Intotdeauna, pestele a fost, este si va fi, unul dintre ingredientele mele preferate pentru a fi pregatit. Motive ar putea sa fie multe. Pestele se poate gati simplu, rapid si cu ingrediente putine. Oferta de peste de pe piata este bogata (din pacate, putin peste este din productia interna a tarii), chiar daca de cele mai multe ori, pretul este prohibitiv pentru multe gospodine, in special pentru cele care trebuie sa gateasca unei familii numeroase. Pestele bine gatit este sanatos, gustos si satios.
Motive si iar motive … ! Pofticiosii din categoria „Ghita contra”, trec peste pofta ce o poftesc si invoca motive diverse pentru a nu cumpara peste, a nu-l pregati si a nu-l servi la masa. Intrebarea fara raspuns de altfel, pe care o auzi din gura tineretului pofticios care vrea sa cumpere din galantar, adresata vanzatoarei – care peste nu are oase (?!), te face sa zambesti. Tinerele mamici care trebuie sa introduca pestele in meniul micutilor (asa a zis medicul) lor, sunt cele mai insistente, in a afla, care peste nu are oase.
Un alt motiv, de neinteles pentru mine, des invocat de gospodinele tinere, este ca pestele se curata greu. In pescarii, comerciantii au gasit remediu – curata pestele, contracost. Astfel, poti, sa pleci din pescarie cu pestele gata curatat, doar sa-l speli cand ajungi acasa si sa-l pregatesti.
Oare de ce … ?! Gospodinele care se respecta, au grija, sa ceara icrele (in sezon), grasimea, laptii si ficatul de la peste. Icrele (conservate in sare, nu proaspete) se freaca cu ulei, se stropesc cu zeama de lamaie si se decoreaza cu ceapa verde tocata marunt. Grasimea si ficatul de peste (proaspete) se trag in unt si se servesc fierbinti, pe paine prajita – ficatei si grasime de crap cu paine prajita; ficatei, lapti si grasime de stiuca pe paine prajita. Icrele puse la congelator, nesarate, se pot freca, dupa ce se dezgheata sau se pot praji in ulei de masline si servi cu paine prajita. Icrele inghetate se pot pune intr-o ciorba de peste care fierbe si servite cand se imbatoseaza, in preparatul fierbinte, impreuna cu ardei iute si mamaliga calda.
Mie nu imi place pestele si nici nu stiu sa-l gatesc – auzi in unele discutii intre tinere gospodine. Pai, internetul este plin de site-uri cu profil culinar in care gasesti tot felul de retete, cu peste gatit in fel si chip – la gratar, la tigaie, la abur, la cuptor.
Din retetarul familiei mele ! Pestele este bine primit in familia mea. Pregatim – pastrav, crap, caras, lin, somn, stiuca, platica, scrumbie de Dunare, mreana, avat, fitofag, etc. (peste de captura romaneasca), ori de cate ori gasim in galantare si avem pofta de peste.
Nu ocolim nici pestele adus din import – sardele, sardine, Dorada, somon, ton, rechin, sturion, etc. Pastele mult prea scump, il cumparam cu portia, cat sa ne facem pofta.
Pastravul ocupa un loc aparte in retetarul familiei mele – pastrav umplut cu creveti plus legume la cuptor, cu sos de iaurt si castraveti; file’ de pastrav somonat in aluat de bere, la tigaie; pastrav somonat cu legume si citrice in hartie de copt, la cuptor; spaghete cu sos de urzici si peste prajit, pastrav somonat pane’ cu pene si sos de rosii; pastrav cu sparanghel la tigaie, pane’ de pastrav somonat cu paste fainoase, pastrav la tigaie cu chiftelute din dovlecei prajite, pastrav la tigaie cu praz tras in unt si ciuperci cu smantana.
Sa ne laudam putin ! Vreau sa cred ca blogul meu cu retete, cele mai multe stramosesti, mostenite, nu trece chiar neobservat de catre gospodinele dornice de noi surse de informatii culinare. Un site de statistica GAdata.ro, pe luna septembrie mentioneaza intr-un top 10 total articole publicate in categoria Culinare si blogul meu culinar.
Pastrav prajit cu salata de brocoli si mujdei de usturoi.
Ingrediente de trebuinta in reteta: pastrav proaspat/ refrigerat, ulei de masline extravirgin, unt proaspat, sare grunjoasa, piper boabe, cimbru uscat, fulgi de ardei iute, usturoi uscat, ceapa si usturoi verde, lamaie, iaurt gras/ smantana grasa (optional), legume preferate pentru garnitura (cartofi, brocoli, conopida, morcovi, ardei, dovlecei, etc.) si/ sau alte preferinte pentru garnitura – orez, cus-cus, paste fainoase, urzici, spanac.
Cumpararea pestelui expus in galantar.
Cumparam pastrav proaspat mai mare, intreg, la 0,5-0,7 Kg/ bucata. Pestii ii alegem (ochiometric) din gramada de pesti inconjurati cu cuburi de gheata si ii cerem vanzatoarei zambitoare (nu strica, sa le faci cate un compliment). Camparam atatia pesti intregi, dupa numarul pofticiosilor care se vor aseza la masa. De cele mai multe ori, pastravul din galantare este deja eviscerat (asa zic normele europene, sa se vanda pestele prins cu cel mult o zi mai inainte).
Acasa, mai curatam pestele, dupa caz, la interior de mataraie, de branhii si de solzii mici si desi. Pestele se spala sub jet de apa rece si se lasa la scurs intr-o sita.
Pastravi curatati, spalati sub jet de apa rece, scursi in sita, uscati cu hartie absorbanta, pusi la macerat.
Ingrediente
pastrav,
ulei de masline extravirgin,
unt proaspat,
iaurt gras,
usturoi,
legumele preferate,
lamaie.
Prajirea pastravului in tigaia speciala pentru peste.
Pastravul prajit este preferatul pofticiosilor din familia mea. Il pregatim simplu, in amestec bine incins de unt si ulei de masline extravirgin. Rareori dam pastravul prin faina sau malai inainte de prajire. Preferam sa-l maceram mai intai, minim 1 ora, in amestec de ulei de masline extravirgin, zeama de lamaie, sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat, cimbru uscat. Macerarea pestelui se face la rece, in frigider.
In tigaia de prajit, speciala pentru peste, cand amestecul de unt proaspat si ulei de masline se incinge, adaugam fulgi de ardei iute si catei de usturoi.
In tigaia speciala pentru prajit peste s-a incins amestecul de unt proaspat si ulei de masline extravirgin, s-au adaugat fulgi de ardei iute si catei de usturoi.
Pestele se adauga in tigaia speciala pentru prajit cand amestecul de prajire s-a incins bine. In timpul prajirii pestelui, cand cateii de usturoi au inceput a se rumeni, ii scoatem, folosind un cleste de bucatarie. Nu ne dorim ca sosul format in urma prajirii pestelui sa aiba un gust usor amarui.
Pastravi intregi care se prajesc in tigaie, in amestec de unt proaspat si ulei de masline extravirgin.
Atentie marita ! In timpul prajirii, focul sub tigaie este mare si lichidul fierbinte ne poate stropi pe maini si chiar pe fata. Daca am patit-o, ne spalam urgent cu multa apa rece si dupa caz, ne ungem cu unguent pentru arsuri termice (daca nu avem unguent special, ne ungem preventiv cu ulei din care avem).
Secretul gospodinei ! Cu o lingura de bucatarie luam lichid fierbinte si il punem pe peste. Pestele se intoarce in tigaie, de preferat, o singura data, pentru a nu risca sa-l rupem. Pentru intoarcerea pestelui in tigaie, se folosesc 2 clesti de bucatarie sau un cleste si o paleta de bucatarie.
Pentru o prajire omogena si fara a se prinde pestele de tigaie, in timpul prajirii se adauga pe peste amestecul de macerare si/ sau zeama de lamaie.
LISTA OPERATIILOR CULINARE CARE SE DESFASOARA IN BUCATARIE.
- Cumpararea pestelui expus in galantar.
- Prajirea pastravului in tigaia speciala pentru peste.
- Pastrav prajit cu legume trase in unt.
- Pastrav prajit cu salata de brocoli si mujdei.
- Pastrav prajit cu urzici batute.
Pastrav prajit cu legume trase in unt.
Legumele folosite (cartofi, morcovi, praz) se oparesc cateva minute in apa clocotita si apoi, se trag in amestec de unt proaspat si ulei de masline extravirgin.
Legume care se oparesc in apa clocotita.
Legumele oparite se trag in amestec de unt si ulei de masline extravirgin.
Legume oparite anterior si apoi trase in amestec de unt proaspat si ulei de masline extravirgin.
Pestele prajit, cald, se monteaza impreuna cu legumele prajite, pe o farfurie preincalzita.
Pastrav prajit cu legume trase in unt.
Preparatul se serveste cu mujdei de usturoi si iaurt/ smantana.
Un pahar cu vin alb, rece nu poate lipsi.
Pastrav prajit cu salata de brocoli si mujdei.
Radacinoasele si buchetelele de brocoli le-am fiert in apa clocotita. Legumele gata fierte le-am dichisit ca salata de legume, cu ulei de masline extravirgin, sare grunjoasa, piper boabe proaspat macinat, zeama de lamaie si verdeata (ceapa, usturoi, marar si patrunjel).
Legumele se pot pregati si la abur.
Am montat pestele prajit pe farfurii late impreuna cu salata din legumele toamnei, mujdei de usturoi si iaurt, rondele de lamaie.
Pastrav prajit cu salata de brocoli si mujdei.
Pastrav prajit cu urzici batute.
Primavara, o garnitura deosebit de savuroasa pentru pastravul prajit este din urzici batute.
Urzicile batute le pregatim cu/ fara slanina afumata, dar obligatoriu cu usturoi.
Pastravul prajit se monteaza cu mancarica de urzici batute pe farfurii intinse.
Pastrav prajit servit cu mancarica de urzici batute si slanina afumata.
Zeama de la urzicile batute se serveste impreuna cu preparatul pentru ca pofticiosii familiei sa poata muia cate un bot de mamaliga ciobaneasca, calda.
Merge de minune o cescuta cu tuica de prune.
Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Nu ocoliti pestele. Chiar daca pentru cei mai in varsta, aducerea aminte a lozincii – Nicio masa fara peste – nu le face mare placere, pestele nu trebuie sa lipseasca din retetarul oricarei familii care doreste, sa manance sanatos si copiii sa li se dezvolte armonios.