Ardei umpluti cu carne de peste

In post, sunt zile mentionate in calendarul ortox cand se permite consumul de peste. Este motivul pentru care scriu astazi o reteta cu peste.

Pe acest blog, pe prima pagina, se regaseste o categorie de preparate – mancaruri de post, destul de bogata in retete. Multe dintre aceste retete prezinta, in principal, o varianta pentru un preparat de dulce. Destul de simplu, renuntand la cateva ingrediente (nominalizate fiind), reteta devine un preparat de post. Preparatul de post rezultat poate fi in atentia credinciosilor care doresc sa posteasca.

Din retetarul familiei mele ! Pestele proaspat este un ingredient principal folosit in multe din retetele agreate de pofticiosii din familia mea. In urma cu 2 saptamani, am scris o reteta – ce poti sa faci cu un crap de 10,7 Kg ? In acea reteta mentionam burta pestelui ca principal ingredient – tocatura/ umplutura, pentru diferite alte preparate, precum ardei gras, dovlecei, foi de varza, tuburi de praz, aluat pentru placinta, aluat pentru tarte, chiftelute, perisoare.

Foarte rar, de regula, doar cand nu gasesc peste proaspat, cumpar macrou congelat sau file’ de cod. In retetele mele mai folosesc – peste afumat, peste sarat (scrumbie de Dunare/ scrumbie de mare) sau ton din conserva.

ardei umpluti cu carne de peste 9

Ardei umpluti cu carne de peste.

Ingrediente de trebuinta in reteta: burta de peste/ file’ de peste, orez special pentru sarmale, ardei gras, ardei capia, ceapa uscata, leurda, marar si patrunjel verde, suc de rosii, amestec de rosii si ardei, sare grunjoasa, piper boabe, ulei de masline extravirgin.

Prezentare ingrediente folosite in reteta.

O parte din burta de la crapul cel mare am folosit-o in aceasta reteta pentru umplutura din peste a ardeiului gras. Din burta de peste ramasa, am pus un pachetel la congelator, urmamd a pregati ulterior, un alt preparat.

ardei umpluti cu carne de peste

Burta de crap (fara oase) pregatita pentru a se toca marunt.

Alternativa culinara ! In loc de burta de peste proaspat, in aceasta reteta se poate folosi file’ de peste mare, proaspat – crap, stiuca, salau, somn, somon sau cod (file’ sau trunchi) inghetat.

Atentie ! Chiar daca se cumpara file’/ trunchi de peste, proaspat sau inghetat, dupa dezghetarea pestelui, trebuie scoase oasele ramase, cu mare grija, folosind o penseta de bucatarie.

In reteta am folosit suc de rosii si amestec de rosii si ardei capia, pregatite de cu toamna. Se poate folosi si pasta de rosii, daca se doreste un sos mai consistent pentru ardeii umpluti.

ardei umpluti cu carne de peste 1

Ingrediente de trebuinta in reteta.

Sac ! Pentru aceasta reteta, oul de gaina este doar de decor. Nu il folosim in reteta noastra de post.

Ingrediente

  • burta de peste/ file’ de peste,

  • orez special pentru sarmale,

  • ardei gras,

  • leurda,

  • suc de rosii,

  • amestec de rosii si ardei capia.

  • marar si patrunjel verde.

Pregatire tocatura/ umplutura pentru ardei gras.

Burta de peste se toaca marunt la cutit si/ sau se da prin masina de tocat carne.

Se scot cotoarele si semintele la tecile de ardei gras.

Ceapa si ardeiul capia se toaca rondele subtiri.

Orezul special pentru sarmale se spala in sita, sub mai multe jeturi de apa rece.

Leurda, mararul si patrunjelul se toaca marunt.

Burta de peste tocata marunt la cutit si/ sau data prin masina de tocat carne se amesteca cu celelalte ingrediente.

ardei umpluti cu carne de peste 2

Carne de peste tocata marunt, orez si verdeata tocata care urmeaza a se condimenta si amesteca.

In amestecul de carne de peste, verdeata si orez se adauga sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat, boia afumata de ardei, pasta de rosii si ardei.

Se amesteca bine pentru a se forma o pasta consistenta.

ardei umpluti cu carne de peste 3

Umplutura pentru ardei gras, din carne de peste, verdeata, orez, pasta de rosii si ardei este gata pregatita.

LISTA OPERATIILOR CULINARE CARE SE DESFASOARA IN BUCATARIE.

  • Prezentare ingrediente folosite in reteta.
  • Pregatire tocatura/ umplutura pentru ardei gras.
  • Umplere teci de ardei gras si coacerea preparatului in cuptorul aragazului.
  • Montarea si servirea preparatului.

Umplere teci de ardei gras si coacerea preparatului in cuptorul aragazului.

Tecile de ardei gras se umplu cu tocatura din carne de peste amestecata cu verdeata, orez, pasta de rosii, oua de gaina.

La gura ardeilor se pun fasii de ardei capia. Nu este gresit daca se pun si cateva rondele de rosii proaspete.

Fineturi culinare ! Pentru a da fatuiala preparatului final, gura ardeilor se poate acoperi cu capacul de la ardei (daca am fost prevazatori/ am dorit) atunci cand i-am capacit.

ardei umpluti cu carne de peste 4

Teci de ardei gras umplute cu tocatura gata pregatita.

Intr-o cratita cu margini mai inalte, se calesc rondelele de ceapa si fasiile de ardei capia in ulei de masline extravirgin.

Tecile de ardei gras, gata umplute, se prajesc usor, in uleiul cu rondele de ceapa, fasii de leurda si fasii de ardei capia.

Tecile de ardei umplute si usor prajite se aseaza in cratita de copt, una langa alta, cat mai strans. Deasupra se adauga sos de rosii si amestec de rosii si ardei cat sa acopere ardeii.

Secretul gospodinei ! Pentru a nu se prinde ardeii umpluti de fundul cratitei, in timpul coacerii in cuptorul aragazului, in cratita, se adauga si putina apa calduta.

ardei umpluti cu carne de peste 5

Cratita cu ardei umpluti cu carne de peste si celelalte ingrediente este pregatita pentru coacerea preparatului.

Cratita cu ardei umpluti cu peste se pune pe focul aragazului pentru a se porni incalzirea preparatului.

ardei umpluti cu carne de peste 6 Copy

Cratita de copt cu ardei umpluti cu peste si celelalte ingrediente este aseazata pe flacara mare a aragazului, pentru a se porni fierberea lichidului din cratita.

Cand incepe fierberea, cratita de copt se introduce in cuptorul electric al aragazului, pe treapta a 3-a. Se fixeaza programul de incalzire de jos, la temperatura de 150 de grade C.

ardei umpluti cu carne de peste 7

Cratita cu ardei umpluti cu carne de peste este in cuptorul aragazului electric si preparatul se coace.

Secret bine pastrat ! Se urmareste coacerea preparatului prin geamul cuptorului aragazului. Nu ne dorim, sa ardem ardeii, doar sa le rumenim pielita. Pentru carnea de peste, ca sa fie patrunsa, nu trebuie o perioada lunga de timp. Este suficient un timp de 20-25 de minute de cand am introdus cratita in cuptorul aragzului, cu lichidul fierband. Fierberea preparatului in cuptor trebuie sa fie constanta si lenta (la nevoie, se scade temperatura in cuptorul electric al aragazului).

ardei umpluti cu carne de peste 7 1

Ardeii umpluti cu carne din peste sunt gata copti.

Indiciul de coacere al preparatului nostru poate fi coacerea pielitei ardeilor. Minunatul sos in care s-au copt ardeii are o culoare rosie si este destul de consistent.

Montarea si servirea preparatului.

Ardeii umpluti cu carne din peste se servesc pe farfurii intinse, calzi sau reci, inconjurati de sosul delicios. Se presara verdeata (marar si patrunjel) tocata marunt.

ardei umpluti cu carne de peste 8

Ardei umpluti cu carne de peste – preparatul nostru este gata servit.

Preparatul se serveste cu paine calda, pregatita cu ulei de masline, nu cu lapte. Pofticiosii familiei vor fi incantati sa moaie painea aburinda in deliciosul sos.

Din punctul meu de vedere, nu este nicio greseala, daca se serveste si o salata de sezon – leurda, ridichi de luna, marar si patrunjel verde, ulei de masline extravirgin, zeama de lamaie, sare grunjoasa.

salata de leurda Copy 2

Salata de leurda cu ridichi de luna.

Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Postul nu este permanent ! Preparatul se poate servi, in zilele cand nu este post, cu o lingura de smantana grasa, deasupra, spre multumirea adoratorilor de mancare ai familiei. Mixtura – sos de la ardeii umpluti cu peste, carne de peste, paine calda, smantana grasa este de neegalat in viziunea poftciosilor declarati.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*