pene cu sos de ardei copt si rosii (12)

Pene cu sos de ardei copti si suc de rosii

Incerc sa scriu retete noi sau macar retete mai vechi la care sa vin cu idei noi si/ sau abordare noua in ceea ce priveste sculele de bucatarie folosite si timpul de gatire sau ordinea de abordare si prezentare a etapelor de gatit. In niciun caz, nu imi doresc, sa fie afectata savoarea preparatului.

Chiar daca sursele mele de informatii culinare, mostenite de la parinti, par a fi multiple, la un moment dat tot se pot epuiza. In timp, am folosit multe idei proprii pentru abordarea unor retete vazute in emisiuni de profil la TV. Respectivele retete mi-au atras atentia, nu neaparat prin aspectul final, ci prin dorinta (si de ce nu, ambitia) de a obtine si eu un preparat asemanator, cu aceleasi ingrediente, dar cu stil de gatit propriu si cateva idei personale.

Amintiri, amintiri …. ! In timpul facultatii, prin anii ‘960, asistam uneori la modul cum gatea un unchi, sef bucatar recunoscut ca atare de catre confratii din domeniu, cu experienta de multi ani ca sef de restaurante cu staif din capitala. La el acasa, cand gatea, nu aborda retete simandicoase (le pastra doar pentru restaurant), doar din cele cat mai simple, de regula la tigaie. Imi arata tratatele/ cartile lui de bucatar si imi povestea despre fiecare cate ceva – cum le primise (cele mai multe) de la maestrii lui cu care invatase. Cateva dintre carti avusese norocul sa le cumpare din anticariat, atunci cand le-a gasit.

Din pacate, in acele vremuri nu ma prinsese hoby-ul gatitului si nu am facut demersurile necesare pentru a mosteni acele carti de bucate, vechi, macar cateva. Au ajuns in mare parte la un prieten al unchiului, inca din tinerete, drept amintire, acesta nefiind de meserie bucatar sau cofetar. Cateva carti au ramas mostenitorilor directi care nu le-au acordat atentia necesara. Cu toate ca am incercat ulterior, la cca. 20 ani dupa decesul unchiului, sa recuperez ce se mai putea din acele carti, nu am reusit. Legatura cu prietenul unchiului s-a intrerupt la un moment dat, iar mostenitorii directi nu le mai aveau sau cel putin asa au sustinut.

Din retetarul familiei mele ! In retetarul familiei mele, retetele cu paste fainoase ocupa un loc important. Multe din aceste preparate le fac in prezent pentru nepotelul meu care este mare amator de paste fainoase cu sos sau cu branzeturi.

Pregatim tot felul de paste fainoase cu ingredient principal branzeturi – pene cu branza, smantana si cascaval, la cuptor; paste canelloni umplute cu branza, paste fusilloni giganti cu branza si stafide.

Pastele fainoase cu sos sunt agreate in familie – paste fainoase cu ansoa si sos de rosii, paste canelloni umplute cu ciuperci, in sos de rosii; paste canelloni umplute cu peste, in sos de rosii; paste panzerotti umplute cu crab si creveti in sos de praz, ciuperci si smantana; tortelloni cu gorgonzola in sos de lamaie si busuioc, paste fainoase in sos de rosii cu vinete si leurda.

Nu ocolim pastele fainoase pregatite cu carne – paste cannelloni umplute cu carne tocata de curcan, macaroane cu carne tocata, specialitatea mamei mele; paste conchiglioni giganti cu carne tocata in sos de rosii, spaghete cu carne tocata si vinete cum face sora mea.

Ciupercile le folosim destul de des in retetele cu paste fainoase – paste integrale cu hribi si parmezan, spaghete integrale cu hribi si carnati proaspeti, macaroane cu ciuperci in sos de rosii.

Rasfoind arhiva personala cu poze de la bucatareli, am gasit si poze pentru o reteta de post cu dezlegare la peste.

pene cu sos de ardei copt si rosii (12)

Pene cu sos de ardei copti si suc de rosii.

Ingrediente de trebuinta in reteta: paste fainoase – pene, ardei copti (amestec de ardei gras, ardei capia, gogosari), suc de rosii coapte si ardei copti, ansoa, verdeata (marar, patrunjel, frunze de busuioc), ceapa verde, ceapa uscata, catei de usturoi, lamaie, ulei de masline extravirgin, sare grunjoasa, piper boabe, cimbru uscat, fulgi de ardei iute.

Pregatire ingrediente necesare in reteta.

In aceasta reteta am folosit ardei copti (ardei gras, ardei capia, gogosari) din cei pe care i-am pregatit pentru congelare rapida si pastrare in pungi la congelator si suc de rosii coapte si ardei copti, din cel pregatit deja pentru aceasta iarna.

pene cu sos de ardei copt si rosii (1)

Ingrediente de trebuinta folosite in reteta.

Amestecul de ardei copti (capia, ardei gras si gogosari) se taie fasii mai groase.

Ceapa uscata se taie rondele subtiri.

Cateii de usturoi se taie felii subtiri.

Verdeata (marar, patrunjel, frunze de busuioc) si ceapa verde se toaca marunt.

Pregatire sos din ardei copti si suc de rosii.

Pentru sosul necesar in reteta, am folosit reteta de la tocanita din ardei capia copti.

pene cu sos de ardei copt si rosii (2)

Tocanita din ardei capia copti si suc de rosii.

Ingrediente

  • paste fainoase – pene,

  • amestec de ardei copti (ardei gras, capia, gogosari),

  • verdeata (marar, patrunjel, frunze de busuioc),

  • ulei de masline extravirgin,

  • file’-uri de ansoa conservate in ulei de masline extravirgin.

Pregatire paste fainoase (pene).

Pastele fainoase din pachet se adauga in apa clocotita in care s-a pus un praf de sare grunjoasa.

pene cu branza, smantana si cascaval, la cuptor. JPG (1)

Penele s-au adaugat in apa care fierbe.

Secretul gospodinei ! Nu ne dorim sa obtinem in final un terci de paste fainoase. Cum pastele fierte vor fi trase prin ulei de masline extravirgin, fierberea acestora dureaza cu 1-2 minute mai putin (din momentul inceperii fierberii) decat scrie pe pachet.

Secret bine pastrat ! Pastele fainoase fierte se scurg printr-o sita. Se pastreaza din apa in care au fiert pastele. Se va folosi o parte, dupa nevoie, pentru adaugare in pastele fainoase care se vor cali in continuare, in ulei de masline extravirgin. Adaugand cate un polonic, treptat, din apa calda in care au fiert pastele fainoase, acestea nu se mai aglomereaza in timpul cand pastele se trag in ulei de masline extravirgin.

pene cu sos de ardei copt si rosii (3)

Pene gata fierte.

De avut in vedere ! Daca la fierberea pastelor fainoase nu adaugam sare grunjoasa in apa, apa in care s-au fiert pastele, dupa racire, se poate folosi la udatul florilor din casa. Vom fi surprinsi de bucuria frunzelor (de un verde crud) dupa udarea cu aceasta apa.

LISTA OPERATIILOR CULINARE CARE SE DESFASOARA IN BUCATARIE.

  • Pregatire ingrediente necesare in reteta.
  • Pregatire sos din ardei copti si suc de rosii.
  • Pregatire paste fainoase (pene).
  • Montarea si servirea preparatului.

Intr-o tigaie cu margini inalte, se incinge ulei de masline extravirgin. In ulei se pun catei de usturoi, cativa fulgi de ardei iute si 3-4 file’-uri de ansoa (din cele conservate in ulei de masline extravirgin), tocate marunt.

pene cu sos de ardei copt si rosii (4)

Tigaie cu margini inalte, protejata cu ceramica, in care se incinge ulei de masline extravirgin cu felii de usturoi si file’-uri de ansoa tocate marunt.

In tigaia cu ulei de masline gata incins, se adauga pastele fainoase fierbinti si putina apa in care au fiert pastele.

pene cu sos de ardei copt si rosii (6)

In tigaia cu ulei de masline extravirgin, usturoi si ansoa s-au adaugat pastele fainoase gata fierte.

In tigaie se amesteca cu o lingura din lemn sau cu scula speciala pentru paste fainoase fierte pentru omogenizare. Dupa caz, se mai adauga cate un polonic de apa in care au fiert pastele fainoase.

Ne dorim ca uleiul de masline extravirgin sa invaluie penele fierte, fierbinti si acestea sa preia aroma de ansoa, usturoi si iuteala.

Pe pastele fainoase amestecate se adauga verdeata tocata marunt.

pene cu sos de ardei copt si rosii (7)

Verdeata (marar, patrunjel, frunze de busuioc) se raspandeste pe pastele fainoase fierte si trase in ulei de masline extravirgin.

Preparatul din tigaie se asezoneaza dupa gust, cu sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat, cimbru uscat.

pene cu sos de ardei copt si rosii (8)

Preparatul a fost asezonat cu sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat si cimbru uscat.

Optional ! In tigaie se poate picura zeama de lamaie.

In tigaie se amesteca cu lingura din lemn sau folosind scula speciala pentru paste fainoase.

Daca ne dorim sa servim pastele fainoase cu sosul deja pregatit, acesta se adauga fierbinte peste amestecul de paste fainoase drese cu aroma de ansoa, usturoi si putina iuteala.

Se presara ceapa verde tocata marunt.

pene cu sos de ardei copt si rosii (10)

In tigaie s-a adaugat minunatul sos pregatit anterior din ardei copti (amestec de ardei gras, capia si gogosari) si suc de ardei copt si rosii coapte.

Montarea si servirea preparatului.

Preparatul nostru se poate servi fierbinte, ca atare, fara sos, pe farfurii intinse.

pene cu sos de ardei copt si rosii (9)

Pene fierte aromate cu ansoa, usturoi si ardei iute. S-a picurat zeama de lamaie pe amestec.

Pastele fainoase trase in ulei de masline extravirgin, aromate cu ansoa, usturoi si iutela, se pot servi si cu sos adaugat deasupra.

pene cu sos de ardei copt si rosii (11)

Pene cu sos de ardei copti si suc de rosii – preparatul este gata servit.

La acest preparat merge de minune un pahar cu vinul casei din smochine.

089 Copy

Vinul casei din smochine.

Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Pastele fainoase sunt preparate nelipsite din meniul sportivilor de performanta. Chiar daca noi, cei mai in varsta, nu mai facem cine stie ce sport (doar cate o plimbare, agale), nu putem omite din meniul saptamanal, o portie generoasa de paste fainoase. Incercati aceasta reteta si vreau, sa cred, ca imi veti da dreptate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *