gulii umplute cu carne din copan de pui coapta 13

Gulii umplute cu carne din copan de pui copt

Guliile fac parte din grupa acelor legume, care dupa parerea mea, sunt neglijate pe nedrept de catre gospodine. Oare de ce ? Nu poate fi decat o singura explicatie – lipsa unor retete dupa care sa te inspiri, tu, ca gospodina. Preparatul servit la masa, in special ceva nou, trebuie sa convinga gurmetii din zona imediat apropiata bucatariei familiei, altfel vei avea parte de strambaturi din nas sau de tot felul de scuze.

In loc de indemn pentru pofticiosii de pretutindeni ! Negatind in familie gulii, pofticiosii, indiferent de preferintele lor culinare, nici nu stiu ce pierd. Preparatele avand la baza acest ingredient deosebit, spectaculos in sine si bine gatit imprastie arome de nedescris prin preajma cratitei si/ sau a cuptorului si nu in ultimul rand indeamna la reflectii culinare.

Trebuie sa recunosc ca am descoperit aceasta leguma destul de tarziu si am inceput sa o adaug timid, la inceput, doar in salata de cruditati unde gulia poate fi reprezentata cu cinste.

Oarece secret culinar ! Ca la orice leguma, apa continuta este in proportie destul de ridicata, motiv pentru care, in salate, gulia ca si varza noua, data pe razatoarea mare se asezoneaza, mai intai, separat, cu sare grunjoasa, se lasa cateva minute sa scoata apa si apoi se stoarce progresiv, in pumni, formandu-se guguloaie care apoi se adauga in salata impreuna cu alte radacinoase preferate – morcov, telina, patrunjel, ridichi negre sau ridichii de luna.

Ulterior, am adaugat tot timid, la inceput, cateva felii date pe razatoarea mare in ciorba de legume, de vara sau in supa crema de legume cu crutoane si cascaval afumat sau in supa crema de legume cu ciuperci. Nu de putine ori, am adaugat gulie impreuna cu alte radacinoase, date pe razatoarea mare, care se calesc in amestec de unt proaspat si ulei de masline sau in untura de pasare, in multe din ciorbele sau supele cu carne pregatite in familie.

Legumele sunt mai mereu in atentia familiei mele ! In familie pregatim legume umplute cu legume – vinete umplute cu legume, la cuptor; vinete si dovlecei zimtate(i) cu legume, la cuptor; legume umplute cu carne si legume date pe razatoarea mica – ardei umpluti cu legume si ce mai ai prin frigider, dovlecei Patison umpluti cu carne de pui si legume, legume umplute cu carne tocata de vitel, praz umplut cu carne tocata, legume umplute cu carne si ciuperci – legume umplute cu carne si ghebe, dar si legume umplute doar cu orez sau legume umplute cu orez si ciuperci.

Gulie umpluta cu carne din copan de pui copt.

Ingrediente de trebuinta in reteta: gulii mari, ardei gras, suc de rosii, orez pentru sarmale, oua de gaina, copan de pui copt, ceapa uscata, usturoi, ulei de rapita, smantana grasa, patrunjel verde, sare grunjoasa, piper boabe.

Ingrediente de trebuinta pentru gulie umpluta cu carne din copan de pui copt.

Nu stii cand ti se face pofta si timpul nu iti permite sa pregatesti ! Daca pregatesti cantitati mai mari de legume umplute, nu te impiedica nimeni sa pui in cutii din plastic alimentar, la congelator, ceea ce nu se consuma la o masa. Copanul de pui a fost destul de mare si daca tot am pregatit gulii umplute, am folosit si ardei gras proaspat pentru umplut alaturi de gulii.

In reteta, pentru sos am folosit rosii intregi si ardei taiati, legume congelate, pregatite de cu toamna in pungi din plastic, la congelator.

Ingrediente de trebuinta pentru gulie umpluta cu carne din copan de pui copt.

In ziua precedenta am pregatit pulpe de pui cu cartofi la cuptor. Copanul ramas l-am folosit in aceasta reteta.

[ingredients title=”Ingredients”]

  • copan de pui copt,
  • gulii mari,
  • orez pentru sarmale,
  • ardei gras,
  • rosii,
  • smantana grasa,
  • oua de gaina.

[/ingredients]

De ce sa folosim orez pentru sarmale ? Orezul pentru sarmale, in afara de faptul deloc de neglijat ca este preferatul meu la gatit, se leaga bine cu legumele calite si amestecul de umplutura nu curge in timpul coacerii, din „leguma mama” care se umple, folosita in reteta.

Orezul se pune la fiert in apa cu sare grunjoasa, o cana de orez la 2 cani de apa, dupa cum zic sefii bucatari. Cum in aceasta reteta ne trebuie doar 2-3 linguri de orez fiert, punem pentru fiert orezul (eu nu il spal, imi place gustul cu amidon al orezului fiert) si il acoperim cu apa rece, 1 deget. Se adauga un praf de sare grunjoasa.

Cratita cu orez pus la fiert.

Guliile se curata de coaja cu un cutit bine ascutit si se capacesc, folosind o lingura. Miezul scos din gulie se va cali impreuna cu celelalte ingrediente pentru umplutura.

Gulii curatate de coaja si capacite, cu miezul scos.

Ceapa se taie rondele. Usturoiul se feliaza subtire. Legumele (ardei si rosii) inghetate se adauga impreuna cu miezul de la gulii peste ceapa si usturoiul care se calesc in ulei de rapita. Se amesteca folosind o lingura din lemn.

Pregatire sos de rosii in care sa fiarba legumele.

Pentru a se forma sosul de rosii in care se vor pune legumele umplute sa se coaca trebuie adaugate rosii mai multe sau se adauga si suc de rosii sau pasta de rosii si ardei capia.

[directions title=”Directions”]

  1. Se fierbe orezul (din cel special pentru sarmale) nespalat de amidon, in apa rece cu sare grunjoasa.
  2. Se curata guliile de coaja, se capacesc si se scoate miezul din legume, folosind o lingura.
  3. Pregatire umplutura pentru legume din carnea scoasa de pe copanul de pui copt (tocata marunt, la cutit), oua de gaina, verdeata tocata marunt, orez fiert, ceapa uscata tocata marunt. Asezonare umplutura cu sare grunjoasa si piper boabe proaspat macinat.
  4. Umplere gulii cu carnea pregatita deja.
  5. Calire ceapa, usturoi si miez de gulie in ulei de rapita. Se pregateste sosul in care vor fierbe legumele umplute, prin adaugare rosii si ardei gras, sos de rosii/ pasta de rosii si ardei.
  6. In cratita se adauga legumele umplute. Se acopera cu sos de rosii. Legumele se coc in cuptorul incins al aragazului, la foc potrivit.
  7. Gulia umpluta se serveste presarata cu verdeata tocata marunt si cu smantana grasa.

[/directions]

Carnea se scoate de pe copan si se taie marunt folosind un cutit bine ascutit. Carnea se amesteca cu oua de gaina, orez fiert, verdeata tocata marunt, putina ceapa uscata tocata marunt.

Ingrediente pentru umplutura de la gulii.

Amestecul se asezoneaza cu sare grunjoasa si piper boabe proaspat macinat.

Umplutura pentru gulii, gata pregatita.

Guliile curatate, capacite si cu miezul scos se umplu cu amestecul pe baza de carne pregatit anterior.

Gulii si ardei gras cu umplutura de carne pregatite pentru a fi puse in sosul de rosii.

Este nevoie de o cantitate mai mare de sos de rosii care sa acopere legumele umplute, pregatite pentru coacere.

In cratita s-a adaugat miezul de la gulii si se formeaza sosul de rosii.

Cand in cratita s-a format sosul de rosii, se adauga legumele umplute. In cratita si peste legumele umplute se pune suc de rosii/ pasta de rosii.

Legume umplute puse in sos de rosii, pregatite pentru coacere in cuptorul aragazului.

Daca se foloseste pasta de rosii si ardei care este mai groasa va trebuie adaugata putina apa pentru a nu se prinde legumele de fundul cratitei in timpul coacerii.

Cratita se tine pe ochiul mare al aragazului pana porneste fierberea sosului, apoi cratita se introduce in cuptorul incins al aragazului, la foc potrivit. Se urmareste coacerea prin geamul de la cuptorul aragazului pentru a nu seca sosul de rosii. La nevoie, sosul gros se dilueaza cu putina apa calda.

Legume umplute gata pregatite.

Pe legumele umplute, gata fierte, se adauga patrunjel verde tocat marunt.

Preparatul se serveste pe farfurii intinse, cu smantana grasa.

Gulii umplute cu carne din copan de pui copt.

Rezista cineva unei asa ispite culinare ? Pentru muiat in minunatul sos de rosii, gurmetii nu vor ezita sa foloseasca un codru de paine proaspata, chiar calda, pregatita in casa.

Paine de casa, proaspata.

La un asa preparat merge de minune un pahar cu vinul casei din smochine (din mana 1 care este plin de arome, usor dulceag, dar aspru si deosebit de tare) in care se pun 2-3 cuburi de gheata.

Vinul casei din smochine.

Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Nu ocoliti guliile. Bine pregatite, guliile pot deveni preferatele voastre in special in salate de radacinoase, dar si in supe sau in supe crema.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *