorul incins al aragazului, la foc potrivit.
Se feliaza legumele: ridichi de luna, castraveti, rosii.

Se urmareste, prin geamul de la cuptorul aragazului, topirea cascavalului afumat si coacerea oualor.

Preparatul se scoate intreg din vasele de copt folosind o paleta de bucatarie. Pe o farfurie intinsa se monteaza preparatul scos din vasul de copt si legumele feliate.

Pe preparatul cald se poate presara putina verdeata tocata marunt si cascaval afumat, dat pe razatoarea mare. Gurmetii profesionisti nu vor refuza cu siguranta, o frunza de busuioc verde, de decor.

Gurmanzii fideli nu vor rezista ispitei de a sparge galbenusul oului care sa se reverse pe restul preparatului.

Acest preparat se serveste cald, cu paine calda pregatita in casa. Cine va putea sa reziste, sa nu moaie cu paine calda in galbenusul de ou ?
Daca preparatul se serveste la masa de seara sau la masa de pranz, o bere rece nu este de refuzat.
Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Orice incercare de a gati ceva in propria bucatarie este un pas inainte spre evitarea semipreparatelor cumparate din market. Cumparand semipreparate nu poti fi sigur ce ingrediente s-au folosit, cat de proaspete au fost, de unde provin si cum au fost depozitate/ transportate de la sursa. Inclin sa cred ca acest preparat poate fi pregatit rapid si de catre cel mai neindemanatic dintre toti cei carora le este foame. Gustul si savoarea preparatului sunt garantate.